TEDxEroilor – aplică până miercuri, 30 noiembrie
A doua ediție a evenimentului TEDxEroilor – va avea loc la Cinema Victoria, în data de 10 decembrie. Tema acestei ediții este “Pay It Forward”. Printre speakerii confimati se regăsesc lideri din diferite domenii, pregătiți să ne umple ziua de 10 decembrie cu inspirație, trăiri valoroase și idei:
Simona Baciu – fondatoarea Școlii Internaționale Cluj;
Șerban Țigănaș – Președintele Ordinului Arhitecților din România;
Cornelius Brody – CEO iQuest;
Adrian Florea – trainer și manager al Trend Consult Group;
Vasile Dâncu – sociolog, profesor universitar și fost membru al Parlamentului European;
Raluca-Ioana Van Staden – profesor universitar, cercetător și inventator
Miriam Cuibus – actriță la Teatrul Național Cluj-Napoca,
Nicolae Hâncu – profesor universitar, doctor și Președinte onorific al Federației Romane de Diabet, Nutriție, Boli Metabolice
Pentru mai multe detalii despre aceștia, va invităm să vizitați pagina: http://www.tedxeroilor.com/speakers/
Speakerii vor avea ocazia de a-și povesti experiențele de viată și de a da mai departe acele valori și idei care i- au ghidat de-a lungul timpului. Știm cu toții că există un bagaj de principii, calități, însușiri morale care trebuie să fie date mai departe de către aceia care au demonstrat, prin acțiunile întreprinse, utilitatea și necesitatea lor.
TEDxEroilor – Pay It Forward își propune să creeze spațiul și contextul în care acest schimb va avea loc, un mediu în care aceste valori vor fi transmise generației tinere și comunității, în speranța că vor contribui activ la schimbarea în bine a României.
Participarea la eveniment este gratuită, dar va avea loc o selecție pe baza formularului de aplicare (http://www.tedxeroilor.com/apply/), locurile la eveniment fiind limitate la 100 de persoane. Termenul limită pentru a aplica este miercuri, 30 noiembrie.
TEDxEroilor este un proiect lansat sub umbrela TED (Technology, Entertainment, Design – www.ted.com), un eveniment nonprofit în spiritul ideilor care merită a fi împărtășite. TED este o conferință anuală ce reunește lideri globali pentru a-și împărtăși ideile din orice disciplină: tehnologie, medicină, design, drept, artă sau cultură.
Pentru mai multe detalii și informații,
Contact: contact@tedxeroilor.com
Curator: Mircea Vădan – mircea@tedxeroilor.com
