Legenda rock a ajuns la Cluj – Nazareth

Legendara trupa rock, Nazareth, a ajuns la Cluj. Cu 2 ore intarziere, timp in care publicul ba a asteptat in frig, ba a umplut cafenele din jurul Casei de Cultura a Studentilor, dar a meritat. Cel putin asa au aratat aplauzele si urletele de la inceputul spectacolului; un inceput clasic cu ritmuri scotiene, apoi cu mult fum si mult mai dur.

Sala nu a fost plina si majoritatea erau rockeri nostalgici decat tineri. Nostalgici care isi aminteau de baluri, serate, petreceri la care prindeau curaj sa invite pe cineva la dans, pe muzica celor de la Nazareth, iar acum acea muzica era in fata lor, mai vie ca niciodata si care de multe ori nu parea reala… si asta datorita lui Dan McCafferty si vocea lui inconfundabila care a ramas aceeasi ca in anii ’70.

Cu toate ca se aflau in turneul de lansare a noului album, Big Dogz, pe langa cele 30 de albume,  dintre care 7 sunt live, membrii trupei nu au dezamagit publicul si au cantat si piese binecunoscute ca Sunshine, pentru toti romanicii din sala cum a spus solistul, Turn on your Receiver, piesa despre iubita lui din tinerete – Whiskey Drinking Woman, Changin’ Times, Dream On – care a inviat publicul sau piesele de la bis, Love Hurts, fara de care nu exista un concert Nazareth, sau My White Bicycle.

Atmosfera de pe scena a fost statica, ceea ce a facut si publicul sa ramana pe scaune, dar ce preferinte poti sa ai dupa 40 de ani de concerte si o viata ajunsa deja la a treia tinerete? In schimb, dupa un mix de 3 piese legate, lumea a inceput sa se apropie de ei, sa sara printre randuri sau sa ramana lipiti de scena pe tot parcursul concertului.

Accentul a fost pus mult si pe partea instrumentala si mai ales pe chitaristul Jimmy Murrison, care cu capul in pamant si cele 5 chitari ale sale reusea sa iti faca pielea de gaina.

Interactiunea cu publicul a fost pe tot parcursul concertului iar acesta a fost incantat si de piese mai noi, precum See me sau When Jesus Comes to Save the World Again, iar pe final cand trupa s-a lasat mult asteptata pentru bis, aplauzele lungi si prelungite i-a intors inapoi pe scena pentru inca 4 piese.

Acum, dupa 40 de ani, poate ca e mai placut sa ii asculti numai si sa ti-i imaginezi inalti si frumosi cum erau in anii ’70 – ’80 decat sa ii vezi… pentru ca, din pacate, viata trece la fel si pentru cei celebri, dar vocea de cap a lui McCafferty si profesionalismul lor a ramas la fel.

Text: Alice Mogojan

Foto: Arina Neagu