Hardocore-ul moldovenesc, Reggae nemţesc si Hammerfall la Tuborg GreenFest Peninsula

Moldovenii de la Zdob şi Zdub vor cânta şi anul acesta la Tuborg Green Fest Peninsula pentru că aici le este locul, aici le şade bine şi aici sunt iubiţi de mii de fani, de fiecare dată când urcă pe scenă.

După ce au trecut cu succes de cea de a doua prezenţă la Eurovision, de data aceasta cu piesa “So Lucky”, moldovenii se pregătesc să lanseze un nou album, la doar o lună de la concertul dat în faţa peninsularilor, mai precis pe 30 septembrie!

Zdubii promit că noul material discografic, care va conţine piese în română şi engleză, îi va prezenta „într-o lumină nouă”.

E clar că Germania nu este ţara de baştină a muzicii reggea, însă unul din cei mai populari artişti ai acestui gen provine de aici. Cum a fost posibil ca un domn pe nume Tilmann Otto să ajungă unul din cei mai cunoscuţi interpreţi de muzică jamaicană? Păi aşa că, de la 18 ani, Otto consideră ţara lui Bob Marley drept a doua patrie, de unde s-a inspirat şi a adus în Europa ritmurile sale preferate.

Două albume marca Gentleman au ajuns în topul vânzărilor din Germania, iar concertele sale atrag mii de fani – aşadar reţeta e una de succes. Genleman a concertat în această primăvară la Bucureşti, iar noi am decis să îl reinvităm în ţară, pe28 august, deoarece muzica sa îşi are locul la cel mai mare festival din România, Tuborg Green Fest Peninsula.

Suedezii de la Hammerfall sunt de neîntrecut în concerte de aceea, pe 28 august, pentru prima oară în România, doar laTuborg Green Fest Peninsula vom scanda cu toţii: Let the Hammer Fall!

Istoria trupei de power metal începe în 1993 când chitaristul Oscar Dronjak l-a căutat pe toboşarul lui In Flames, Jesper Strömbladot, pentru a colabora la un proiect împreună. Acest proiect a căpătat însă proporţii nebănuite de cei doi, deoarece albumul de debut, Glory to the Brave, a explodat pur şi simplu, iar trupa a pornit într-un turneu continuu. Deşi de-a lungul vremii componenţa formaţiei s-a schimbat, Oscar şi solistul Joacim Cans sunt cei care nu au părăsit niciodată Hammerfall.

Via Tuborg GreenFest Peninsula

blog comments powered by Disqus