Archive for Martie, 2011

Aida

la Opera Nationala Romana

6 Aprilie 2011, ora 18:30

Bilete

de GIUSEPPE VERDI

*Spectacol interpretat în limba italiană

HORVÁTH JÓZSEF – Dirijor

SIMONFI SANDOR – Regele Egiptului

LILIANA NECIU – Amneris

CARMEN GURBAN – Aida, sclavă

MARIUS VLAD BUDOIU – Radames

MIRCEA MOISA – Ramfis, Marele Preot

OLEG IONESE – Amonasro

SORIN LUPU – Un mesager

CORINA PĂŞTEANU – Marea Preoteasă

Solişti balerini:

MAYURA MISAWA, LUCIAN BACOIU; DANIELA DRĂGUŞIN, ANA MARIA BOANCĂ, ROMULUS PETRUŞ

Alcoolicii

la Teatrul Maghiar de Stat

5 Aprilie 2011, ora 20:00

In noua sala studio

Bilete: 15 lei; 10 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari.

*Cu supratitrare si traducere simultana la casca in limba romana.

**Interzis tinerilor sub 12 ani!

Regia; Gábor Tompa

La baza piesei, în mod «clasic», am putea spune, se află un interviu realizat cu o femeie afectată grav de alcoolism, dintr-un oraş de provincie din Transilvania. Ea încearcă să înţeleagă cum şi din ce cauză a ajuns aşa. În perioada realizării interviului, personajul era deja un alcoolic abstinent sau „eliberat“, dar frazele ei au rămas fragmentate, sparte, şi totuşi tăioase şi emoţionante prin credibilitatea lor. Éva, fata admirată pentru frumuseţea ei în oraşul de provincie, se pregăteşte pentru o carieră de cântăreaţă şi actriţă, dar se îndrăgosteşte de un cunoscut actor bucureştean pe care îl interesează doar o aventură. După această relaţie, ce o răneşte profund, Éva devine soţia unui medic veterinar care rămâne alături de ea chiar şi în cele mai grele situaţii şi, în pofida faptului, că femeia naşte mai mulţi copii din diferite relaţii neclare.

Primaria Cluj Napoca, premiata la Bruxelles pentru proiectul “Piccolingo in Actiune 2010″

Primaria Cluj-Napoca a fost premiata la Bruxelles pentru in cadrul primului proiect european de promovare a multilingvismului, “Piccolingo in Actiune 2010″.

“Felicit Primaria municipiului Cluj-Napoca pentru implicarea pe care o arata in promovarea importantei invatarii timpurii a limbilor straine. Prin aceasta campanie speram sa incurajam cat mai multi parinti sa isi implice copiii in activitati cu componente de multilingvism. Copiii care incep sa invete la varste cat mai mici limbile straine fac acest lucru cu o mai mare usurinta, iar, conform studiilor realizate, acest lucru ii ajuta ulterior pentru a invata usor si alte materii, cum ar fi matematica”, a declarat comisarul european pentru multilingvism, Androulla Vassiliou.

Mai multe detalii pe stiridecluj.ro

Premierele cinematografice ale saptamanii

Filmele vor rula la Cinema City in Iulius Mall si Odeon in Polus Center

1. Battle: Los Angeles

De-a lungul timpului, o serie de obiecte zburatoare neidentificate au fost observate de catre localnici pe cerul Statelor Unite ale Americii, Argentinei, Coreei de Sud sau Angliei, insa nimic nu s-a comparat cu evenimentele petrecute in Los Angeles in anul 1942, atunci cand un OZN de culoare portocaliu pal a plutit deasupra orasului generand panica, determinand armata sa deschida focul asupra lui si ramanand infailibil in fata tirului de la sol. Este anul 2011 si omenirea se confrunta cu o invazie extraterestra de proportii careia nu stie cum sa-i faca fata, motiv pentru care marile metropole de pe Glob sunt distruse una cate una, Los Angeles-ul transformandu-se in ultima fortareata de rezistenta impotriva unei forte de origine necunoscuta. Dupa ce o multime de OZN-uri au cazut in apele Oceanului Pacific, o armata de alieni cu un comportament ucigas au macelarit localnicii si turistii de pe plaja si s-au indreptat catre orasul Santa Monica. Sergentul Nantz si plutonul lui de puscasi marini primesc misiunea de a salva civilii din Santa Monica si de a anihila armata extraterestra inainte ca invadatorii sa aiba timp sa intreprinda un atac – surpriza asupra Los Angeles-ului.

2. Hop-Țop

Fred O’Hare este un ratat incapabil sa isi gaseasca un loc de munca, pe care parintii l-au dat afara din casa si care s-a refugiat temporar in locuinta surorii sale Samantha. Intr-o seara in care se intoarcea cu automobilul spre casa, imprudentul Fred il accidenteaza pe Iepurasul de Pasti si ii fractureaza acestuia un picior, fiind fortat sa isi adaposteasca victima in locuinta Samanthei in perioada de convalescenta. Samantha il ingrijeste cu devotament pe iepurasul ranit, chiar daca acesta nu este chiar cel mai comod si usor de multumit musafir, in vreme ce fratele ei Fred trebuie sa se antreneze pentru a prelua atributiile Iepurasului de Pasti, a carui misiune este sa ascunda oua de ciocolata prin casele oamenilor. Intrucat iepurele nu mai poate sa alerge si sa topaie din cauza piciorului fracturat, Fred si Samantha sunt nevoiti sa faca echipa cu el pentru a salva sarbatorile, pe parcursul desfasurarii evenimentelor atat barbatul, cat si iepurasul desavarsindu-si procesul de maturizare.

3. The Lincoln Lawyer

Mickey Haller este un avocat din Los Angeles care si-a petrecut cea mai mare parte a vietii profesionale aparand o gama variata de infractori, pe lista sa de clienti gasindu-se traficanti de stupefiante, hoti, soferi aflati sub influenta bauturilor alcoolice care au provocat accidente, violatori si criminali. Intrucat avocatul isi dirijeaza afacerile de pe bancheta din spate a automobilului sau marca Lincoln, avand contacte cu tot felul de persoane dubioase, este detestat deopotriva de catre politisti si procurori, dar si de catre o parte a propriilor clienti. Atunci cand i se propune sa il apere pe tanarul Louis Roulet, un playboy foarte bogat din Beverly Hills care este acuzat de tentativa de omor asupra unei femei, Mickey Haller se gandeste ca acesta este cazul pe care l-a asteptat toata cariera lui, cu atat mai mult cu cat il considera nevinovat pe client si spera sa obtina un succes rasunator in sala de judecata. Insa atunci cand este asasinat un investigator care se apropiase prea mult de aflarea adevarului in acest caz, avocatul se trezeste implicat intr-un periculos joc al supravietuirii si trebuie sa manipuleze un sistem legal in care nu mai crede pentru a scapa cu viata.

Via CinemaRx


Sambata de Handmade III!

in Gambrinus Live Stage

16 Aprilie 2011, intre orele 11:00- 19:00

Va asteptam la Sambata de Handmade III!

Targul are loc ca si in prímele 2 editii in Gambrinus Pub, Piata Unirii, nr 25, langa Flowers in 16 aprilie intre 11’00 si 19’00.

Vizitatorii vor avea ocazia sa participe impreuna cu expozantii la confectionarea de brose si cercei iar atmosfera va fi intretinuta de muzica buna si bauturi acidulate.

Vom fi acolo cu:

Ceasuri din vinil – http://pocsa.blogspot.com/

Coliere dantelate si fundite -http://www.gabrielapopescu.blogspot.com/

Coliere din piele pictata – http://vintagesh.blogspot.com/

Cercei ciufuliti din culori de inghetata – http://kittenhood.wordpress.com/

Brose margelate – http://ruby-blue-shop.blogspot.com/

Cercei din lut pictati – http://www.wix.com/simina/smallestshop

Agrafe colorate – www.ancahandmade.ro

A french touch – http://murmu-happymurmucei.blogspot.com/

Valuri de cirese – -http://www.andischerrywaves.blogspot.com/

Crosetate – http://www.ghemotoace.com/

Fimo si fetru – http://toamnacudragoste.blogspot.com/

http://www.fitecufundite.blogspot.com/

Ceasuri din vinil – http://pocsa.blogspot.com/

Via Cristina

Matei! Matei!

in Insomnia Cafe

2 Aprilie 2011, ora 19:30

Sâmbătă, 2 aprilie, ora 19.30 va avea loc la Insomnia, sala galeriei, proiecția ducumentarului de animație Matei, Matei!, în regia lui Cecília Felméri, film nominalizat la premiile Gopo din 2011. Invitați: Cecília Felméri, Andrea Jánosi, Claudiu Groza, Róbert Lakatos, János Szántai.

Vă așteptăm cu drag!

Via Janos Szantai

Aldo si TzikaSax

in District 1

1 Aprilie 2011, ora 21:00

Bilete: 10 Lei

Aldo si TzikaSax va pregatesc un nou moment special, la KARAOKE & SHOW in the District. Baietii

s-au pregatiti cu piese noi noute pe care puteti sa le interpretati, vineri 1 aprilie, de la ora 21.00.

Veniti sa cantati si sa va distrati altaturi de Aldo si TzikaSax in Club District 1.

Distractia va fi garantata!! Intrare 10 lei

Informatii SI Rezervari la 0736 21 54 54 sau rezervari@districtclub.ro

Via District 1

Au fost desemnati castigatorii concursului Morgen

Dintr-un numar total de 17 participanti la concursul Morgen, am ales in mod aleatoriu cu ajutorul siteului www.random.org, castigatorii.

Acestia sunt: Miruna Harpa si Rares Ciprian Geana.

Felicitari!

Nu uitati sa participati si la concursul De la Folclor la Jazz, organizat tot impreuna cu Origine Social Club!

Proiectia filmului “April Showers”

la Fabrica de Pensule, Sala Studio, etaj I

1.04.2011, ora 20.00

Intrarea este liberă.
Organizator: Fundația AltArt, Grupul pentru Acțiune Socială

Proiecție de film urmată de o dezbatere (în limba engleză, fără traducere) cu Ger Duijzings (antropolog, University College London) și Norbert Petrovici (sociolog, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj)

April Showers (Rastko Novakovic, 2011, 45 min) este un film care prezintă activitățile cotidiene ale unui grup terorist studențesc. Retorica revoluționară este combinată cu plictiseală, treburi domestice, melodramă și elemente de dinamica grupului. Interviurile din film, cu intelectuali și jurnaliști, problematizează motivația și natura activităților grupului și chestionează bazele acestora – fervoare auto-sacrificatoare sau nebunie criminală colectivă. Filmul explorează limitele liberalismului, politicile violenței și radicalizările studențești dintr-o perspectivă a cotidianului, prin imagini și situații puternice și contradictorii. Pentru mai multe informații: www.geopoliticaleveryday.wordpress.com și www.rastko.org.uk

www.altart.org, www.gas.org.ro, office@altart.org, 0744133871

Vernisaj Shannon Bool – Das Gitter

la Fabrica de Pensule, Peles Empire, etaj I

Vernisaj: 1.04.2011, 18.00 h

Peles Empire prezintă prima expoziție solo în România a lui Sannon Bool. Shannon Bool este o artistă canadiană care trăiește în Berlin. Das Gitter este o compoziție adaptabilă la mediu, formată din bări de metal de la tavan până în podea, care s-a dezvoltat din sculpturile de bări de striptease ale lui Shannon Bool, folosind același limbaj al colajului pentru a destabiliza o citire a spațiului bazat pe putere.

Das Gitter este contectată cu un proiect la care Bool a lucrat pe parcursul ultimelor luni – un desen pe perete puternic decorativ pe care îl realizează cu femei din JVA Pankow, o mică închisoare de femei din Berlin. “The Imprisoned Drawing” ancorează arhitectura burgeză a închisorii umplând un zid mare, curbat cu un model de tapet de la Wiener Werkstatt, care este conturat și apoi pictat cu mâna. “The Imprisoned Drawing” citează cât și accesează procese gemene de producție, precum Atelier Martine a lui Paul Poiret, unde designerul a fondat o școală de design pentru fete, pentru a crea modele art deco naive și frumoase. Das Gitter reflectă câteva dintre exercițiile spațiale din “The Imprisoned Drawing”. Elementele din oțel și alamă sunt lustruite pentru a indica frumusețea materialității lor și pentru a atrage atenția asupra potențialului fanteziei sau fetișării ideii de a fi ‚închis’. Funcțiunea este astfel ștearsă prin actul de a cola bări de metal ca un model.

www.pelesempire.com, pelesempire@gmail.com

Vernisaj Łukasz Jastrubczak – Miraj

la Fabrica de Pensule, Galeria Sabot, etajul II

1.04 – 4.05.2011, marți – sâmbătă 16.00 – 20.00 h

Vernisaj: 1.04.2011, 19.00 – 22.00 h

MIRAŻ. Miraż înseamnă miraj. Proiectul lui Łukasz Jastrubczak este un amestec între iconografia mitului El Dorado, căutarea muntelui Paramount, și teoria lui Władysław Strzemiński asupra percepției vizuale. Artistul intenționează să grupeze prezentarea concluziilor proiectului său în trei etape succesive: expoziția de la Sabot; sculpturi în spațiul public din Świecie, în contextul proiectului Przebudzenie; rezidența de la San Francisco Headlands Centre of Arts și călătoria dinspre Coasta de Vest spre Coasta de Est în căutarea muntelui Paramount, care se va concretiza într-un road-video.

Expoziția de la Sabot se concentrează asupra teoriei lui Strzemiński. Pictorul polonez descrie evoluția percepției vizuale și se oprește asupra stadiilor finale ale filosofiei vizuale burgheze, în special asupra impresionismului și a interpretării vizuale realiste, acordând o atenție specială reprezentărilor realiste în picturile lui Cézanne, care au generat adevărata manieră de percepție, în care ochiul se concentrază asupra diferitelor părți ale realității și asupra diferitelor părți ale picturii însăși. [Putem înțelege asta în comparație cu cinematografia: ajungem să percepem mai bine spațiul atunci când camera se mișcă și schimbă punctele de vedere.]

Lucrările prezentate la Sabot sunt în mare parte lucrări video, dar și o compoziție cu cărți, câteva fotografii, desene și colaje, și o instalație [diverse obiecte ascunse sub o pânză neagră].

www.galeria-sabot.ro, info@galeria-sabot.ro, 0723 224 105

Lectura publica: LETITIA ILEA si KOCSIS FRANCISKO

la Libraria Carturesti, Iulius Mall

4 aprilie 2011, ora 19:00

Prezinta Sanda Cordos.

Cărtureşti Cluj vă invită să participaţi luni, 4 aprilie 2011, ora 19, la o seară de poezie în compania LETIŢIEI ILEA şi a lui KOCSIS FRANCISKO. Câteva cuvinte despre cei doi invitaţi va spune în deschidere Sanda Cordoş, iar lectura autorilor va fi urmată de un dialog cu publicul. Vă aşteptăm cu drag în ceainăria librăriei Cărtureşti din Iulius Mall pentru întâlnirea cu doi poeţi remarcabili.

LETIŢIA ILEA a publicat de-a lungul anilor poezie, cronică literară şi traduceri în majoritatea revistelor literare din România. Este autoarea volumelor de poezie: eufemisme ( Ideea, 1997), Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj; chiar viaţa (Paralela 45, 1999); o persoană serioasă (Limes, 2004), nominalizat la premiile Uniunii Scriitorilor din România ; apprivoiser le silence (Autres Temps, Marsilia, 2005) ; est-cris (Transignum, Paris, 2005) ; terrasses (Editura Centrului Internaţional de Poezie din Marsilia, 2005) ; blues pentru cai verzi (Cartea Românească, 2010). A primit mai multe premii literare pentru poezie şi traduceri.
„Dacă sunt, azi, poeţi bacovieni, Letiţia Ilea e primul dintre ei. Şi e primul pentru că ajunge la neantul existenţial bacovian fără recurs la intertextualisme. Blues pentru cai verzi e un exerciţiu de exorcizare a acestui pustiu total, pustiu ce videază nu doar viaţa, ci şi moartea.” (Al. Cistelecan)

KOCSIS FRANCISKO este autorul următoarelor volume de poezie: Umbrela profetului (Tavis, 1998); Oceanul interior, (Ardealul, 2000); Codul de bare, (Junimea, 2002); Alteritate de duminică (Ardealul, 2004); Ceva trece pe-aproape ( Ardealul, 2009). A scris de asemenea proză scurtă, critică literară şi documentare istorice şi a tradus din lirica maghiară transilvăneană.
„Kocsis Francisko vădeşte o permanentă exigenţă faţă de sine, semn al unei conştiinţe artistice solid constituite, întemeiată mai ales pe o cu totul ieşită din comun acribie a cuvântului. El nu produce texte pur şi simplu. Actul de a scrie are un sens grav, lipsit de orice accent de gratuitate sau de improvizaţie ludică: „gândul meu nu-i o simplă retorică/ de intrigant – e un ţipăt/ cu un inconfundabil înţeles:/ în nici una din zilele tale/ nu te preface că trăieşti”. Impresia de virtuozitate şi de oarecare uscăciune vine din precizia tăieturii versului, dublată de concizia formală a scriiturii. Deloc înclinat spre efecte spectaculare, poetul îşi stăpâneşte cu luciditate discursul, altfel deosebit de consistent, vehiculând idei şi imagini de o prospeţime surprinzătoare.” (Cornel Moraru)

Pe Broadway, la Cluj

Nu numai că toate s-au americanizat în jurul nostru, dar iată că se poate și mai mult. Mai ales în materie de artă nu există limite. De pildă, se poate răspândi un iz de teatru Broadway într-un pub din Cluj. De ce nu? Asta nu pare a fi tocmai rău la prima vedere. Autorul „transportului” peste ocean este regizorul Lucian Țion, care a înființat de curând The Cluj Theatre Company. Cu studenți la teatru sau la altceva, cu elevi, cu greutăți și sacrificii. Cu riscuri. Riscul pulsează ca o inimă în pieptul oricărui artist. Consacrat sau în devenire. Ca o inimă tânără în viața teatrală a vechiului burg transilvan. Deși la început, teatrul de club din Cluj înregistrează succes după succes și se extinde lent, dar sigur. Forțe artistice există. The Cluj Theatre Company anunță concurența că intră în joc. Așadar, tânărul regizor clujean, cu studii de specialitate peste ocean, a ales trei piese scurte, din maldărul de texte (și americanii scriu mult), trimise pe la competiții de gen, ambalându-le într-un spectacol de club numai bun pentru a delecta un public devorator de noutăți.

Autori tineri, cu actori tineri, pentru tineri. Bang! De Arthur Jolly e o comedie de situație derulată cu repeziciune și terminată cu focuri de armă. Rivalii prinși în conflict sunt Andy și Douglas. Între ei, ca să-i incite la dezvăluiri apăsătoare, Audrey. Vladimir Filipescu, Emil Tămaș, dar nu mai puțin Ștefania Misăilă se aruncă dezinvolt într-un joc tensionat, presărat cu picanterii comice.

Dr J’Magic Spray de Jay Rehak, a doua piesă a tripticului, e o parodiere cât se poate de reușită a subtilităților puse la bătaie de un negustor ambulant pentru a-și vinde produsele. Mai întâi el creează la virtualii clienți dependența, apoi aceștia vor cere ei înșiși alte spray-uri. Vladimir Filipescu a fost mai convingător aici, iar vicitmele Connor (Emil Tămaș) și Kristen (Ana Deac) s-au lansat mai ezitant în joc.

Orizontul de așteptare al publicului a fost complinit cu situația neașteptată creată în jurulu unei adopții, abil condusă din Amanta lui Jacob Appel. Dialog spumos și descoperiri șocante pentru Margret, soția oficială, interpretată de Ștefania Misăilă, care se trezește dintr-o dată cu amanta soțului în casă. Ana Deac în rolul Amantei abordează unilateral personajul, conturându-i arțăgos și repezit jemanfișismul. Lucrurile se complică atunci când își face apariția Connie, femeia de la centrul de plasament. Interpretarea Renatei Fabian e de mare efect, echilibrând ponderea artistică a reprezentației.

După succesul cu Parastasul lui Viorel nu se mai ține aici, film transformat în spectacol de teatru la Gambrinus pub din Cluj, Lucian Țion dovedește că nu se lasă, că are ceva de spus și o spune în modul său personal și în cele trei piese Broadway, gustate de public. Deprinși cu abrevierile la modă, trebuie spus că membrii trupei CTC au primit deja avizul CTC al publicului. Sunt inițialele controlului tehnic de calitate pentru un brand. Prescurtare sau suprapunere deloc întâmplătoare a două noțiuni? Rămâne să-i urmărim și să ne convingem.

Text: Andrei Deleanu

Via Lucian Tion

Expozitia de fotografie “Pinup-kothéque”

la Insomnia Cafe

5 aprilie 2011, ora 18:00

Trăim într-o societate în care corpul femeii este omniprezent, în majoritatea clipurilor şi imaginilor publicitare; estetica feminină este folosită ca mijloc de comercializare a produselor de tot felul. Femeia “pinup” a  trecut de la stadiul de obiect manipulat la cel de obiect manipulator. În fapt, feminitatea lumii cibernetice/virtuale, nu mai este aceeaşi cu cea a anilor ‘50. Abordarea postmodernă a  femeii se întinde dincolo de simpla polarizare a sexelor: vorbim acum despre e-feminitate care se suprapune pe alocuri morfologiei androgine,  lăsînd loc unei duble personalităţi – o latură sexy, cea a imaginii exterioare, avatarul, destinat lumii virtuale, căruia i se contrapune prezenţa reală a femeii active, eliberată de o frumuseţe artificială, devenită inutilă.

Proiectul nostru încearcă să ilustreze această dualitate, între e-înfătisarea “glamour”,  vizibilă online, şi faţa “ascunsă”, dar reală,  a femeii moderne,  prin intermediul unei serii de “dialoguri” vizuale (fotografice). Folosindu-ne de clişee împrumutate din cultura pop, apelînd la anacronisme si umor pseudo-intelectual, proiectul se doreşte o privire histrionică, pe alocuri burlescă, asupra feminismului, oscilînd între lumea artei şi cea a spectacolului vieţii cotidiene.

Crina Prida - Cluj, Romania

Jean-Daniel Beley - Lyon, Franţa

21 imagini

Vernisajul – 5 Aprilie, orele 18, Insomnia Cafe, Cluj-N.

Prezentare – Dorel Găină, Ramona Novicov

Pinup-kotheque

Nous vivons une époque où le corps de la femme est omniprésent, des clips vidéo aux 4 par 3 publicitaires, où la beauté incarne de la femme est utilisée comme support de vente de produits en tous genres. La pin-up est passée du stade d’objet manipulé à un statut d’objet manipulateur.

Mais la féminité du cybermonde n’est plus celle des années 50, la vision post-moderne de la femme va au delà d’une vision polarisée des sexes: c’est l’e-feminité, qui peut s’appuyer sur l’androgynie des corps, laissant imaginer une double personnalité, une face sexy, celle de l’image, celle du cybermonde, celle de l’avatar, et une autre face de femme active, dépourvue d’une beauté devenue inutile.

Notre projet tentera d’illustrer cette dualité, entre la e-face visible et la face cachée, au travers d’une dizaine de « dialogues visuels (photographiques) « . En s’appuyant sur des clichés empruntés à la pop culture, utilisant l’anachronisme et l’humour pseudo intellectuel, notre projet sera un clin d’œil joyeux, voire burlesque, au féminisme, navigant entre le monde de l’art et celui des spectacles

Crina Prida – Cluj, Roumanie

Jean-Daniel Beley – Lyon, France

Jocuri de societate la Centrul Cultural German

Centrul Cultural German Cluj-Napoca (str. Universitatii 7-9).

Seara cu jocuri de societate germane

Vineri, 03 iunie 2011, ora 19:00

Club de jocuri de societate germane pentru copii
(pentru copii sub 6 ani cu supravegherea părinților)

Sambata, 04 iunie 2011, ora 11:00-12:30

Amandoua evenimente vor avea loc la Centrul Cultural German Cluj-Napoca (str. Universitatii 7-9).

Recital vocal-instrumental, in scop caritabil

la Muzeul Etnografic (Memorandumului, nr.4)

9 aprilie 2011, intre orele 18-19:15

Datorita locurilor limitate, intrarea se face doar pe baza de rezervare la nr. de tel: 0755052283

Concert caritabil pentru sprijinirea campaniei „Ajutor într-o cutie”
Cluj-Napoca, 30 martie 2011 – Asociația HaNNaH în parteneriat cu Habitat for Humanity Cluj organizează, în data de 9 aprilie 2011, un concert caritabil de muzică de cameră, evenimentul făcând parte din campania socială locală de strângere de alimente „Ajutor într-o cutie”. Recitalul vocal – instrumental va fi susținut de un cvartet de coarde, membrii ai Filarmonicii „Transilvania”, alături de tenorul Ruben Mureșan şi pianistul Kenneth Tucker.
Recitalul va avea loc în incinta Muzeului Etnografic al Transilvaniei, aflat pe strada Memorandumului nr. 21, de la ora 18:00, intrarea făcându-se pe bază de alimente, bonuri de masă sau donații pentru cumpărarea alimentelor care vor fi distribuite celor 100 de familii vizate de campanie.
La acest concert vor putea participa 200 de persoane, conform capacității sălii. Toți cei dornici să își sprijine semenii aflați în nevoie și să se bucure de un recital excepțional de muzică pascală sunt așteptați să confirme participarea, până în data de 2 aprilie 2011, la:
Raluca Câmpean, Tel: 0755 052 283
E-mail: raluca.campean@asociatiahannah.ro
Campania locală „Ajutor într-o cutie” se desfășoară în perioada 8 martie – 15 aprilie și face parte dintr-un program mai amplu desfășurat de Asociaţia HaNNaH, în colaborare cu Biserica Betel, încă din anul 2007 cu o frecvenţă bianuală, cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi Crăciun, crescând permanent numărul familiilor ajutate.
Amploarea proiectului și rezultatele vizate pentru această campanie au dus la colaborarea dintre Asociația HaNNaH și Habitat for Humanity Cluj, încurajându-se în continuare implicarea cât mai multor parteneri și cetățeni, pentru a „oferi împreună alimente de sărbători”. Clujenii pot face donații în alimente neperisabile, bonuri de masă sau bani, la cele 3 puncte de colectare HaNNaH:
1. Sediul HaNNaH, Str. Doinei, Nr. 77, cartier Dâmbul Rotund;
2. Biserica Baptistă Betel, Str. Răvaşului, Nr. 4 – 6;
3. Biserica Baptistă Betania, Str. Ciocârliei, Mărăşti.
Alimentele adunate vor fi împărțite în cutii individualizate în funcție de nevoile fiecărei familii selectate în urma anchetei socio-demografice și distribuite în pragul sărbătorii pascale cu ajutorul voluntarilor celor două organizații.
* * *
Organizaţia HaNNaH s-a născut în anul 2006 din dorinţa de sprijinire a celor în nevoie, din dorinţa vie de răspândire a Cuvântului lui Dumnezeu în mod practic în mijlocul societăţi în care trăim, arătând astfel că Dumnezeu este aproape, că este viu şi că iubeşte.
Habitat for Humanity Cluj construieşte şi renovează locuinţe simple, decente şi accesibile ca preţ pentru şi împreună cu familiile nevoiaşe al căror viitor este afectat grav de condiţiile în care acestea locuiesc. Materialele provin din donaţii şi sponsorizări, iar construcţia este realizată de către voluntari împreună cu familiile beneficiare. Până acum, peste 1.630 de familii din România şi 400.000 de familii din 100 de ţări din întreaga lume beneficiază de locuinţe construite sau renovate prin programul Habitat.
Pentru informaţii suplimentare:
Emilia Maghiar / Manager departament ajutorare / Asociaţia Creştină de Ajutorare „HaNNaH” / 0758 638 021 / emilia.maghiar@asociatiahannah.ro / www.asociatiahannah.ro
Ludmila Costin / Manager dezvoltare resurse / Habitat for Humanity Cluj / 0733.410.013 / ludmila.costin@habitat.ro / www.habitatcluj.ro

Lansarea meniului de primăvară-vară

in CE?

1 Aprilie 2011, ora 21:00

Weekendul acesta vă invităm la lansarea noul meniu de primăvară vară. Meniu din care ați avut un mic preview weekendul trecut.

Din colecția de primăvară-vară de cocktailuri, vă prezentăm: Extravagance Cocktails – cockailuri delicioase service în pahare de gheață sculptată sau în ananas sau pepene, Tiki Cocktails – cocktailuri de vară cu multe fructe, Mojitos – binecunoscutele cocktailuri de vară cu multă mentă răcoritoare, Tom Collins – delicioase cocktailuri pe bază de gin, Juleps & Caipis – servite în tin-uri de metal ca să păstreze băuturile reci, Ce?’s Limonade, Ice Frappes și multe altele.

Ofertă weekendul acesta: prețuri cu 10% mai mici.

Așadar vineri și sâmbătă vă invităm să încercați noile bunătăți.

Facebook Event

Via CE?

Mentor Alumni Basics 1 – workshop cu tema Brandingul personal

in Sala de Club a UBB (str. Emmanuel de Martonne nr.1)

5 Aprilie 2011, ora 18:00

Diana Bota, presedinte al IAA Young Professionals Cluj, iti va prezenta oportunitatile oferite de aceasta organizatie, iar de la Calin Biris, Crocodilu’ de Marketing la Trilulilu, vei afla cu ce se mananca Brandingul personal. De ce branding personal? Pentru a invata sa te descoperi, pentru a afla de ce e important felul in care te vad ceilalti, dar, mai ales, pentru a incepe sa iti pui in valoare calitatile.

Pe marti la 6 seara, in Sala Club a Colegiului Academic al UBB!

International Advertising Association – IAA este o organizatie internationala fondata in 1938, avand in prezent reprezentativitate in 96 de tari. Filiala Cluj s-a infiintat in primavara anului 2009 si reuneste aproximativ 30 de tineri din Cluj, dornici de a impartasi cunostinte si de initia si derula proiecte locale in domeniul marcomm.

Mentor Alumni este un program dezvoltat de Asociatia Alumni UBB in colaborare cu Oficiul de FundRaising al UBB si reuneste absolventii Universitatii Babes-Bolyai care vor ca experienta lor profesionala si de viata sa ajute studenti care sunt acum la inceput de drum. Pentru toate detaliile vizitati http://alumni.ubbcluj.ro/

The Jet-Sons

in La Gazette

10 Aprilie 2011, ora 21:00

Bilete: 10 Lei

The Jet-Sons Website

The Jet-Sons MySpace

LA GAZETTE şi Torso Booking vă invită Duminică, 10.04.2011, începând cu orele 21:00, la un atac al rockabillyului de foarte bun gust cu una dintre cele mai bine cotate trupe de gen din Polonia: THE JET-SONS. Fiind prezenţi la Cluj pentru a doua oară, concertul face parte din „Romanian Tour 2011”, care cuprinde mai multe oraşe.

“The Jet-Sons cântă din 2003, în formula: Matt (voce si chitara), Tommy (contrabas), Niko (tobe).

Rockabilly Garage este numele albumului pe care l-au lansat în 2009 la Burning Chords Records, Polonia, fiind considerat şi albumul lor de debut. Tribute to Johnny Cash, este numele EP-ului pe care l-au lansat în 2007. Din 2005 până în prezent au mai aparut pe diverse compilaţii precum: Tribute toPartia (2005), Corny Elvis Tribute (2008), Dixieland Valga Cruising 08 (2008), Songs that Lux Taught Us – Tribute to the Cramps (2010).

Din 2007 concertează constant pe scenele din întreaga Europă. Au cântat în Germania, Ungaria, Estonia, Letonia, Lituania, Romania, Ukraina si Polonia.

Acordurile sălbatice, vintage, dar în acelaşi timp dansante, întretin la fiecare concert o atmosferă incredibil de electrizantă. Pe muzica lor nu poţi bea berea stând jos.

În 2010, Dominic (vocal şi chitarist) s-a decis sa parasească trupa. Cel care l- a urmat a fost Matt, un vocal şi un chitarist excepţional. De atunci, muzica lor este din ce în ce mai antrenantă.

In 18.09.2009 au concertat pentru prima oara în Romania, la Setup/ Timisoara, iar în aprilie 2010, au concertat în Braşov şi Cluj-Napoca. “ ( sursa: © ROCKABILLY.RO)

Via Torso Booking

Concurs de bancuri – ediția a 2-a

in Le General

1 Aprilie 2011, ora 21:00

De 1 Aprilie, Le Général te invită să-ți arăți talentul la bancuri. Noi îți dăm microfonul și premiile, tu ne zici bancuri, publicul decide.

Premii oferite de Campari!

Facebook event

Via Le General

“Fabrica de bere Ursus” va prepara berea în faţa clienţilor. Lucrările la fabrică au început

Lucrările de reconstruire şi amenajare a mini-unităţii de producţie “Fabrica de bere Ursus” au fost inaugurate astăzi pe vechea locatie de către preşedintele Ursus Breweries, Gary Whitlie, în prezenţa primarului Sorin Apostu. Mini-unitatea va fi deschisă la începutul verii şi va include un bar, o terasă şi un restaurant.

În cadrul acestei unităţi se va produce o specialitate de bere Ursus nefiltrată, care va fi preparată în faţa clienţilor. “Suntem aici să arătăm că vom continua tradiţia fabricării berii Ursus la Cluj. Se va lucra zi şi noapte la amenjarea mini-unităţii de producţie, ca să putem respecta termenele date. Fabrica de Bere Ursus este un proiect unic la nivel global pentru Ursus Breweries, iar în alegerea numelui şi a logo-ului am implicat peste 5.000 de clujeni”, a explicat Gary Whitlie, preşedintele Ursus Breweries.

Mai multe detalii pe buzznews.ro

100 de biciclete pentru studenţii din Cluj-Napoca în proiectul ecologic „studentObike”

100 de biciclete pot fi închiriate gratuit de studenţi din parcarea IULIUS MALL CLUJ şi din complexul studenţesc „Haşdeu”. De astăzi şi până în luna noiembrie a acestui an, de luni până vineri, între orele 9.00 şi 17.00, bicicletele vor putea fi folosite pe durata unei zile, doar pe baza legitimaţiei valabile de student şi unui act de identitate.

Proiectul „studentObike” 2011 este derulat de Raiffeisen Bank şi Asociaţia Green Revolution în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, IULIUS MALL şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca.

Startul la pedalat „studentObike” 2011 a fost dat în Cluj-Napoca pe 30 martie. „studentObike” este primul program naţional de închiriere gratuită de biciclete destinat studenţilor din cinci centre universitare: două în Bucureşti şi câte unul în Cluj-Napoca, Iaşi şi Braşov. În acest an, 500 de biciclete vor fi puse la dispoziţia tinerilor pentru numeroasele beneficii: economice, urbanistice şi ecologice, dar mai ales pentru sănătate.

Sezonul 2011 de bike-sharing gratuit oferă clujenilor 235 de biciclete: 100 pentru studenţi şi 135 în proiectul „l’Velo” destinat tuturor celor care doresc îmbunătăţirea calităţii vieţii şi includerea municipiului în rândul oraşelor europene moderne preocupate tot mai mult de mediul înconjurător.

„Anul 2010 a adus alături de cele două proiecte ecologice 200.000 utilizatori şi 20.000 de studenţi din toată ţara care şi-au cerut dreptul de a fi biciclist în oraşele lor”, au precizat reprezentanţii Asociaţiei Green Revolution.

Via Iulius Mall

Phoneme si Drumskill Crew

in la Subsol( la subsolul Gambrinus Pub)

1 Aprilie 2011

Bilete: 5 Ron pana la orele 00:00, 10 Ron dupa 00.00

Bio:

PHONEME [Hibrid Rec.]

From Timisoara, Phoneme is one of the most important breakbeat and dubstep DJ in his country. He hosts a weekly radio show on BreaksFM. His style is now going from breakbeat to dubstep, and all their related styles. Being in electronic music since around 1995, he began by listening hardcore techno, then passing through breakbeat and jungle-oldskool, stopping at nuskool-breakbeat on the late 90′s. His mixes have been aired on radio stations such as: iBreaks, PlayFM, A-Plus, or Digitally-Imported.Starting 2008, he was part of Scarcity-Records, the new label headed by Mesmer . In 2010, Phoneme has decided to establish his own label called Hibrid Records.

DRUMSKILL CREW

With over 4 years of experience in the fields of DJ-ing, promoting & event-planning, Drumskill Crew always seems to be on the edge with massive dubstep & dnb installments.

Happy hour la bar in intervalul 23:00 – 00:00: drink-uri la 6-7 lei.
Primii 150 de oameni primesc un shot de la Drumskill Crew

via La Subsol

Teatru de Club- Stagiunea Aprilie 2011

Rosia Montana- pe linie fizica si pe linie politica

la Teatrul Maghiar de Stat

2 Aprilie 2011, ora 19:00

In noua sala studio

Bilete: 15 lei; 10 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari

*Spectacol in limba maghiara si romana cu traducere simultana la casca in limba romana si maghiara.

Regia: Gianina Cărbunariu, Andreea Vălean, Radu Apostol

Roşia Montană nu este doar un subiect “fierbinte”, ci deschide o discuţie mai largă despre lumea în care trăim, despre tema moralităţii în societatea contemporană, despre polarizarea acestei societăţi în jurul unui subiect, despre felul în care mass-media alege să reflecte (sau nu) acest fenomen, despre sărăcie, vulnerabilitate şi căutarea unor soluţii care să rezolve această stare de lucruri, despre dorinţa de a salva şi aceea de a fi salvat, despre relativitatea fiecărui adevăr şi a fiecărei minciuni, despre un prezent aflat într-un raport fragil cu trecutul şi viitorul, despre realul / irealul situaţiilor în care ne putem găsi la un moment dat, despre felul în care se construiesc discursurile într-o lume tulbure în care afirmăm ceva, iar în secunda următoare putem afirma exact contrariul şi, nu în ultimul rând, despre posibilităţile, limitele, încercările teatrului de a se raporta la o realitate greu de descifrat tocmai pentru că se întâmplă aici şi acum. Chiar sub ochii noştri.   (Gianina Cărbunariu)

Cipsuri si dale

la Teatrul National “Lucian Blaga”

3 Aprilie 2011, ora 19:00

Sala mare

Bilete: 30 lei; 25 lei; 15 lei; 10 lei; 7,5 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari.

de Ioan Peter

Regia: Cristian Nedea

O comedie de Ioan Peter. Şi o Românie care, chiar dacă recognoscibilă în datele ei fundamentale, nu ne mai doare. Pentru că oamenii devin ridicol de mici în comparaţie cu problemele lor. Cu viaţa lor. Şi te fac să râzi de inutilitatea acestei zbateri.

O comedie de Ioan Peter. Cu un fost muncitor la o fostă fabrică de confecţii, care se întâlneşte cu alţi doi foşti muncitori, actualmente hoţi de cărămizi din clădiri neterminate, în barul deţinut de o fostă animatoare de club, pe marginea unei mereu actuale halbe cu bere. Şi, totodată, pe marginea prăpastiei. Fără job, fără familie sau cu familia în curs de dizolvare, fără perspective. Şi, totuşi, cu atâta seninătate.

O comedie de Ioan Peter. Cu catastrofe care se succed la fiecare nouă idee a personajelor lui despre cum ar putea ieşi din criza deopotrivă economică şi existenţială. Dar acest tăvălug are şi meritul de a-i aduce de aceeaşi parte a baricadei, de a-i face să lucreze împreună, pentru prima dată.

O comedie de Ioan Peter, în care ne recunoaştem pe noi înşine. (Cristian Nedea)

Andrei Balint a castigat invitatia la spectacolul “Bolnavul inchipuit”

A fost desemnat castigatorul invitatiei gratuite, pentru doua persoane, la spectacolul Bolnavul inchipuit de la Teatrul National “Lucian Blaga”.

Dintr-un numar total de 43 participanti care au optat sa mearga la acest spectacol de teatru, am ales in mod aleator cu ajutorul site-ului www.random.org, castigatorul: Andrei Balint. Felicitari!!!

Ne bucuram ca v-ati inscris la concursul nostru, organizat exclusiv pentru abonatii la Newsletterul “Evenimente in Cluj”.

Va reamintim ca puteti participa in continuare, iar “Evenimente in Cluj va trimite la teatru”. Mult succes!

Dans contemporan, capoeira, poezie declamata si percutie

la Casa Tranzit (Baritiu, nr.16)

30 martie 2011, ora 19:00

INTRARE LIBERA!

Au coeur de cette pièce, l’Homme et la nature, la nature et l’Homme…

Dans contemporan, capoeira, poezie declamată şi muzică live participă impreuna pentru oferirea unui moment artistic care aduce în prim plan problema defrişărilor, a distrugerii pădurilor şi a consecinţele lor… Acest moment îl pune pe Om faţă în faţă cu alegerile sale în ceea ce priveşte raportul său cu viaţa şi cu lumea care îl înconjoară.

Provocatoare de emoţii, corpurile, cuvintele şi sunetele amintesc amprenta brutală şi devastatoare a voinţei umane dominatoare asupra Naturii. Gestul artistic, profund inspirat de suferinţa lumii animale şi vegetale, izbucneşte din nevoia de a scutura sufletul Omului, de a-l face sensibil la această durere şi atent la evenimentele din jur, cu speranţa de a naşte în el o umilinţă salvatoare, inerentă unui respect legitim faţă de planeta noastră.

Danse contemporaine, capoeira, poésie déclamée et musique live participent d’une même tension émotionnelle pour offrir un instant artistique posant le problème des déboisements, de la déforestation, de leurs conséquences….Cet instant interroge l’Homme sur ses choix quant à son rapport à la vie, à la place du vivant dans le monde.

Évocateurs d’émotions, les corps, les mots, les sons rappellent l’empreinte cruelle et dévastatrice du vouloir humain dominateur sur la Nature. Le geste artistique, profondément inspiré par la souffrance du monde animal et végétal, jaillit de la nécessité intérieure d’ébranler le cœur de l’Homme, de le rendre sensible à cette douleur, attentif aux évènements, avec l’espoir que naisse l’humilité salutaire inhérente à un respect légitime envers notre planète.

Concert cu participarea Corului de bărbaţi al Filarmonicii de Stat „Transilvania”

la Casa de Cultura a Studentilor

vineri, 1 aprilie 2011, ora 19:00

Preţul biletelor este de 20 de lei, preţ întreg, respectiv 10 lei, cu reducere, pentru elevi, studenţi şi pensionari şi 5 lei, pentru elevi de la Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă” şi studenţi de la Academie de Muzică „Gheroghe Dima”.

Corul de bărbaţi al Filarmonicii de Stat Transilvania, alături de solistul Jean-François Antonioli, din Elveţia şi de dirijorul permanent al Filarmonicii, Mihail Agafiţa, din Republica Moldova, vor fi protagoniştii concertului de vineri al instituţiei.

Programul concertului va cuprinde lucrările:

„Glasurile Putnei” – Viorel Munteanu
„Concertul pentru pian în la minor, op. 54″ – R. Schumann
„Gulag (primă audiţie)” – Csíki Boldizsár
„Insula morţilor” – S. Rahmaninov (VIDEO)

via Filarmonica Cluj

Concurs Morgen

EvenimenteInCluj.ro si Origine Social Club te trimit la film! Raspunde corect la intrebarea de aici si poti fi fericitul castigator a uneia dintre cele 2 invitatii de cate o persoana la filmul Morgen. Castigatorii vor fi anuntati in data de 31 Martie 2011, la ora 13:00 pe site, Facebook si Twitter! Mult succes!

Morgen

in Origine Social Club

31 Martie 2011, ora 19:00

Bilete: 10 Lei

Via Origine Social Club

Stand-up Comedy

in Diesel Club

30 Martie 2011, ora 21:00

Bilete: 20 Lei

20% reducere la consumatie

Via Diesel Club

Brandul de Turda o ia în faţa celui de Cluj

Sala mare a Teatrului Municipal din Turda va găzdui mâine, de la ora 18, o suită de manifestări prilejuite de prezentarea oficială a brandul turistic al Turzii.

Reprezentanţii municipalităţii susţin că acesta este primul brand turistic creat în judeţul Cluj şi este una dintre cele mai complexe platforme de brand de localitate din ţară. Seara se va încheia cu un concert al trupei Direcţia 5.

Mai multe detalii pe Monitorul de Cluj

Cinci clujeni în Top 10 al Campionatului Naţional de Scrabble 2011

Primul dintre cele opt turnee din cadrul Campionatului Naţional Individual de Scrabble 2011 (în limba română) s-a disputat în weekendul trecut la Alba Iulia. Au participat 24 de sportivi de la 6 cluburi din ţară, conform u-cluj.ro. Turneul a fost cîştigat de Dan Laurenţiu Sandu de la Locomotiva Bucureşti, urmat de campionul absolut en-titre Corneliu Faur de la CS Universitatea Cluj-Napoca. Alţi patru sportivi de la „U” s-au clasat între primii 10: Alexandru Gheorghiu pe locul 5, Septimiu Crivei pe locul 6, Vasile Mihalache pe locul 9 şi Daniela Boldor pe locul 10. Următoarea competiţie este Cupa României la individual şi pe echipe, care se va disputa în luna aprilie.

Via FTR.ro

Târg de preparate maramureşene

la Iulius Mall

31 Martie- 2 Aprilie 2011, intre orele 9:30- 19:00

Bunătăţile şi frumuseţile satului maramureşean vor fi expuse la IULIUS MALL. Între 31 martie şi 2 aprilie 2011, în exteriorul shopping centerului (zona patinoarului sezonier) se va desfăşura Târgul de Produse Tradiţionale, Ecologice şi de Meşteşugărit din Maramureş. Zilnic, între orele 9.30 şi 19.00, clujenii pot degusta, cumpăra şi afla secretele bunătăţilor tradiţionale, între care pâine de casă, cozonac, prăjituri, turtă dulce, miere, brânzeturi şi alte preparate din lapte, produse din carne, fructe conservate (între care vestitul magiun de prune), conserve din legume şi zarzavaturi, alte delicii, dar şi apreciata ţuică. Meşteşugarii vor fi prezenţi pentru a încânta vizitatorii şi cumpărătorii veniţi la târg cu obiecte de artizanat, decoraţiuni, veşminte de port popular şi chiar unelte.

Organizatorii – Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice Maramureş şi Asociaţia Meşterilor Populari din Cluj – au pregătit şi alte surprize plăcute, între care un spectacol folcloric oferit de copii din Călineşti (Maramureş) şi Ceanu Mare (Cluj).

Via Iulius Mall

Târguțu Vintage înmugurește!

la Casa Matei

2-3 Aprilie 2011, intre orele 11:00- 18:00

După răsunătoarele succese ale anului trecut Le Fabuleux Magasin de Mireille are deosebita plăcere să vă poftească la o continuare pe măsură în 2011. Începem aşadar cu antidotul asteniei de sezon : “TÂRGUŢU’ VINTAGE de PRIMĂVARĂ“.

Deja în bună tradiţie evenimentul va fi găzduit de Casa Matei şi va fi timp de două zile ground zero al exploziei de eleganţă vintage la Cluj. Rochiţe vaporoase, culori vii, mantouri şi pălării scoase din dulapul matuşii Yvette, mănuşi glace şi voal georgette, bijuterii, eşarfe cu un aer de vacanţă retro, vor fi scoase de la iernat gata să aducă culorile primăverii în garderobele clujencelor.

Ocazie pentru clujenii molipsiţi de virusul vintage să primească cel mai bun “tratament” şi să se bucure pe deplin de nişte boboci de oferte.

Aşa că vă aşteptăm să veniţi, la cules hăinuţe vesele şi lucruşoare faine, sâmbătă 2 şi duminică 3 aprilie, aşa de pe la 11 dimineaţa până pleacă soarele la nani, la : “TÂRGUŢU’ VINTAGE de PRIMĂVARĂ“.

Aşa cum v-am obişnuit, vom avea muzichie pentru toate urechiuşele, bunătăţi şi .. invitati speciali. Cât se poate de vintage, binenţeles.

Amănunte “picante” pe http://vintagemireille.blogspot.com/. Vă aşteptăm negreşit!

Via Le Fabuleux Magasin de Mireille

Concurs De la Folclor la Jazz

EvenimenteInCluj.ro si Origine Social Club va trimit la concert! Raspunde corect la intrebarea de aici si poti fi fericitul castigator a uneia dintre cele 2 invitatii pentru o persoana la concertul “De la Folclor la Jazz”, care va avea loc in Origine Social Club, Sambata, 2 Aprilie 2011, de la ora 20:00. Castigatorii vor fi anuntati pe site, Facebook si Twitter in data de 2 Aprilie 2011 la ora 12:00! Mult succes!

Schimb de Haine

in Irish Music Pub

6 Aprilie 2011, ora 18:30

Taxa de participare: 5 Lei

Dulapul tau e plin si tu n-ai ce lua pe tine. Scenariu cunoscut? Nu-i asa ca mereu iti lipseste acel ceva pe care l-ai vazut pe o prietena, sau la tipa aia draguta de la scoala? Nu-i asa ca te saturi de ceva ce ai tot purtat? Nu-i asa ca ai chestii in dulap pe care inca n-ai ajuns sa le porti si nu prea crezi ca o sa le porti? Asa-i ca ar fi bine si sa nu mai cheltuiesti pentru tinute noi? Nici sa risti sa cada dulapul pe tine ori de cate ori il deschizi? Noi avem exact aceleasi probleme – vrem toale noi, fara sa cheltuim si sa scapam si de cele pe care nu le purtam. Asa ca, ne-am gandit sa facem ceva distractiv din problema noastra majora.

Prietenele noastre nu au tocmai masurile pe care le avem noi si poate nici nu au gusturile noastre in materie de imbracaminte. Daaar… in tot Clujul sigur se gasesc mai multe persoane care ar vrea sa faca schimb de haine. In Bucuresti si in Timisoara s-au mai facut evenimente de Schimb de haine, de ce n-am face si noi la Cluj? Flashme impreuna cu Irish Music Pub organizeaza SCHIMB DE HAINE la Cluj!

Mecanism de participare

Te duci la dulapul tau si iti alegi 5 hainute pe care stii ca nu le mai porti. Trebuie sa fie intr-o stare ok si curate – sa te gandesti ca altcineva o sa le poarte. Ca sa stim la cata lume sa ne asteptam si sa fie cat mai organizata treaba, trebuie sa ne dai un mail la flash@flashme.ro cu numele tau, varsta ta, masura hainelor (orientativ macar) si ce hainute aduci. Noi iti vom confirma printr-un mail participarea. Dai si attending pe facebook si-ti inviti toate prietenele alea cu haine misto

In Irish Pub vii cu umerase cu tot (pe care o sa le recuperezi la plecare)

Cand? Miercuri – 6 aprilie 2011 – ora 18:30

30 de minute pentru primirea si aranjarea hainelor – si dam drumul la ora 19 si estimam undeva la 2-3 ore toate schimburile.

Unde? Irish Music Pub – sala de concerte

Cat? 5 lei – taxa de participare. Ce zici, vii la schimb de haine? Detalii: flashme.ro

Via Irish Music Pub

Dirty Shirt

in Irish Music Pub

1 Aprilie 2011, ora 20:00

Dirty Shirt Website

13 Rituals MySpace

All One MySpace

Despre Dirty Shirt:

In mijlocul anilor 90, fostii membri a proiectului Eclipse s-au decis sa creeze o noua trupa, Dirty Shirt. Primul demo e realizat in 1996, intitulat “Alone”. Chiar daca influentele principale provin din alternative si progressive metal, trupa reuseste sa creeze o muzica originala, incluzand elemente provenite din orizonturi diverse.

In urmatorii trei ani, formatia participa la mai multe concerte si festivaluri in Romania, deseori fiind recompensata cu premii importante. In 1999 Dirty Shirt castiga premiul intai la festivalul Top T Buzau, ce consta in inregistrarea unui album de studio. In 2000 apare primul album, “Very Dirty”, sub egida casei de discuri Promusic Prod, urmat de un turneu national. On nou demo “Contradictie” este autoprodus la inceputul anului 2001, insa trupa este nevoita sa isi intrerupa activitatea.

Dupa o pauza de trei ani, Dirty Shirt revine cu doua demo-uri “Revolution” si “Different” intr-o noua orientare muzicala: mai industriala si experimentala, partea progresiva fiind mai putin prezenta. Un mic demo “Povestea lui Sandu Porcu” este inregistrat in 2007. Intre timp, trupa realizeaza mai multe turnee in Romania, Ungaria, Franta si Belgia (cu Tripod, Babylon Pression, Zeroscape, Superbutt…) si participa la mai multe festivaluri majore in Romania (Maximum Rock, Samfest, Rock la Mures, Top T, East West Fest) impartind scena cu trupe ca Overkill, UDO, Crematory, Lake of Tears…

In 2009 trupa pregateste noul album “Same Shirt Different Day” (inregistrat in Kallaghan Studio din Franta si masterizat in West West Side Music, SUA) care regrupeaza piese noi dar si cateva “hituri” de pe demourile recente. “Same Shirt Different Day” este un album uman, aratand diferite aspecte ale personalitatii DIRTY SHIRT: haios, agresiv, melancolic, nebun, si de ce nu, cateodata inteligent. In mod natural, veti gasi influente din stiluri diverse: metal, industrial, folclor, funk, electro…Muzical, trupa prezinta doi solisti cu stiluri complet diferite (cantand in romana, engleza, franceza si chiar sarba tiganeasca), sustinuti de rifuri agresive, linii de bas groovy, tobe percutante si clape atmosferice.

2010 a fost un an prolific pentru Dirty Shirt: realizarea noului album, ce a fost promovat cu un turneu national de peste 30 de concerte. De asemenea trupa participa la festivaluri importante din tara (Samfest, Student Fest, Rockin Transilvania) si se califica in finalele nationale Wacken Metal Battle si Global Battle of the Bands. Primul album live inregistrat la Dirty Fest va fi scos pe piata la inceputul anului 2011

Acum, Dirty Shirt este pregatita si nerabdatora sa strabata drumurile europene pentru turneul de promovare Dirty Tour 2011.

Vineri, 1 aprilie de la ora 19.00 nu rata un concert Dirty Shirt, numai in Irish & Music Pub.

Via Irish and Music Pub

Lysistrata, sau orasul femeilor

la Teatrul Maghiar de Stat

1 Aprilie 2011, ora 20:00

Sala mare

Bilete: 15 lei; 12 lei; 10 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari.

*Interzis tinerilor sub 18 ani!

Regia: Dominique Serrand

O piesă pe care nu am văzut-o niciodată. Nici nu am citit-o până nu de mult. Un elev catolic, de vârsta mea, nu putea citi în şcoală texte de o asemenea vulgaritate, pline de sexualitate, fără moralitate, numai acele cu valoare morală creştină. Până la urmă regret că nu am citit-o mai devreme, că mi-a scăpat senzaţia şocantă, experienţa tulburătoare. Când o descopăr în fine, sunt uluit şi uşurat în acelaşi timp.

Reprezentarea îngrozitoare a vârstnicilor amari şi egoişti, cinismul femeilor măritate, tinerii capabili de a manipula pentru a-şi atinge scopurile şi, nu în ultimul rând, ideea asta nebună, iarăşi cinica, potrivit căreia greva sexuală ar putea pune punct războiului, Aristofan ne înveseleşte cu o parodie coclită. Am rămas cu un simţ de regret că am descoperit-o aşa de târziu în viaţa mea, într-un timp în care cinismul său l-a uşurat pe al meu, pentru că mă simt ca şi cum aş plăti tribut tinereţei mele şi îmi las memoria să reinventeze ceea ce citesc, ca şi cum s-ar fi întâmplat la o vârstă când inima încă devine agitată şi lasă să fie păcălită de idei imperceptibile. Îmi place să cred cu naivitate că o grevă sexuală chiar poate termina războaiele.(Dominique Serrand)

Un cuplu ciudat

la Teatrul National “Lucian Blaga”

2 Aprilie 2011, ora 19:00

Sala mare

Bilete: 30 lei; 25 lei; 15 lei; 10 lei;

7,5 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari.

de Neil Simon

Regia: Cristian Hadji-Culea

Olive, proprietara unui apartament de şase camere, „ştiristă“ la un post TV, îşi primeşte prietenele la un joc de societate. Florence „are carduri de la patruzeci şi şapte de magazine“ şi dacă în opt ore nu face o cumpărătură, „New Yorkul îşi închide porţile“. Renée este partenera de joc a Sylviei, iar Vera face echipă cu Mickey. Olive, mărinimoasă, o primeşte pe Florence la ea, în urma despărţirii de soţul ei. Viaţa boemă a Oliviei ia sfîrşit din clipa în care Florence, o maniacă a ordinii, curăţeniei şi o împătimită a bucătăriei de înaltă clasă pune mîna pe frîiele gospodăriei. Are loc o întîlnire romantică, pusă la cale de Olive, cu doi fraţi spanioli, Jesus şi Manolo, care eşuează din cauza Florencei. Florence este nevoită să se mute… în apartamentul celor doi.

Concert TAPS

in L’Atelier Cafe

31 Martie 2011, ora 21:00

Intrare Libera!

Petra Acker- Voce, Tibi Menyhart-Chitara, Alex Munteanu- Saxofon.

Via L’Atelier Cafe

Aether – A time travel

in Act Cafe

31 Martie 2011, ora 22:00

Intrare Libera

Dj Psyflake SoundCloud

Experimental, new – wave influenced atmospheric night, with various styles like chill – out, tech funk , psychedelic trance mostly filled up with positive,

progressive and futuristic feelings, accompanied with visual show.

Music by Dj Psyflake

Free entrance.

One cosmic Timisoreana is 3 lei.

Via Act Cafe

Ellie White

in Obsession The Club

31 martie 2011, ora 22:00


via Obsession The Club

Speak Floyd (Pink Floyd tribute band)

in Gambrinus Pub

1 aprilie 2011, ora 22:00

Bilete: 20 Ron pana la ora 21.00 si 25 Ron dupa

Speak Floyd este singurul tribute-band Pink Floyd din Romania si s-a infiintat in ianuarie 2010 la Cluj avind in componenta muzicieni cu experienta si cunoscuti din alte proiecte:

David Bryan (Hotel FM)-vocal
Sandy Deac(Kappa,Desperado si alti artisti)- clape, voce, acoustic & electric guitars, lap steel guitar
Kovacs”Kovi” Laszlo(Kappa,Desperado si alti artisti) – electric & acoustic guitars
Razvan”Vava” Rotis( Razvan Krivach band) – tobe si percutie
Kovacs Norbert(Tabassco,Paula Seling si Ovi)-chitara,voce
Kolumban Zoli(De La Funk,Yesterdays) – bass
Edi Raita(LeeQuid) – clape
Lazar Rudy(Gaio Jazz Band) – saxofon

Spectacolul de la Cluj marcheaza si inceputul colaborarii cu muzicianul Berti Barbera (voce,percutie),cunoscut datorita numeroaselor aparitii din zona progressive-rock si nu numai.

Fiind o trupa tribut,Speak Floyd nu isi propune decit sa  diversifice spectacolul prin inserarea unor elemente vizuale deosebite iar pe viitor,show-urile vor fi structurate pe albume apartinind diverselor perioade.

Un spectacol al trupei Speak Floyd se desfasoara pe parcursul a aproximativ 1 ora si 45 minute si cuprinde piese de pe albumele “Dark Side of the Moon”,”Wish you were here”,The Wall”,’Momentary Lapse of reason” si “Division Bell”.

In tot acest timp, are loc o proiectie video sincrona,creata de artistul clujean Calin Chiorean care este responsabil si de elaborarea ID-ului vizual Speak Floyd.

via Gambrinus Pub

TEDx Cluj- intre pesimism social si empatie

TEDx Cluj a inceput cu succes vineri, 25 martie 2011, seria evenimentelor independente TED organizate la Cluj Napoca din acest an. Gazda evenimentului a fost Cristian Dascalu, curator TEDx Cluj, care a intampinat cu mici emotii, cei 50 de invitati in Bastionul Croitorilor, care s-a dovedit neincapator intrucat multe persoane, interesate in mod special de acest tip de eveniment sau fani ai TED au ales sa stea in picioare pe durata a mai bine de 2 ore. Astfel, seara TEDx Social Change, inchinata schimbarii sociale, a debutat cu un TED talk, cel al lui Geoff Mulgan-Post Crash, Investing in a better world,  ales foarte inspirat de domnul Vasile Dancu, primul speaker. Sociolog, profesor, deputat si fost ministru, Domnul Vasile Dancu a ales sa ne vorbeasca despre actiunea sociala ca antidot al disperarii, mai exact despre pesimismul social al romanilor. Astfel, tot discursul dansului s-a axat pe prezentarea a o serie de date statistice de la Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie, unde a activat ca presedinte intre anii 2004-2008. Concluzia acestor statistici referitoare la increderea romanilor in insitutii, securitate, criza,etc, a fost faptul ca romanii au cea mai mare incredere in pompieri ,biserica si armata, Domnul Dancu concluzionand si el ironic ca “romanii asteapta sa le arda casa”. Discursul de aproximativ 40 de minute, desi a depasit limita impusa la TEDx si pentru unii a fost poate prea tehnic si rigid, dar pentru altii a fost un discurs plin de informatii si date sigure, solide, utile, pareri concis argumentate si cu o concluzie care indeamna la actiune: “Sa ocupi un loc in spatiul public. Macar sa-l tii ocupat, daca n-ai incredere ca poti sa schimbi lumea foarte mult”

Dupa al doilea TED talk al serii, comic si inspirational al lui David Brooks-The social animal, a urmat cel de-al doilea invitat al TEDx Cluj, Hedi Hoka, doctor în psihologie si profesionist independent in domeniul coaching-ului pentru leadership. Hedi si-a intitulat discursul “the power of mirroring”, si cu ajutorul voluntarilor din sala, a facut un experiment prin care a dorit sa ne arate cum se activeaza neuronii oglinda din creier si cum ii putem folosi pentru a dezvolta sentimentul de empatie . Prin acest experiment captivant pe care nu vi-l pot dezvalui la cererea lui Hedi, fiind exclusiv pentru participantii la TEDx Social Change, ea ne-a adus la cunostiinta ultimele descoperiri din domeniul neuropsihologiei si ne-a invatat ca “oamenii nu parasesc organizatii, oamenii parasesc sefi”.

In speranta ca v-am facut curiosi pentru acest gen de evenimente, let’s make a social change togheter si haideti sa ne implicam ascultand alte discursuri inspirationale care genereaza atitudine la TEDx-ul de pe 20 mai 2011!

Nona Roxana Panazan

IRAF aduce in Cluj TARAF DE HAΪDOUKS – una din trupele preferate ale lui Johnny Depp

Clujul va gazdui cea de-a cincea editie a International Romani Art Festival. Recunoscut la nivel mondial ca unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale, cu o structura unica, care imbina traditia cu cele mai noi forme de expresie artistica de inspiratie roma, IRAF promite clujenilor 4 zile pline. Peste 100 de artisti si artizani din 11 tari ale lumii, un program bogat incluzand concerte, reprezentatii de dans, proiectii de film, expozitii de fotografie, lansari de carte, spectacole de foc si circ modern, targ de mestesugari, activitati pentru copii, activitati de informare, workshopuri si dezbateri, activitati in cadrul penitenciarului, vor umple strazile orasului in perioada 23-26 iunie.

Renumitul Taraf de Haїdouks din Clejani este primul artist confirmat de organizatori in line-up-ul aceastei editii a festivalului. Programati pentru seara de vineri, 24 iunie, cei 12 lautari promit un show autentic senzational, cu care au uimit pe cele mai mari scene ale lumii, dar pe care il traiesc cu o si mai calda pasiune numai acasa.

Inca de la lansarea primului lor album in 1991 si aparitia lor in cunoscuta productie a regizorului Tony Gatlif, Latcho Drom, TARAF DE HAΪDOUKS s-a bucurat rapid de un succes nemasurat, cucerind toate scenele pe care a urcat, de la Tokyo la New York si impunandu-se ca un simbol de referinta in ceea ce priveste fabuloasa experienta a muzicii rome. Alaturi de numeroasele turnee globale ale trupei, Taraf de Haidouks se poate lauda cu o serie de colaborari interesante cum ar fi: inregistrari si prestatii live alaturi de Kronos Quartet, colaborarea cu renumitul designer de moda Yohji Yamamoto pentru prezentarile acestuia din Paris si Tokyo, aparitii ecranizate alaturi de nume ca Jonny Depp si Christina Ricci in productia The Man Who Cried (la al carei soundtrack au si contribuit cu 5 piese) etc. In 2002 trupa castiga BBC World Music Award in cadrul sectiunii pe Europa si Orientul Mijlociu. Cu toate acestea membrii trupei nu si-au pierdut simplitatea si umorul, pastrandu-si acelasi mod de viata cu care au inceput acest drum (toti inca locuiesc in casele lor modeste din satul Clejani).

Fanul lor numarul 1, Jonny Depp, spune despre ei: “I-am cunoscut in timpul filmarilor pentru “Man Who Cried”.

Pentru mine sunt un model prin modul in care abordeaza viata. Desi au trecut prin multe – si aici ma refer la rasismul impotriva tiganilor care dureaza de secole si inca exista si astazi – acesti oameni inca pot canta o muzica ce exprima cea mai intensa bucurie. Au acest dar sa te faca sa te simti viu. Sunt unii dintre cei mai extraordinari oameni pe care i-am cunoscut”.

Prin participarea in cadrul International Romani Art Festival, TARAF DE HAΪDOUKS isi manifesta sustinerea fata de eveniment si deschiderea catre promovarea culturii rome la un nivel valoric ridicat.

International Romani Art Festival este un eveniment organizat de Asociatia Culturala TURN, in colaborare cu Bu Bu Bookinghouse and Events. Festivalul a fost premiat cu menţiune la secţiunea Cultură în cadrul Galei Societăţii Civile, iar Agenţia Naţională pentru Tineret prin Directia Judeteana de Tineret Timis i-a oferit Premiul Special, recunoscandu-l ca unul dintre cele mai bune proiecte de tineret ale anului 2008. In 2010, the Guardian- UK numeste IRAF printer acele evenimente care dau “ o noua fata Romaniei”.

Mai multe informatii despre line-up, program, bilete, cazare si reguli de acces in festival pot fi gasite pe www.iraf.ro

Via IRAF

Club Des Belugas, sau cum sa comunici cu publicul

Sambata seara se anunta la Cluj un concert in premiera: Club Des Belugas. Dupa ce vineri nu au reusit sa ajunga la Cluj, pentru a sustine concertul din Diesel Club, cei 6 membri ai trupei au aterizat in urbe cu cateva zeci de minute inainte de concertul de la Casa de Cultura a Studentilor. Dar asta nu i-a impiedicat sa ofere publicului un concert cum rar s-a mai vazut pe plaiuri clujene.

Dupa o piesa de teatru care merita fiecare secunda, am ajuns la Casa de Cultura a Studentilor. Din pacate, am ratat formatia Cuantune, iar din Tiptil am prins doar ultimele melodii. Melodiile lor au fost insotite de scurte pasaje parca rupte dintr-o piesa de teatru. Scena fiind mult prea mare pentru cei 5 din formatie, acestia au invitat si publicul sa danseze alaturi de ei. Astfel, 5 curajosi au urcat pe scena si au mai dezghetat parca putin atmosfera.

A urmat o pauza de aproximativ o jumatate de ora pana la cel mai asteptat moment al serii, concertul Club Des Belugas.

De la primele acorduri de chitara, care parca rechemau lumea din hol in sala concertului, s-au auzit si primele aplauze, care au dat tonul unui concert de exceptie.

Printre primele cuvinte pe care Brenda Boykin le-a rostit pe scena, au fost We will give you everything!. Si asa a si fost. Spectacolul s-a desfasurat atat pe scena, cat si in randul publicului, solista coborand nu o singura data pe culoarele din sala mare a Casei de Cultura, pentru a dansa printre spectatorii care de la primele melodii s-au ridicat si au inceput sa danseze. Desigur, o mare parte a oamenilor prezenti la spectacol au ales sa acompanieze numai cu palmele formatia, insa acest lucru nu inseamna ca nu i-au apreciat la fel de mult pe cei de pe scena.

Comunicarea cu publicul, foarte diversificat de altfel, a fost una excelenta, pe care nu am mai avut ocazia sa o vad la un spectacol pana acum. Pana la ultima melodie (inainte de bis), Some Like It Hot, cei din formatie au reusit sa ridice in picioare marea majoritate a participantilor la concert. A fost un sentiment minunat sa vezi ca deja aproape nimeni nu mai putea sta jos pe ritmurile care veneau dinspre scena. Brenda a fost glumeata, a conversat cu cei din sala, a dat mana cu ei si a dansat ca si la o petrecere intre prieteni cu ei.

Dintre melodiile care mi-au ramas in minte sunt Blues suede shoes, Backbreaker (cu prezentare si celor care nu cunosc neaparat subtilitatile liblii engleze), Love Is In Town, Be My Lover, bine-nteles, dupa cum ziceam si mai sus, Some Like It Hot, iar la bis-ul mult asteptat si fara de care nu ar fi fost lasati sa paraseasca sala, o adaptare a Jack-O-Mo.

Organizatorilor le-au multumit si cei de la Club Des Belugas si le multumim si noi pentru o seara minunata si cum rar s-a intamplat la Cluj. Si sunetistii au fost felicitati de formatie, pentru sunetul excelent si fara soundcheck. Asta inseamna profesionalism si, din nou, multumim Diesel Club, Diesel Events si Fundatia Logos pentru visul implinit!

Text: Monica Ratiu

Foto: Nona Roxana Panazan

Karaoke cu MC

My Way Club

in fiecare JOI

Intrarea Libera

Daca ai pierdut seara de karaoke din Janis La Stuf, nu-i nicio problema!

Vino in fiecare Joi in My Way Club sa ai parte tot de karaoke cu MC. Intrarea e libera!

Via: My Way Club

Neo

in Booha Bar

2 Aprilie 2011, ora 22:00

Bilete: 15 Lei “la usa”

10 Lei in avans

NEO Website

NEO MySpace

Neo YouTube Channel

Seara Live Electro/Synth-pop

BOOHA BAR & INDEPENDENT MUSIC RESISTANCE prezinta Sambata, 2 APRILIE, de la ora 10 seara, un eveniment deosebit, cu cea mai voga trupa de electro-pop din Ungaria: NEO

Formaţia electro pop de success european s-a înfiinţat în 1998 la Budapesta. Proiectul a devenit cunoscut şi apreciat în timp record, datorită single-ului de debut (prelucrarea temei clasice a filmului Pantera Roz, care a ajuns să fie promovată în peste 20 de ţări pe plan mondial).

NEO inseamna: Matyas (keyboards, programare, voce) Enikö Hodosi (voce, chitară, keyboards) şi Kőváry Péter (voce, chitară).

În parcursul lor de 12 ani au înregistrat 4 albume, 11 single-uri şi nenumărate remixuri, iar în Ungaria sunt câştigători ai premiilor de “Trupa anului”, “Videoclipul anului”, “Soundtrack-ul anului” (renumitul film KONTROLL premiat in cadrul TIFF). Îi ştiţi şi de pe coloana sonoră a mult aclamatului film “Kontroll” regizat de Nimrod Antal, albumul cu muzica originală fiind distribuit în toată Europa de Warner Music. Influenţele lor variază de la album la album, în momentul de faţă sunetul lor fiind undeva între Depeche Mode, Kraftwerk, Cut Copy, sau IAMX. Stilul lor eterogen se adresează unui public eclectic: de la ascultători de rock, trecând prin muzică electronică, până la muzică de club. Un punct de referinţă în cariera lor este participarea constantă la Sziget alături de nume precum . Neo a deschis pentru Kraftwerk anul trecut la Balaton Sound 2009, iar la Sziget Festival pentru Kasabian, Placebo, Offspring, Snow Patrol, Lily Allen, Buena Vista Social Club, Fatboy Slim etc.

Cel mai recent material discografic, ep-ul apreciat de industria muzicala europeana “SIX PIXELS” de pe care single-ul SERIAL KILLER a beneficiat de un videoclip.

Facebook Event

Via Booha Bar si Independent Music Resistance

Am omorat-o pe mama

la Teatrul Maghiar de Stat

31 Martie 2011, ora 20:00

In noua sala studio

Bilete: 15 lei; 10 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari

*Interzis tinerilor sub 12 ani!

Regia: Csilla Albert şi Áron Dimény

„Întoarce-te cu spatele, Bernadett, şi nu privi înapoi, aşa, aşa cumva, brusc, mai rapid, categoric, ferm, aşa, bine, asta a ieşit, aşteaptă, aşteaptă, nu strica totul, nu cumva să te întorci, nu, încă nu, las-o, las-o să zbiere, ce zbiară, zbiară că ea e mama mea, sunt mama ta, Bernadett, sunt mama ta, las-o, las-o să zbiere, nu te întoarce, rezişti?, rezist, şi acum, acum s-o spui, cu degetele, cu firele de păr, cu dinţii, cu oasele invizibile, cu fluxurile de sânge, cu celulele, cu intestinele, cu perii, totul, totul, întreaga ta fiinţă s-o spună, cu o forţă cât poartă un nuc.”

Ce poate fi în spatele unui titlu, unui chip, unui om? Cine se află în spatele luminii? Cum devine o poveste personală povestea oricăruia dintre noi, cum devine un joc, o căutare un spectacol?

De-aproape doi ani ne gândim, discutăm despre textul lui András Visky. Textul, definit ca un joc al identităţii ne duce cu sine într-un joc al identităţii şi pe noi. În timpul căutării

întâlnirilor dintre Bernadett şi Clemă, ne-a pus pe încercate nu numai ca actori ci în toate ipostazele creaţiei teatrale.

Conform autorului, povestea lui Bernadett Tatrosi este „o poveste găsită”; pentru noi Am omorât-o pe mama este un spectacol găsit.

Bolnavul inchipuit

la Teatrul National “Lucian Blaga”

31 Martie 2011, ora 19:00

Sala mare

Bilete: 30 lei; 25 lei; 15 lei; 10 lei;

7,5 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari.

de Molière

Regia: Sanda Manu

Aflat la limita dintre comic şi tragic, Bolnavul închipuit este un spectacol fermecător prin umorul fin şi delicat pe care-l degajă. O partitură susţinută cu dezinvoltură şi aplomb de actorii conduşi cu mînă de maestru de regizoarea Sanda Manu. Un ipohondru ilustru, care cucereşte, cu fiecare reprezentaţie, inimile spectatorilor.

Premii obţinute:

* Premiul Naţional pentru Spectacol acordat de juriul criticilor de artă la Zilele „Elvira Godeanu”, 17-25 mai 2003;

* Premiul pentru cea mai bună regie – Sanda Manu şi Premiul de excelenţă pentru costume – Adriana Grand, Festivalul Naţional de Comedie, Galaţi, 2003;

* Premiul Naţional pentru Tineri Creatori, acordat actorului Ovidiu Crişan pentru rolurile Cleante şi Polichinelle.

KUMM

in Euphoria Music Hall

1 Aprilie 2011, ora 22:00

Bilete: 20 Lei

10 Lei cu StudCard (biletele se gasesc la Euphoria Biergarten)

Pe data de 1 aprilie 2011, formația KUMM se întoarce în Cluj Napoca, pentru un concert în Euphoria Music Hall (strada Ploiesti 51). Concertul va începe după ora 22. Prețul unui bilet este de 20 Lei sau10 Lei cu STUDCARD (biletele cu reducere se găsesc la Euphoria Biergarten).

Începând cu luna martie, Uțu Pascu, vechiul basist revine pe scenă alături de trupă. Cu gândul la un nou album, formația va cânta atât binecunoscutele piese, dar promite și câteva surprize

Biografie

Trupa KUMM s-a înființat la cluj în anul 1997. Numele trupei înseamnă „nisip„ în limba tătară.

În cei treisprezece ani de existență formația a lansat cinci albume de studio: Moonsweat March (2000), Confuzz (2002), Angels & Clowns (2005), Different Parties (2006) si Far From Telescopes (2009).

Aniversarea de zece ani a fost sărbătorită în cadrul unui concert, la Opera Națională București, alături de șase trupe prietene. Cu ocazia aniversării, s-a lansat boxsetul „Lo-fi poetry”, o colecție impresionantă de piese, înregistrări și poze adunate în cei zece ani de activitate.

Până în prezent, KUMM a susținut concerte în: România, Germania, Elveția, Turcia, Cehia, Ungaria, Italia, Republica Moldova și Bulgaria.

Componență

Cătălin Mocan – voce

Eugen Nuțescu – chitară, voce, muzicuțăâ

Kovács András – clape

Mihai Iordache – saxofon

Uțu Pascu – bass

John Ciurea – tobe

Via Euphoria Music Hall

Karaoke Live

in La Tevi Pub

in fiecare Duminica, ora 22:00

Via La Tevi Pub

Ora de Vara

Sa nu uitati ca in aceasta noapte se trece la ora de vara.

Astfel, ora 3:00 devine ora 4:00 si, dupa cum ni se zicea in copilarie, “dormim mai putin”.

Nu-i nimic, ne trezim mai devreme si profitam mai mult de zi, mai ales inspre seara, cand putem sa stam la plimbare pe lumina mai mult decat pana acum.

Dar sa nu uitam ca azi e Sambata, sa uitam de ploaia de afara si sa ne gandim cum o sa ne petrecem seara.

Daca nu aveti idei, apasati aici pentru o mica sursa de inspiratie!

Distractie placuta!

Serie de filme la Centrul Cultural German

la Centrul Cultural German și Cinema Arta

29 martie-1 aprilie 2011

Centrul Cultural German prezintă:

“Neue Helden braucht das Land”
Reprezentarea eroilor în noul film german

Serie de filme: 29.03. – 1.04.2011
Proiecţii de filme la Centrul Cultural German și Cinema Arta

Seria  de filme a Centrului Cultural German este dedicată noilor eroi din filmul german modern. Cum sunt aceştia prezentaţi? Ce anume îi deosebeşte de eroii clasici? Cum îşi văd spectatorii români şi cei germani eroii în filme?

Din 29.03 până în 01.04 Centrul Cultural German tratează aceste întrebări pe baza a patru proiecţii de film, o prelegere şi numeroase posibilităţi de discuţie. Prima proiecţie va fi producţia românească “Medalia de onoare” din anul 2010, în care tema eroului este prezentată într-o formă proprie. Un simplu cetăţean ajunge din pură întâmplare erou şi savureză din plin succesul neaşteptat. Prin cel de-al doilea film “20 iulie” publicul face cunoştinţă cu un “film clasic” german cu eroi.  Profesorul  Prof. Josef Johannes Schmid de la  Universitatea din Mainz va susţine o scurtă prelegere cu privire la particularităţile din filmul german cu eroi. Acesta va sta la dispoziţie pentru întrebări în calitate de expert în acest domeniu.

Ambele mari producţii moderne de filme germane cu eroi vor fi prezentate la cinematograful Arta. Prin „Sophie Scholl-ultimele zile“ publicul clujean va avea ocazia să vizioneze punctul culminant al producţiilor germane de film din ultimii ani.

Distins de numeroase ori şi nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin, filmul prezintă printr-un scenariu excelent ultimele zile ale luptătoarei de rezistenţă Sophie Scholl, care împreună cu fratele ei împart pamflete care instigă la rezistenţă împotriva naţional socialismului şi prin poziţia fără compromisuri pentru umanitate pe care o are, ea devine simbolul eroinei Germaniei moderne.

Finalul seriei de filme este marcat de „Minunea de la Berna“, în centrul căreia se afllă finala Campionatului Mondial de Fotbal din 1954. Echipa Germaniei de Vest o învinge pe cea a Ungariei,  care se credea de neîinvins, victorie ce oferă germanilor din nou sentimental de popor unit, după depresiile de după cel de-al Doilea Război Mondial. Nu degeaba, acest titlul câştigat reprezintă momentul naşterii Republicii Federale Germania.

Prin seria “Filmelor cu eroi”, Centrul Cultural German din Cluj continuă tradiţia proiecţiilor tematice de film. Intrarea este liberă la toate evenimentele şi prelegerile.

Detalii:

Heldenfilme RO

Medalia de onoare, RO 2009
Ma, 29.03.2011, ora 19
Centrul Cultural German
105 Min.
Regie: Peter Calin Netzer
In romana cu subtitrari in engleza

20 iulie, DE 1955
Mi, 30.03.2011, ora 19
Centrul Cultural German
97 Min
Regie: Falk Harnack
În germană cu subtitrări în romana.

Sophie Scholl – ultimele zile, GE 2005
Joi, 31.03.2011, ora 19
Cinema Arta
Regia: Marc Rothemund
116 min.
În germană cu subtitluri în engleză

Minunea de la Berna, GE 2003
Vineri, 01.04.2011, ora 19
Cinema Arta
Regia: Sönke Wortmann
118 Min.
În germană cu subtitluri în engleză

Proiectia filmului “Zboara cocorii” regia Mikhail Kalatozishvili

la Casa Municipala de Cultura (Piata Unirii, 24)

29 martie 2011, ora 18:00

Intrare libera!

Prezinta Judith Bartalis-Ban, coordonator CCI in spatiul rusofon.

Zboara cocorii in regia lui Mikhail Kalatozishvili ,a marcat o etapa importanta in istoria cinematografiei ruse. Cu o maiestrie artistica rara,filmul a pus problema credintei,a puritatii morale.
Premii:
Palme d’Or – in anul 1958
nominalizat la doua premii BAFTA

Conferinta “Genet si metamorfozele”, sustinuta de Alain Massuard

la Facultatea de Litere

29 martie 2011, ora 12:00

la Mediateca Centrului Cultural Francez

29 martie 2011, ora 17:30

Toate cartile lui Jean Genet sunt la dispozitia publicului, la CCF!

Youth Violence Do You Think I Care? si Stuck in A Rut

in Gambrinus Live Stage

10 Aprilie 2011, ora 21.00

Bilete: 10 Ron

Reprogramare Concert Club des Belugas

CLUB DES BELUGAS – abandonati de WizzAir pe Aeroportul din Dortmund

Reprogramarea concertului: duminica, 27.03.2011,ora 22:00 in Diesel Club

Ieri seara, la concertul din Diesel Club, au fost prezente doar doua dintre formatiile invitate – Cuantune si Tiptil. Au lipsit chiar invitatii principali, CLUB DES BELUGAS. Acest lucru s-a intamplat din cauza companiei WizzAir care nu a imbarcat pasagerii pentru cursa Dortmund – Cluj, din motive stiute doar de ei. CLUB DES BELUGAS vor sosi totusi la Cluj, astazi(sambata) seara, vor concerta pe scena Casei de Cultura a Studentilor, iar maine, duminica vor fi in Diesel Club.

Cum in tot raul este si un bine, in lipsa vedetelor de la Club Des Belugas, spectatorii ramasi, cei mai multi dintre ei, au avut ocazia sa se bucure de recitalurile ample, ale celorlalte doua formatii – CUANTUNE si TIPTIL.

Concertul de astazi de la Casa de Cultura a Studentilor se va tine asa cum era programat, de la ora 20:00, cu toate cele trei formatii, iar duminica, in Diesel, vor concerta doar cei de la Club des Belugas.

Via Diesel Club

AIESEC Cluj-Napoca aniversează 17 ani de existență!

Pe 26 martie AIESEC Cluj-Napoca va celebra în cadrul galei “AISESC 17- Alumni and Partners Gala” 17 de activitate a organizatiei.

Cu acest prilej va avea loc prezentarea noului comitet executiv al
organizației, a celor mai importante proiecte și realizări din 2010.

AIESEC
este cea mai mare organizatie de studenti la nivel international, al
carei scop este dezvoltarea tinerilor cu potential pentru a avea un
impact pozitiv in societate, prin oferirea de oportunitati de
leadership si internshipuri internationale.

www.myaiesec.ro

via AIESEC Cluj Napoca

Au fost desemnati castigatorii la concursul Persona

Dintr-un numar total de 11 participanti la concursul Persona, am ales in mod aleatoriu cu ajutorul siteului www.random.org, castigatorii.

Acestia sunt: Miruna Aftenie si Oana Vamanu.

Felicitari!

Au fost desemnati castigatorii la concursul Fentam Terra

Toti cei 4 participanti la concursul Fentam Terra au castigat cate o invitatie de o persoana la concert.

Acestia sunt: Andreea Stefania Asiminoaei, Constantin Campean, Dragos Petcu, Cristina Oana Dancu.

Felicitari!

Va asteptam sa mai participati la concursurile organizate de noi!

Madama Butterfly

la Opera Nationala Romana

30 Martie 2011, ora 18:30

Bilete

Spectacol dedicat sopranei RODICA BALTEŞ

INVITAT:

Baritonul FLORIN ESTEFAN

HORVÁTH JÓZSEF – Dirijor

RODICA BALTEŞ – Madama Butterfly (Cio-Cio-San)

IULIA MERCA – Suzuki, servitoarea lui Cio-Cio-San

CORINA PĂŞTEANU – Kate Pinkerton

CRISTIAN MOGOŞAN – F. B. Pinkerton, locotenent în marina Statelor Unite

FLORIN ESTEFAN (invitat) – Sharpless, consulul Statelor Unite la Nagasaki

PETRE GHILEA – Goro, peţitor

GELU MOLDOVAN – Prinţul Yamadori

SIMONFI SANDOR – Unchiul Bonzo

ALIN ANCA – Comisarul imperial

RADU PINTEA – Ofiţerul stării civile

MARIA GHIRCOIAŞU – Mama lui Cio-Cio-San

*Spectacol interpretat în limba italiană

Cantareata cheala

la Teatrul National “Lucian Blaga”

29 Martie 2011, ora 20:00

Sala mare (regim studio)

Bilete: 40 lei; 30 lei; 20 lei; 10 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari.

de Eugène Ionesco

Regia: Gábor Tompa

„Ionesco spune, într-un fel, că noi nu ne putem sustrage din propria noastră istorie, din propria noastră poveste, de aceea ne merităm globalizarea, pentru că repetăm mereu si mereu aceleaşi vorbe şi aceleaşi acţiuni, zi de zi. Ele devin clişee, se golesc de conţinut şi sens şi atunci ajungem să trăim conform unor manuale sau softuri, şi, oricât de perfecte ar fi acestea, nu fac decât să crească prăpastia dintre oameni în ceea ce priveşte comunicarea. Ionesco arată acest lucru în Cântăreaţa cheală, cu un umor extraordinar, cu dragoste, şi compasiune chiar, pentru personajele sale.

Forma textului în Cântăreaţa cheală se apropie de perfecţiunea muzicii şi, de aceea, acest text trebuie tratat ca o simfonie, la care, dacă un regizor se întoarce, este la fel cu un dirijor care se întoarce, din nou, ca să dirijeze o operă muzicală cu o altă orchestră. Această structură muzicală a textului demonstrează că o dată ce este găsită forma unui spectacol, aşa cum cred că am găsit-o noi, ea devine, împreună cu textul, cheia spectacolului.“ (Gábor Tompa)

Caligula

la Teatrul Maghiar de Stat

30 Martie 2011, ora 20:00

Sala mare

Bilete: 15 lei; 12 lei; 10 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari.

*Cu traducere in limba romana.

**Interzis tinerilor sub 14 ani!

Regia: Mihai Măniuţiu

Cine n-a auzit de Caligula, al cărui nume e asociat cu tirania ameţitoare, care rivalizează cu puterea zeilor? Mihai Măniuţiu însă, interpretează această splendidă dramă a lui Camus dintr-o perspectivă extraordinar de originală. Caligula lui Măniuţiu tentează imposibilul când vrea să re-facă lumea, deoarece „lumea, aşa cum e făcută, nu-i de suportat”. În mod neaşteptat, moartea surorii împăratului aduce recunoaşterea celui mai simplu adevăr: „Oamenii mor, şi nu sunt fericiţi.” Regizorul nu creează o dramă politică, nu e interesat nici de anatomia dictaturii totale, ci examinează întrebarea existenţială: cum poate fi atinsă fericirea? Oare moartea poate fi învinsă? La ce ajungem, dacă omul e privat de minciunile cruţătoare, fiind confruntat cu adevărata sa situaţie? (András Visky)

Nightlosers

in My Way Club

30 Martie 2011, ora 22:00

Bilete: 15 Lei Doamnele
20 Lei Domnii

Via My Way Club

B-Complex

in Flying Circus Pub

2 aprilie 2011, ora 21:00

Bilete: 10 lei inainte de ora 00.00 / 15 lei dupa ora 00.00

B-Complex : Hospital Rec / Slovacia

Warmup: Criss T

Afterparty: MadLiquid

via Flying Circus

Cover Party cu Trupa de Acoperire

in Gambrinus Live Stage

26 Martie 2011, ora 22.00

Bilete: 10 ron


via Gambrinus Pub

Au fost desemnati castigatorii la concursul Valuri

Dintr-un numar total de 12 participanti la concursul Valuri, am ales in mod aleatoriu cu ajutorul siteului www.random.org, castigatorii.

Acestia sunt: Alice Mogojan, Diana Bota, Virginia Blajan si Sorina Carstea .

Felicitari!

Nu uitati de concursul Fentam Terra, organizat tot impreuna cu Origine Social Club!










Caravana Fondurilor Europene

“CARAVANA FONDURILOR EUROPENE 2011 – Cum vor schimba fondurile europene Romania?”

la Hotel City Plaza

29 martie 2011, incepand cu ora 09:00

Participarea la acesta conferinta este gratuita, in limita locurilor disponibile.

Participarea trebuie confirmata pana la data de 25 martie 2011, ora 13:00

Teme de dezbatere:

• Cum poate fi accelerat ritmul de atragere al fondurilor europene?

• Este necesara o institutie centralizata de coordonare a tuturor instrumentelor structurale

• Ce pot invata firmele care vor sa atraga fonduri europene de la cele care au reusit deja?

• Cum si-au adaptat bancile ofertele pentru companiile care vor finantare europeana?

• Cat va fi nivelul sumelor absorbite in proiecte europene in 2011? Care sunt concluziile anului 2010?

• Cata eficienta a adus initiativa primului-ministru de a avea intalniri saptamanale privind atragerea de fonduri europene ?

• Ce se poate face pentru deblocarea fondurilor europene pentru infrastructura?

Mai multe informatii despre eveniment: [+]

Concert Simfonic “Muzica si fascinatia naturii”

la Casa de Cultura a Studentilor

25 Martie 2011, ora 19:00

Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”

Dirijor: Gottfried Rabl (Austria)

În program:

Joseph Schwantner – …and the mountains rising nowhere, pentru ansamblu de suflători, percuţie şi contrabaşi

George Crumb – A Haunted Landscape pentru orchestră

Richard Strauss – Simfonia Alpilor

Actualmente dirijor al Orchestrei Simfonice Radio din Viena, Gottfried Rabl a fost implicat de-a lungul carierei sale în activităţi artistice emblematice în contextul promovării muzicii contemporane. În calitate de dirijor al corului ORF din Viena, Gottfried Rabl a manifestat un interes special pentru interpretarea unor lucrări uitate, pe care le-a reevaluat şi le-a adus la adevărata lor valoare.

Absolvent a trei secţii – corn, corepetiţie şi dirijat – Gottfried Rabl a obţinut imediat după finalizarea facultăţii o bursă la Academia Sibelius din Helsinki, unde a studiat cu ginerele compozitorului finlandez Jean Sibelius, Jussi Jalas. Această perioadă a fost propice aprofundării creaţiei compozitorilor scandinavi. În acest timp, a făcut parte din Wiener Nonett, în calitate de cornist, a fost prezent ca pianist-acompaniator în recitaluri de lieduri, iar ca dirijor a creat Theater der Stille – un ansamblu care s-a dedicat în mod special interpretării muzicii pentru teatru din secolul XX.

Interesul său pentru muzica contemporană a fost fructificat pe deplin în cadrul strânsei colaborări cu Leonard Bernstein, în SUA, Italia dar şi Viena, unde a fost asistentul ultimei sale opere – A Quiet Place. În timpul şederii sale în SUA, unde a studiat la Indiana University, a devenit dirijor al Orchestrei Simfonice a oraşului.

Gottfried Rabl a realizat, în calitate de dirijor, multiple înregistrări pe CD-uri. Muzica abordată se întinde pe o largă paletă stilistică – unul dintre proiectele originale a constat într-o serie de CD-uri, în care a realizat acompaniamentul lui Enrico Caruso. Astfel, ceea ce a început ca experiment a devenit una dintre înregistrările cele mai de succes din ultimii ani, obţinând renumitul premiu Echo Preis al criticii germane.

Via Filarmonica de Stat “Transilvania”

Carare pe apa

la Centrul Comercial Central

4-9 Aprilie 2011, intre orele 16:00- 20:00

Vernisajul va avea loc in 4 Aprilie 2011 la ora 18:00

Intre 4 si 9 aprilie 2011, Claudiu Prescan va expune ultima sa serie de lucrari “Carare pe apa” in Galeria de Arta Central din incinta Centrului Comercial Central din Cluj-Napoca. Ca o urmare fireasca a demersului din anii 2005-2009 “Urme pe apa”, in acest ultim ciclu desenul apare ca o completare a picturii, iar cele doua medii se pun in valoare reciproc, pentru a sublinia tema principala: echilibrul natural acvatic transcendent si credinta in valorile umane perene.

Expozitia va fi deschisa intre orele 16.00 si 20.00.

Sunteti asteptati la vernisajul expozitiei luni, 4 aprilie, orele 18.00! Prezinta Dr. Alexandra Rus.

“Carare pe apa” Desen & Pictura – Claudiu Presecan

http://www.claudiupresecan.com/?page_id=86

http://www.claudiupresecan.com/?page_id=5197

Galeria de Arta Central, 4-9 Aprilie 2011, orele 16-20

Centrul Comercial Central etaj III, Str. Regele Ferdinand, nr. 22-26, Cluj-Napoca

“In cea mai mai recenta serie de picturi si desene a lui Claudiu Presecan, “Carare pe apa”, investigarea sa prin care gestica se transforma in imagini vizuale continua.

Prin folosirea unei varietati de metode de aplicare a pigmentilor – turnare, scurgere, trasare, picurare, stergere – aceasta serie transcede granita dintre figurativ si abstract. Inspirat de vastitatea Deltei Dunarii care traverseaza Romania sa natala, cu lagunele si trestiile sale, cu ascunzisurile si satele izolate, aceasta arta ne vorbeste despre miscare, schimbare, si, intr-un mod poetic, despre continuitate. Cu toate acestea, lucrarile nu fac portretul unui peisaj anume, ci mai degraba marturisesc o experienta care transcede locul si timpul.

In seria sa precedenta de lucrari, “Urme pe apa”, trestia este un simbol al individului, al libertatii si rezistentei, in primul rand o forta a vietii care persista. In lucrarile sale actuale, imagistica trestiei devine mult mai abstracta, lasand in spate o urma, un tremur al fiintei sale.

Miscarea inlocuieste configuratia si forma ocupa spatiul asa cum dansatorii isi misca corpul, transfigurand pentru moment spatiul inconjurator. Pentru Presecan spatiul reprezinta, intr-un fel, o metafora pentru starile psihologice si spirituale interioare care primesc structura si o anumita permanenta prin materialitatea picturii.”

Christine Holderness,

Vermont, Martie, 2011

Via Claudiu Prescan

Black List Party

in Vertigo

25 Martie 2011, ora 23:00

Smirnoff va asteapta in aceasta seara in Vertigo la Black List Party.

Tinuta trebuie sa fie una eleganta atat pentru doamne, cat si pentru domni!

Distractie placuta!

Via Vertigo

Start pentru înscrierile Let’s Go Digital!

În perioada 3-12 iunie 2011 în cadrul celei de-a zecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), va avea loc cea de-a noua ediţie a atelierului de film Let’s Go Digital! organizat pentru al doilea an consecutiv in parteneriat cu Asociatia Culturala Control N.

Devenit deja o tradiţie de succes a TIFF-ului, care îl găzduieşte din iunie 2005, şi susţinut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Let’s Go Digital! se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, din toata ţara, pasionaţi de film, fotografie, editare video.

Timp de 10 zile participanţii la proiect vor lua contact cu lumea filmului din interior, parcurgând intensiv toate etapele realizării unui film: scrierea scenariului, filmare, editare. Vor avea acces la aparatura profesională, fiind îndrumaţi de profesionişti din cinematografia română.

Nu în ultimul rând, tinerii se vor putea bucura de toate evenimentele festivalului şi vor avea ocazia de a intra în contact cu diferite personalităţi din industria cinematografică.

Cei 15 participanţi, aleşi pe baza unei preselecţii făcută de echipa de traineri care va susţine atelierul la Cluj, vor lucra în echipe de câte 3, pornind de la o temă dată, la finalul workshopului rezultând 5 filme de scurt-metraj. Acestea vor fi proiectate în ultima seară în faţa publicului festivalier, care va avea sarcina de a desemna cel mai bun film realizat in cadrul LGD 2011. Scurt- metrajul câştigător va fi premiat şi proiectat în cadrul Galei de Închidere a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Atelierul se va desfăşura cu sprijinul Universitatii Sapienţia din Cluj-Napoca, ce îl va găzdui pentru al 5-lea an.

Pentru vizualizarea regulamentului şi înscriere, va rugăm accesaţi: http://www.tiff.ro/regulament/18 .

Ultima zi de primire a aplicaţiilor este 13 mai 2011.

Pentru informaţii suplimentare/ nelămuriri, vă rugăm contactaţi:

Iulia Rugină – Coordonator proiect LET’S GO DIGITAL!

Email: iulia@tiff.ro

Via TIFF

Is It Wrong To Be Strong?- 3 Ani

in Club Midi

25 Martie 2011, ora 23:00

Bilete: 5 Lei inainte de ora 00:00

10 Lei dupa ora 00:00

Is It Wrong To Be Strong serbeaza 3 ani in Club Midi!

PLANET HELL [S.I.L.F. Hunters], MEGA MISHAN [S.I.L.F. Hunters], MARWAN [D.U.A.], MC AGENT [Unusual Suspects], BADEA FUNK [Beta Kru] va asteapta pentru o noapte lunga!

Via Marwan

Grimus

in Janis La Stuf

31 Martie 2011, ora 22:00

Bilete: 12/ 15 Lei

Grimus ne asteapta pe 31 Martie in noul La Stuf!

Via Janis La Stuf

Seară de epigrame și concert light jazz& blues

in Amsterdam La Etaj (str. Emil Isac nr.7)

26 Martie 2011, ora 20:30

Asociația Studenți pentru Societate Cluj și Asociația Contact Cultural vor organiza sâmbătă, 26 martie 2011, ora 20.30, o seară de epigrame și un concert light jazz& blues cu Mircea Duca, Vadim Rotaru și Adriana Berezovski „La Etaj”, Amsterdam Cafe, strada Emil Isac, numărul 7, Cluj-Napoca.

Evenimentul face parte din Primăvara Cafenelelor.

Via ASSC

“Straini in noapte” se intoarce la Cluj

la Casa de Cultura a Studentilor

28 martie 2011, ora 19:00

Pret bilet: 70 lei

Biletele se gasesc la agentia Casei de Cultura a Studentilor

Aveti prilejul de a-i vedea, dupa doar o luna, pe indragitii actori Florin Piersic si Medeea Marinescu, interpretand doua partituri pline de haz, intr-o comedie romantica fascinanta, cu rasturnari surprinzatoare de situatii, despre seductie, minciuna si timpul care ne transforma, pusa in scena de maestrul Radu Beligan.

Program “Primavara cafenelelor” 25 martie-1 aprilie

25 martie – 19:00 La Galerie

Atelier de Flip Book

- 21:00 in Irism Music&Pub

Concert Luna Amara

26 martie – 22:00 in Amsterdam Cafe

Concert Light Jazz&Blues

- 22:00 in La Subsol

Concert Electro Bluegrass Resolution, Dj Dubase, Dj Mentino, Vj Vump, Dj Joheyo

27 martie – 19:30 in Irish Music&Pub

Teatru “French Kiss” cu grupul de initiativa Arca lui Noe

28 martie – 18:00 in Insomnia

Film S21 la machina de mort khmer rouge de Rithy Panh

29 martie – 19:00 in Zorki Photo Cafe

Atelier de paper folding cu Silvia Lupuianu

30 martie – 20:00 in Insomnia

Clubul de lectura “Nepotul lui Thoreau”, invitat poetul Zoltan Kiraly

31 martie – 21:00 in L’Atelier

Concert soul/jazz/folk cu Petra Acker, Tibi Menyhart, Alex Munteanu

1 aprilie – 19:00 in Ceainaria LaPort

Folk in port cu Ionut Mangu si invitatii

- 21:00 in Gambrinus Pub

Concert Speak Floyd

Atelier d’ecriture et de lecture

la Centrul Cultural Francez

25 martie 2011, ora 17:00

Festivalul Basarabia

Grupul de Initiativa Basarabeana GIB -Cluj derulează cea de-a 8-a editie a Festivalului Basarabia in perioada 24-27 martie cu scopul de a sarbatori aniversarea a 93 de ani de la Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918).
Evenimentele propuse in cadrul festivalului reflecta importanta trecutului istoric in contextul realitatilor politice din prezent. Vor avea loc evenimente precum: conferinte pe temele “Democratia in Republica Moldova dupa caderea Comunismului din aprilie 2009”si “Tinerii romani de pe ambele maluri ale Prutului” , lansare de carte a scriitorului Efim Tarlapan, piesa de teatru, expozitie de pictura cu vanzare , concurs intelectual de cultura generala (inteligenta, logica, eruditie, perspicacitate) ”Ce? Unde? Cand?”(C.U.C.), proiectie de film, concert caritabil de flaut si violoncel, campionatul de fotbal GIB, depunere de flori la bustul lui Onisifor Ghibu si recitalul de chitara devenit traditie – ”Cantare Basarabiei”, concert Sasha Lopez & Flavy DeeJay, ” 13 Lucky Fridays” (ex-trupa Hip Not) si Gala voluntarului Gib.
Festivalul isi propune sa aduca sub acelasi catarg viziuni de pe ambele maluri
ale Prutului , sa intregeasca spiritul national in randul tinerilor, sa promoveze valorile si ideea de unitate in diversitate, sa continue traditia de celebrare a evenimentului in spirit de sarbatoare prin multitudinea activitatilor culturale si de divertisment.
Pentru ca fiecare inceput are si o continuare va invitam sa ne fiti alaturi la
deschiderea Festivalului Basarabia 2011 si sa impartasiti alaturi de noi emotii si impresii pe durata celor 4 zile de sarbatoare si nu uitati : Festivalul Basarabia este de neoprit și într-o dimensiune nouă! Pentru că dacă e nou – e “vechiul” redescoperit!
Din 24 martie doar la Cluj-Napoca. GIB-Cluj in actiune!!!
Program Festivalul Basarabia (1)

Via GIB Cluj

Premierele cinematografice ale acestei saptamani

Filmele vor rula la Cinema City Iulius Mall si Odeon Polus

1. Chain Letter: Maine, victima poti fi tu!

Atunci cand Neil Conners primeste pe telefonul mobil un SMS amenintator in care i se cere sa retransmita mesajul altor cinci persoane pentru a ramane in viata, nu stie daca este o gluma proasta facuta de vreun prieten sau nu, insa se conformeaza cerintei. Doi dintre destinatarii mesajului – Dante si Johnny – refuza sa respecte indicatiile si sunt asasinati prin cele mai cumplite metode imaginabile, moment in care colegii lor de la liceul Carlson isi dau seama ca un criminal in serie psihopat poreclit “The Chain Man” se afla pe urmele lor si ii ataca pe cei care nu redirectioneaza mesajul misterios catre alte persoane din anturaj. Dupa ce adolescentii incep sa moara unul cate unul, Jessie Campbell apeleaza la ajutorul parintilor si al politiei, dar nimeni nu crede initial in teoria existentei unui asasin sadic, care ii executa cu sange rece pe liceenii ce incalca ordinele primite. Jessie si putinii prieteni care supravietuiesc inca masacrului incearca sa gaseasca o solutie de a rupe lantul transmiterii acestui mesaj fara sa devine urmatoarele victime ale psihopatului.

2. Biutiful

Uxbal locuieste in saracaciosul cartier Santa Coloma din Barcelona si este implicat intr-o serie de afaceri ilegale pentru a putea asigura celor doi copii ai sai un trai decent. Sotia lui pe nume Marambra sufera de dedublare de personalitate, este irascibila si labila emotional, are o aventura cu fratele lui Uxbal si este o mama jalnica, motiv pentru care custodia celor doi copii a fost acordata sotului. Avand capacitatea de a comunica cu spiritele decedatilor, Uxbal este adeseori platit de catre rudele indurerate pentru a usura trecerea celor morti spre lumea de dincolo, insa principala sursa de venit a barbatului provine din introducerea ilegala in Spania a unor chinezi, care muncesc in conditii grele intr-un atelier si produc obiecte de contrabanda care sunt vandute ulterior pe piata neagra de catre imigranti senegalezi. Atunci cand senegalezii sunt amenintati cu deportarea, 24 de muncitori chinezi sunt victimele unui accident tragic pentru care se simte responsabil, iar medicii ii comunica o veste groaznica, Uxbal trebuie sa gaseasca o modalitate de a se impaca cu soarta.

3. Sucker Punch: Evadare din realitate

Sucker Punch este un film despre o fata tanara care incearca sa se ascunda de durerea cauzata de rautatea tatalui ei vitreg si de catre viitoarea lobotomie.Ea ajunge intr-un spital de nebuni si incepe intre timp sa dezvolte in mintea ei o realitate alternativa.Ea planuieste sa scape din acea lume imaginara,dar pentru a face asta ea trebuie sa fure 5 obiecte inainte ca un om ticalos sa o prinda. Are 5 zile sa scape pana va fii lobotomizata. Pentru a face fata situatiei, ea intra in lumea hiper-reala a imaginatiei sale si liniile dintre realitate si vis incep sa devina confuze. Ea este ajutata de prieteni din interiorul institutiei.Oare lumea fantastica o va ajuta pe copila sa scape de soarta lumii reale?Actiunea filmului se petrece in anii ’50.

4. Made in Dagenham

In anul 1968, la cea mai mare fabrica de automobile Ford din Europa lucrau 187 de femei, care executau la masinile de cusut husele din piele cu care erau acoperite banchetele si care isi desfasurau activitatea in conditii grele, fiind platite cu sume mult mai mici de bani decat cei 55.000 de angajati barbati. Atunci cand afla ca salariile le vor fi micsorate, angajatele fabricii din Dagenham – Anglia o insarcineaza pe Rita O’Grady sa le reprezinte interesele in cursul unei intrevederi cu patronatul si, incurajata de catre liderul de sindicat Albert si de catre colegele si prietenele ei Brenda, Monica, Sandra, Eileen si Connie, femeia care pana atunci se multumise cu statutul de sotie si mama devine promotoarea unei miscari de emancipare fara precedent, care are drept consecinta obtinerea de drepturi egale intre femei si barbati. Sustinute si de catre Lisa, sotia educata, inteligenta si stilata a unui director de la Ford si de catre secretarul de stat Barbara Castle, cusatoresele schimba un sistem despre care nimeni nu era pregatit sa admita ca este deficitar si injust si combat discriminarea sexuala.

Via CinemaRx

Târguri pentru locuinţa şi ambientul dumneavoastră

in Iulius Mall

24- 27 Martie 2011, intre orele 10:00- 22:00

Ambientul dumneavoastră îl găsiţi în IULIUS MALL, la Târgul Expo Confort! De astăzi, 24 martie şi până duminică, inclusiv, în intervalul orar 10.00 – 22.00, târgul dedicat amenajărilor interioare şi grădinilor are standurile expuse la intrarea principală în shopping center.

La Expo Confort, specialiştii oferă servicii complete legate de construcţii, instalaţii, finisaje şi decoraţiuni interioare, dar şi de mobiliarea şi amenajarea spaţiliilor verzii.

Un alt târg care se desfăşoară simultan în IULIUS MALL este Expo Top Imobiliare, care prezintă transilvănenilor oferte atractive în proiecte rezidenţiale.

Via Iulius Mall

Toate Avem Aceeasi Poveste

in Diesel Club

16 Februarie 2011, ora 21:00

Bilete: 15 Lei

50% reducere pentru studenti si pensionari

SHOW COMIC FEMINIST cu Diana Rosca

Un spectacol despre conditia femeii intr-o societate presupus civilizata, care nu-i da nicio sansa. Veti rade, dar e un ras amar. E o comedie, dar una trista. Asta doar daca citesti printre randuri. 15 lei biletul, 7.50 cu reducere pentru studenti si pensionari. 20% reducere la orice consumatie. Rezervari la nr. de telefon – 0730083880

Via Diesel Club

Concurs Fentam Terra

EvenimenteInCluj.ro si Origine Social Club te trimit la concert!

Rapunde corect la intrebarea de aici si poti fi fericitul castigator a una dintre cele 4 invitatii puse la bataie pentru concertul Fentam Terra din data de 26 Martie 2011, in Origine Social Club!

Concursul se incheie in data de 26 Martie la ora 13:00, castigatorii fiind anuntati pe site, Facebook si Twitter!

Mult Succes!

Au fost desemnati castigatorii concursului Lourdes

Dintr-un numar total de 13 participanti la concursul Lourdes, am ales in mod aleatoriu cu ajutorul siteului www.random.org, castigatorii.

Acestia sunt: Juravle Alexandra, Carmen Matisan, Laura Urzica si Constantin Campean.

Felicitari!

Nu uitati de concursul Valuri, organizat tot impreuna cu Origine Social Club!

Sunshine Party

in District Club

25 martie, ora 21.00

Conceptul evenimentului e unul simplu: după o iarnă friguroasă şi întunecată, întâmpinăm cu bună-dispoziţie primele zile senine şi calde ale anului, visând la vacanţa de vară, plaje însorite şi ţinute în culori vii. Meniul serii include cocktail-uri la preţuri speciale, concurs Limbo dance cu premii, şi cea mai fierbinte muzică. Pe lângă hituri de vară consacrate, veţi putea dansa pe ritmuri de reggae şi beach music.

Şi, pentru a asigura un playlist pe placul tuturor, District 1 lansează un concurs pentru fanii  paginii de facebook a clubului.

Toţi cei interesaţi de evenimentul din Club District1, din această săptămână sunt invitaţi să îşi facă rezervare pe adresa rezervari@districtclub.ro sau la numărul de telefon 0736215454

via Club District

Seara U2

in District Club

27 martie, ora 20.00

Intrarea libera!

Trupa U2, una dintre cele mai apreciate din toate timpurile, este pe punctul de a concerta pentru prima data în România.

În aşteptarea anunţului oficial, Club District 1 propune tuturor fanilor U2 o seară dedicată lor.

Duminică, 27 martie, începând cu ora 20.00 clubul va găzdui o proiecţie a concertului U2 360º at the Rose Bowl.

În plus, playlistul serii va include numeroase piese ale trupei, atât dintre cele populare astăzi, cât şi dintre cele care au făcut furori în anii ’80 şi ’90.

Toţi cei interesaţi să participe sunt invitaţi să îşi facă rezervare pe adresa rezervari@districtclub.ro sau la numărul de telefon 0736215454

via District Club

Timpuri Noi

in Euphoria Music Hall

2 aprilie 2011,ora  22:00


via Euphoria Music Hall

Holocaustul in Transilvania de Nord

in Gambrinus Pub

30 martie 2011, ora 20:00

Proiectie speciala: trei Filme despre Holocaustul in Transilvania de Nord: “Ce a ramas nerostit” si “The Jewish Community in the City of Cluj” realizate de Ioana Cosman si “Alexandru Chereches – Drept intre popoare” realizat de Daniel Stejerean. Invitati: Ioana Cosman si Cristian Ivanes (Radio Cluj).

via Gambrinus Pub

Sensor si Antonia

in Obsession The Club

2 aprilie 2011



via Obsession The Club

Lecturi urbane à la Cluj

in Stripes Cafe (din Haşdeu, str. Gheorghe Marinescu nr. 26)

24 martie 2011, ora 19:00

Lecturi urbane se întoarce! Campania începuta anul trecut revine cu un nou concept: cititul in doors. Iubitorii de lectură sunt astfel invitaţi sa îşi aducă cartea preferată pentru a o citi într-o ambianţă diferită, acompaniată de muzică lentă şi o cană de ceai. Evenimentul va avea loc joia aceasta începând cu ora 19, în cafeneaua Stripes din Haşdeu (str. Gheorghe Marinescu nr. 26).

Această ediţie se anunţă a fi cu totul diferită faţă de cele de anul trecut, care au avut loc atât în mijloacele de transport în comun, căt şi în locuri punlice. „Suntem entuziasmaţi de această nouă abordare, şi sperăm că şi participanţii la această ediţie vor fi în asentimentul nostru”, a declarat Cezara Carteş, una dintre coordonatoarele proiectului.

Până în prezent, la acțiunile „Lecturi urbane à la Cluj” au participat peste 250 de voluntari, care le-au împărțit clujenilor peste 700 de volume. Proiectul îşi propune ca pentru acest an să atragă cât mai mulţi voluntari la acţiunile de dăruire a cărţilor, dar şi să îşi lărgească echipa.

„Lecturi urbane” este un proiect de implicare socială ce are drept obiectiv principal încurajarea lecturii în spațiile publice și crearea unui nou model de a contribui la binele comunității. Acesta a fost inițiat în 2009 la București de către platforma de inițiativă socială independentă Civika.ro și s-a extins până acum în peste 20 de orașe din țară.

La Cluj, campania a început în luna martie și este organizată de o echipă de tineri voluntari, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului local Cluj-Napoca, precum și al RATUC. Proiectul este susținut de Biblioteca judeţeană „Octavian Goga”, Librăria Cărtureşti din Iulius Mall, Organizația Studenților din Universitatea Tehnică (OSUT), Institutul pentru comunicare socială şi new media, Support 4 Youth Development, Clubul Cetățenilor cu Drepturi Depline și Delroti Print & Finishing. La finanțarea proiectului contribuie Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, prin Direcția pentru Sport și Tineret a județului Cluj.

Informaţii suplimentare:

Cezara Carteş (coordonatorul voluntarilor):

tel.: 0740 554 970, email: cezara@cluj.orasulciteste.ro

Alexandra Tripon (coordonator PR):

tel.: 0758 053 924, email: ada_tri@yahoo.com

Grup pe Facebook

Fantezii pe Portativ

in Irish Music Pub

31 Martie 2011, ora 21:00

In ultima zi de joi a lunii martie, Joia de Folk sub Felinare sta sub semnul “folk fara fum”. O seara speciala, oferita de Ioan Onisor si Ionut Mangu: “Fantezii pe portativ”. Despre ce este vorba? Un mozaic de muzica buna (folk, jazz, hip hop, rock, in format acustic), realizat de artisti speciali: Ioan Onisor si Ionut Mangu, alaturi de Mara Bisziok, care va deschide concertul, Catalin Pop si Tudor Bilt, invitatii serii, si Aminda, invitata speciala. Roxana Zapartan, Alexandra Sidor, Claudia Ciobanu, Sandra Pop, Diana Toma, Anda Iosip si Mirona Pascu completeaza mozaicul de muzica buna, cu vocile lor de exceptie.

Joi, 31 martie de la ora 21.00 nu ratati “Fantezii pe Portativ”!

Via Irish and Music Pub

Schimb de carti luna martie

in High Life Cafe

27 Martie 2011, ora 15:00

Duminica, 27 martie la ora 15.00 e din nou Schimb de Carti Cluj in High Life Cafe (piata Unirii nr. 18)! Cum poate unii dintre voi stiti, luna aceasta implinim 3 ani de intalniri. Va asteptam sa sarbatoriti impreuna cu noi.

Nu uitati ca duminica se schimba ora!

Via Schimb de Carti

Intronizarea noului Mitropolit al Clujului

Înaltpreasfinţitul Andrei Andreicuţ va fi întronizat în scaunul de Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

vineri, 25 martie 2011

Ceremonia va fi oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, după următorul program:

la ora 9.30 va începe Sfânta Liturghie arhierească, iar la ora 12.00 va avea loc solemnitatea întronizării Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei Andreicuţ ca Mitropolit al Clujului.

Concurs Valuri

EvenimenteInCluj.ro si Origine Social Club te trimit la concert!

Rapunde corect la intrebarea de aici si poti fi fericitul castigator a una dintre cele 4 invitatii puse la bataie pentru concertul Valuri cu Alexandra Fit si Pedro Negrescu din data de 25 Martie 2011, in Origine Social Club!

Concursul se incheie in data de 25 Martie la ora 14:00, castigatorii fiind anuntati pe site, Facebook si Twitter!

Mult Succes!

Valuri

in Origine Social Club

25 Martie 2011, ora 21:00

Bilete: 20 Lei pre-eveniment

30 Lei in seara evenimentului

Social Club ORIGINE va invita vineri 25 martie ora 21:00 la un eveniment cultural de execeptie, cu doi muzicieni valorosi ai palmaresului romanesc. Formula de concert experimental Pedro Negrescu si Alexandra Fit este cunoscuta de putin timp, astfel incat reprezentatia este o premiera in peisajul urban clujean.

PEDRO NEGRESCU este un cunoscut reprezentant al jazzului in Romania. Profesor universitar, instrumentist, regizor muzical, contrabasist de jazz și dirijor de muzică clasică, Pedro Negrescu s-a remarcat in participarea sa la numeroase Festivaluri de jazz: Polonia (1994), Grecia (1995), Bulgaria(1993, 1996), Germania 2000. A putut fi ascultat cantand cu nume sonore ca: Rick Condit, Armen Donelian si Elly Wright, Garbis Dedeian, Mircea Tiberian, Johnny Raducanu, Dan Ionescu, Nicolae Simion, Anca Parghel, Ion Baciu Jr., Dan Stefanica.

ALEXANDRA FIT s-a nascut in 1985 la Alba Iulia intr-o familie de muzicieni. A inceput studiul pianului la varsta de 4 ani, continuand la Liceul de Muzica si ulterior la Facultate de Muzica din Brasov (la clasa prof.dr. Stela Dragulin). In tot acest rastimp a facut un lung parcurs in competitiile de interpretare nationale si internationale; participarile la festivaluri, recitaluri, serate, concerte au facut intotdeauna parte din viata ei. In timpul facultatii a incercat prima data formula pian&voce, abordand genuri ca chanson-ul si standardul american. Festivalurile in care a participat in acest fel au primit-o cu entuziasm. In prezent Alexandra este preparator la Facultatea de Muzica din Brasov.

Via Origine Social Club

Iulius Mall stinge luminile la “Ora Pamantului”

Sâmbătă, 26 martie 2011, între orele 20.30 şi 21.30, iluminatul atriumului central şi cel secundar din IULIUS MALL, precum şi luminile arhitecturale şi becurile din parcarea exterioară shopping center-ului vor fi stinse pentru a marca „Ora Pământului”. IULIUS MALL se alătură, astfel, zecilor de ţări, miilor de instituţii şi milioanelor de oameni de pe întreg mapamondul care vor stinge luminile ca semnal de alarmă asupra efectelor încălzirii globale. Pentru al doilea an consecutiv, acţiunea se va desfăşura în toate cele patru mall-uri IULIUS din ţară.

“Ora Pământului” este un eveniment demarat în 2007 de autorităţile şi locuitorii oraşului australian Sydney, care au luat poziţie faţă de ameninţarea pe care o reprezintă pentru planeta noastră încălzirea globală. Succesul evenimentului a făcut ca, în 2008, “Earth Hour” să devină o mişcare globală. Anul trecut, campania a mobilizat circa 1 miliard 300 de milioane de oameni din 128 de ţări.

Via Iulius Mall

Ovidiu Voina a castigat invitatia la spectacolul “Un cuplu ciudat”

A fost desemnat castigatorul invitatiei gratuite, pentru doua persoane, la spectacolul Un cuplu ciudat de la Teatrul National “Lucian Blaga”.

Dintr-un numar total de 30 participanti care au optat sa mearga la acest spectacol de teatru, am ales in mod aleator cu ajutorul site-ului www.random.org, castigatorul: Ovidiu Voina. Felicitari!!!

Ne bucuram ca v-ati inscris la concursul nostru, organizat exclusiv pentru abonatii la Newsletterul “Evenimente in Cluj”.

Va reamintim ca puteti participa in continuare, iar “Evenimente in Cluj va trimite la teatru”. Mult succes!

Lansare de carte afaceri

la Hotel City Plaza

25 Martie 2011, ora 18:00

Avem deosebita placere de a va invita la evenimentul de lansare a primei carti despre antreprenoriat din Romania scrisa de un antreprenor roman!

“Antreprenoriat. Drumul de la idei catre oportunitati si succes in afaceri”, scrisa de Marius Ghenea

Evenimentul de lansare va avea loc in cadrul School for Startups Romania, pe data de 25 martie 2011, la Hotel City Plaza, ora 18:00.

Lansarea va fi urmata de un open-class pe teme de antreprenoriat, cu tema “Cum ajungi de la o idee la o initiativa antreprenoriala de succes” si de o sesiune de autografe.

La lansare va participa, alaturi de autor, Doug Richard – Fondator, School for Startups.

Participarea la lansare si open-class este gratuita si se face pe baza inregistrarii, prin completarea formularului disponibil aici.

Via Clubul Intreprinzatorului Roman

Karaoke cu David & Six Martini Band

in Euphoria Music Hall

in fiecare Vineri

Bilete: 15/ 20 Lei

via Euphoria Music Hall

My Way Party

in My Way Club

in fiecare Sambata, ora 22:00

Bilete: 10 Lei Fetele

20 Lei Baietii

Via My Way Club

Aqua Parkul din Grigorescu urmează să se construiască în doi ani de la găsirea investitorului

Consilierii locali au aprobat ieri proiectul de realizare a unui aqua park pe terenul din Grigorescu. Potrivit primarului Sorin Apostu, după ce se va găsi investitorul către care se va concesiona terenul pentru construirea acestui obiectiv, termenul de realizare ar putea fi de doi ani.

Valoarea investiţiei în complexul de agrement şi sport a fost estimată, conform studiilor, la 43.763.546 de lei, însă primarul Sorin Apostu anunţa la începutul anului că se doreşte concesionarea lucrărilor către un investitor.

Cititi mai multe pe ftr.ro

Studenţii, masteranzii şi doctoranzii vor primi gratuitate pe transport şi în vacanţe

Consilierii locali au aprobat în şedinţa de marţi proiectul de hotărâre care prevede acordarea de gratuităţi studenţilor pe mijloacele de transport în comun şi pe perioada vacanţelor. În plus, consilierii au decis ca de acum înainte să primească gratuitaţi şi masteranzii şi doctoranzi cu vârstă de până la 35 de ani.

“Ca urmare a discuţiilor avute cu directorul RATUC, am decis ca proiectul să fie extins şi la nivelul masteranzilor şi doctoranzilor, precum şi pe perioada vacanţelor”, a explicat primarul Sorin Apostu.

Mai multe detalii pe buzznews.ro

An Acoustic Feel

in Zorki- Off the Record

23 Martie 2011, ora 21:00

Intrare Libera!

Zorki- Off the Record va invita la o seara de coveruri acustice in data de 23 Martie de la ora 21:00!

Via Zorki- Off the Record

Ora Pamantului

in Piata Unirii

26 Martie 2011, ora 16:00

Cercetasii Romaniei impreuna cu WWF organizeaza evenimentul “Ora Pamantului” ce va avea loc sambata, 26 Martie 2011, in Piata Unirii (la statuia lui Matei Corvin).

Programul este constituit din doua parti: prima parte este reprezentata de o serie de ateliere de energie alternativa destinate copiilor si tinerilor, ce vor incepe la ora 16:00, iar a doua parte se va desfasura simultan cu Ora Oficiala a Pamantului (20:30- 21:30), timp in care clujenii sunt asteptati cu un specatcol cu jonglerii cu foc, concerte folk si multe lumanari. Evenimentul este dedicat victimelor cutremurului din Japonia din 11 Martie.

Proiectul Earth Hour a apărut ca un răspuns la o întrebare simplă: cum îi putem determina pe oameni să conştientizeze una din cele mai mari ameninţări actuale, schimbările climatice? Răspunsul a venit de la organizatia World Wildlife Fund(WWF) Australia, concretizat într-o campanie care promova un gest pe cât de simplu, pe atât de puternic: stingerea luminilor. Se întâmpla pe 31 martie 2007, la Sydney, când 2 milioane de case şi sedii de companii australiene au stins luminile timp de o oră, Ora Pământului. România s-a alăturat initiativei Earth Hour si astfel, pe 28 martie 2009, între 20:30 si 21:30, două milioane de români au stins luminile în casele lor, conform datelor furnizate de Dispeceratul Energetic National. 15 orase au sustinut si au promovat campania, în calitate de Ora e Oficiale Earth Hour.

Anul acesta, Clujul va aprinde o lumânare pentru Japonia, evenimentul cuprinzând un moment de reculegere pentru victimele catastrofelor ce au avut loc recent în zona Miyagi. Astfel, după ce au stins lumina în casă si au oprit aparatele ce consumă energie electrică, clujenii sunt invitati să vină cu o lumânare în piata Unirii unde timp de o oră vor sta cu prietenii în acompaniament de chitară.

Organizatia Natională ”Cercetasii României” este un ONG care se ocupă cu educarea tinerilor utilizând metode de educatie non-formală. Filiala din Cluj a fost înfiintată în 1999, numără aproximativ 80 de membri si dintre proiectele desfăsurate amintim Festivalul Luminii, Ziua Pământului,  Ordinul Cadoului Fermecat, Sinistratii au ​nevoie de…  oameni, Clujul Curat.

Via Cercetasii Romaniei

Noaptea Walpurgiei sau Pasii Comandorului

la Teatrul National “Lucian Blaga”

26 Martie 2011, ora 20:00

Sala mare (regim studio)

Bilete: 30 lei; 25 lei; 15 lei; 10 lei; 7,5 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari.

*Interzis tinerilor sub 16 ani!

tragedie în cinci acte de Venedikt Erofeev

Regia: Mihai Măniuţiu

„Întîlnirea cu proza lui Venedikt Erofeev a avut, pentru mine, magia iubirii la prima vedere. Atît de mulţi scriitori buni, foarte buni sau excepţionali au existat în secolul XX, încît îmi închipuiam că nu mai pot fi surprins. Şi, deodată, aripa îngerului… Umilinţa şi bucuria de a recunoaşte un geniu… Cu înfrigurare, am vrut să ştiu dacă nu a scris şi pentru teatru. Cîtă bucurie, cînd am descoperit, mai întîi datorită lui Emil Iordache, Noaptea Walpurgiei! M-a ajutat şi m-a iniţiat în acest text generoasa doamnă Letiţia Becherescu, iar apoi doamna Maşa Dinescu a împlinit, cu graţie, această întîlnire care mă exaltă. Oricît ar suna de patetic, vreau să mărturisesc că am un singur regret… Şi o sfîşiere, în suflet. EL nu va fi la premieră. Cred că e pentru a doua oară, după Gellu Naum, cînd lucrul ăsta doare… mă doare…“ (Mihai Măniuţiu)

Premii şi nominalizări:

* Premiul pentru Cel Mai Bun Spectacol, la Festivalul de Dramaturgie Contemporană de la Braşov, ediţia a XXI-a, 2009;

* Premiul pentru Cel Mai Bun Actor – Ionuţ Caras, pentru rolul Gurevici, la Festivalul de Dramaturgie Contemporană de la Braşov, ediţia a XXI-a, 2009;

* Nominalizare pentru Cel Mai Bun Actor în Rol Principal – Ionuţ Caras, pentru rolul Gurevici, la Galele UNITER, 2010.

Alcoolicii

la Teatrul Maghiar de Stat

29 Martie 2011, ora 20:00

In noua sala studio

Bilete: 15 lei; 10 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari

*Interzis tinerilor sub 12 ani!

Regia: Gábor Tompa

La baza piesei, în mod «clasic», am putea spune, se află un interviu realizat cu o femeie afectată grav de alcoolism, dintr-un oraş de provincie din Transilvania. Ea încearcă să înţeleagă cum şi din ce cauză a ajuns aşa. În perioada realizării interviului, personajul era deja un alcoolic abstinent sau „eliberat“, dar frazele ei au rămas fragmentate, sparte, şi totuşi tăioase şi emoţionante prin credibilitatea lor. Éva, fata admirată pentru frumuseţea ei în oraşul de provincie, se pregăteşte pentru o carieră de cântăreaţă şi actriţă, dar se îndrăgosteşte de un cunoscut actor bucureştean pe care îl interesează doar o aventură. După această relaţie, ce o răneşte profund, Éva devine soţia unui medic veterinar care rămâne alături de ea chiar şi în cele mai grele situaţii şi, în pofida faptului, că femeia naşte mai mulţi copii din diferite relaţii neclare.

Concert extraordinar

la Academia de Muzica “Gheorghe Dima”

25 Martie 2011, ora 19:00

Studioul de concerte AMGD

(str.Ion  I. C. Bratianu, nr. 25)

Intrare libera

Sustinut de Corul ANTIFONIA

Dirijor: Maurizio Baldin (Italia)

Solisti: GABRIELA THIERRY – mezzosoprană

LUCIAN PETREAN – bariton

La pian: Meda Nemeti

Program: Antonio Foraboschi/rev. Maurizio Baldin: Breve Trittico Mariano

pentru solişti, cor şi orchestră – p.a.

Medalion Franz Liszt- 200 de ani de la nasterea compozitorului

la Academia de Muzica “Gheorghe Dima”

24 Martie 2011, ora 19:00

Studioul de concerte al AMGD

Intrare libera

RECITAL DE PIAN

Interpretează: Flavius Ianchiş, Gergő Nagy, Dora Munkácsi, Mira Gavriş

clasa prof. univ. dr. Adriana Bera

În program: Tarantella

Mephisto Vals nr. 1

Fantezia şi Fuga pe tema B-A-C-H

Après un lecture du Dante (Fantasia quasi Sonata)

Vesta la noche

in Club Ring

25 Martie 2011, ora 22:00

Bilete: 10 Lei Baietii

5 Lei Fetele pana la ora 00:00/ 10 Lei dupa ora 00:00

Vineri 25 martie v-am pregatit o noapte cu cele mai incendiare si frumoase hituri din 80 ‘ 90 si present o alternanta de stiluri pentru ca sa va simtiti pentru o noapte aproape de trecutul frumos descries miraculos dupa sloganul OLD TIMES- GOOD TIMES! Amintirile placute si o nostalgie usoara va vor face sa simtiti febra miscarii si a dansului miraculos!

Vesta la Noche doar pentru tine!

Te asteptam in Club Ring , vineri 25 martie!

Echipa ce va avea grija de ritm in Line UP cu:

Dj Berry

MC Sky

Special Guest: Andrew T.N.G the Dj

Detalii pe www.basarabianparty .ro

www.zuper.tv

Rezervari all time all day : +40 753.287.220

Via Basarabian Party

Galeria lui Victor Ciato – Momentul 0

la Fabrica de Pensule, Galeria Plan B, etaj III

25.02 – 16.04.2011, marți – sâmbătă 16.00 – 20.00 h

După terminarea studiilor la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu“ din Cluj în 1964, Victor Ciato şi-a resetat munca artistică la „momentul 0”. Dorea astfel să se elibereze de normele/învăţăturile academice şi de balastul picturii proletcultiste şi să se reinventeze – într-un spirit cu adevărat modernist –, creîndu-şi propria regulă. Aşa a apărut seria acuarelelor abstracte (1966-1968), lucrări cu care Victor Ciato şi-a propus, pentru prima dată, să nu reprezinte nimic. Ele sînt abstracţiuni puriste, rafinat colorate; privite azi, valoarea lor artistică este dublată de importanţa exerciţiului autoformativ făcut în circumstanţele de atunci. Raportată la arta epocii, căutarea în zona problematică a nonfigurativului poate fi văzută ca un gest radical de redefinire.
Acuarelele lui Victor Ciato au fost expuse în 1967, expoziţia fiind una dintre primele manifestări de artă abst

Începe preselecţia pentru Stufstock Newcomers 2011

Cei din urmă vor fi cei dintâi: Stufstock lansează şi susţine şi în 2011 muzica nouă a artiştilor aflaţi la început de drum, prin proiectul Newcomers. Producţia şi lansarea unui album, un turneu în ţară şi un kit pentru sala de repetiţii sunt premiile pe care Stufstock le aduce trupelor noi din proiectul Newcomers anul acesta, alături de concerte pe scena principală şi apoi în Bucureşti. Înscrierile pentru preselecţie vor avea loc din 22 martie până la 1 iunie.

Trupele care vor să se înscrie pentru a cânta pe scena Newcomers trebuie, înainte de toate, să poată susţine un repertoriu propriu de minim 45 de minute. Ele vor trimite demo-urile la adresa: Capricorn & Capricorn Productions, str. Anastase Simu, nr. 6, scara B, etajul 1, apartament 17, sector 1, Bucureşti, până la data de 1 iunie 2011. Demo-urile trebuie să conţină piese proprii, nu preluări. Nu pot intra în competiţia de anul acesta cele 12 trupe finaliste în 2010.

Juriul se va întâlni şi va discuta pentru prima dată la o săptămână după trimiterea materialelor, când vor fi ascultate piesele trupelor înscrise în concurs. Până la jumătatea lui iunie vor fi alese 24 de formaţii care vor intra în semifinală şi vor concerta în iulie într-un club din Bucureşti, anunţat ulterior. În urma acestui concert, 12 trupe vor avea şansa să se lanseze printr-un concert ce va avea loc pe scena Newcomers din Vama Veche. Numele finaliştilor va fi anunţat la finalul lunii iulie, iar concertele din Vamă vor avea loc în 24 şi 25 august.

Cele mai bune trupe care vor cânta pe scena Newcomers din Vama Veche vor fi premiate de Capricorn & Capricorn Productions, producătorii Stufstock 2011. Premiul întâi constă în producţia şi lansarea unui album, cu tot ce presupune o realizare profesionistă, de la înregistrare, până la promovarea ulterioară. Premiul al doilea înseamnă un turneu naţional în şase oraşe pentru trupa care îl va câştiga, iar premiul al treilea va aduce un kit muzical pentru sala de repetiţii (o staţie de chitară, o staţie pentru bas, două seturi de feţe de tobă, 10 seturi de beţe şi o pedală pentru toba mare). De asemenea, cele trei trupe câştigătoare vor cânta pe scena principală a Stufstock în ultima zi de festival, iar la toamnă vor susţine concerte în cadrul retrospectivei Stufstock Reloaded 2011, în Bucureşti.

La fel ca anul trecut, organizatorii vor lua în considerare aceste formaţii pentru deschiderea concertelor de la scena pricipală din 2012. Cele trei formaţii care au fost pe primele trei locuri în 2010 – White Walls (progressive metalcore), The dAdA (alternative pop-rock) şi East Roots (reggae, ska, drum´n´bas) vor deschide, la vară, concertele care vor avea loc pe scena principală.

Stufstock 2011

Ediţia a noua a Stufstock Rockarte aduce din nou în Vamă, vara aceasta, o săptămână de rock, film, teatru şi fotografie, în perioada 21-29 august. Ediţia din 2011 o continuă pe cea de anul trecut, care s-a bucurat de o atmosferă extraordinară în public, foarte participativ în relaţia cu artişii, la concertele, workshopurile, proiecţiile, piesele de teatru şi vernisajele organizate, şi cu entuziasm în backstage.

Concertele de la scena principală vor avea loc la finalul săptămânii de rockarte. Zona muzicală a Stufstock va aduce şi anul acesta concursul Stufstock Newcomers şi workshopul Rockschool. Trupele care au câştigat primele trei locuri la concursul Stufstock Newcomers în 2010 au avut ocazia să cânte în deschiderea ultimei zile de rock pe scena principală şi au primit ca premiu producţia şi lansarea următorului album (White Walls), realizarea unui videoclip, aflat acum în producţie (The dAdA) şi un kit muzical pentru sala de repetiţii (East Roots). Pe de altă parte, prin workshopul de muzică Rockschool, cei care au vrut să înveţe să cânte la chitară, bass şi tobe au urmat cursurile acestui seminar, unde au asistat la lecţii teoretice şi demonstraţii tehnice. În fiecare seară au avut loc concerte ale elevilor şcolii Rockschool, urmate de jam-sessions susţinute de profesori şi elevi.

Despre Stufstock

Aflat la a noua ediţie, Stufstock va avea loc vara aceasta între 21-29 august, în Vama Veche. Anul trecut, organizatorii au adus trupe rock care deja au făcut nopţi albe cu mii de fani în Vamă, de nouă ani de când festivalul există, cât şi muzică nouă, pe care Stufstock o lansează şi o susţine, ca în fiecare an. Zdob şi Zdub, Urma, Byron, Trupa Veche, Nicu Alifantis & Zan, Trooper, E.M.I.L., Luna Amară, Omul cu şobolani, Kumm, ZOB, Altar, Implant pentru Refuz şi Phenomenon au cântat pe scena Rock în 2010. Alături de concertele extraordinare cu care Stufstock-ul şi-a obişnuit de opt ani publicul, vara trecută evenimentul a început să susţină şi alte forme de exprimare artistică: filmul, teatrul şi fotografia. Festivalul este produs de compania Capricorn & Capricorn Productions şi organizat de Asociaţia pentru Conservarea Ariilor Protejate Bio-Cultural.

Primul festival STUFSTOCK a strâns pe plaja din Vama Veche, în anul 2003, peste 15.000 de vamaioţi şi, cu sprijinul mass media, a devenit unul dintre cele mai cunoscute festivaluri de muzică rock din sud-estul Europei. STUFSTOCK 2 a câştigat amploare, astfel, la eveniment aveau să participe 30 de artişti şi formaţii de muzică rock, 150 de muzicieni la 100.000 de wati de sunet şi lumină. Un total de 18 ore de transmisie live şi 20.000 de oameni prezenţi.

STUFSTOCK 3 bate recordul realizat cu un an în urmă, trei zile de concert live, 41 de trupe participante, şapte trupe internaţionale şi 30.000 de oameni. La STUFSTOCK 4 au fost amenajate 3 scene, pe care au concertat peste 40 de trupe atât din România cât şi din ţările vecine, eveniment la care au participat peste 10.000 de oameni. STUFSTOCK 5 Greenfest a adus în Vama Veche 50 de trupe în patru zile de festival, la care au participat 20.000 de oameni şi 100 de voluntari. În 2008, la STUFSTOCK 6, au cântat 50 de trupe, pe două scene, în faţa a 8.000 de oameni. Printre trupele străine participante la ultimele ediţii se numără: Cradle of Filth, Toy Dolls, The Dandy Warhols, Defunkt, Kultur Shock, Air Traffic, Farfarello, dEUS, Apocalyptica. La ediţia din 2009 au fost peste 15.000 de oameni care au venit pentru rock-ul românesc, reprezentat, printre alţii, pe plaja din Vamă, de Zdob şi Zdub, Timpuri Noi, Celelalte Cuvinte, Baniciu & Kappl, Ovidiu Lipan Ţăndărică, E.M.I.L., Urma, Z.O.B., Luna Amară, Mike Godoroja & Blue Spirit, Trooper, Kumm, The Amsterdams.

Credit foto:

Mircea Oculeanu/Stufstock™

Via Stufstock

Galeria Călinei Hiriza – Acasă

la Fabrica de Pensule, ZMart Gallery, etaj III

25.02.2011 – 31.03.2011, marți – sâmbătă  16.00 – 19.00 h

Cred că destinul ne găsește întotdeauna…sau îl regăsim noi, periodic,…întorcându-ne  pe același drum …, descria artista tema ciclului de lucrări pe lemn, intitulat simplu, Acasă.

Metal, sticlă, sfoară, culoare,… sunt toate elemente regăsite pe placa de lemn. Drumul a fost, astfel, trasat. Și începe acum 15 ani, când artista se joacă pentru a schița primele reprezentări figurative. Personajele trăiesc prin ceea ce ascund în interior . Sau poate fi vorba doar despre o dezvelire a  ”interiorului” lor …Astfel, figurile umane sunt abia conturate,  intr-o reprezentare hieratică, ce lasă să se întrevadă simbolul. Artista studiază natura personală și în același timp colectivă a sentimentelor care ne identifică, și ne ajută să ne identificăm cu alții.

www.zmartgallery.roinfo@zmartgallery.ro, 0751 177 199, 0741 319 472

Bázis – galerie de artă contemporană

la Fabrica de Pensule

11.03 – 25.03.2011, pe bază de programare

Berszán Zsolt, Betuker István, Veres Szabolcs – Welcome to the Uncanny Valley

curator: Adriana Oprea
Pictura a murit de câteva ori până acum, însă, de fiecare dată când arta contemporană a înmormântat-o, am plâns la o înmormântare fără mort, pentru că pictura fusese îngropată de vie. Ea a revenit mereu după aceea. Pentru că, de fapt, nu a plecat niciodată. Berszán Zsolt, Betuker István şi Veres Szabolcs sunt artişti care au luat pe cont propriu reîntoarcerea picturii (cea mai recentă resurecţie a ei) în arta contemporană românească. Pictura lor e exact aşa cum pare: o practică serioasă, împachetată aproape fără fisură. Dar, fiind o readucere la viaţă a ceea ce nu a murit, pictura lor pare să fie exact aşa cum e: o practică bântuită, un câmp al subiectivităţii, devastat. Nu  întâmplător, unul din conceptele care o pot explica este freudian – the uncanny (straniu, nefamiliar, străin, ciudat). Expresie lansată în robotica japoneză, the uncanny valley este traducerea dinamicii psihice în confruntarea a ceea ce e uman şi viu cu ceea ce e inuman şi mort (la originea expresiei, convieţuirea omului cu maşina) [...]

Dacă ceea ce vedem e atât de interiorizat, subiectivizat, adus în sfera umană prin figuraţie (în pictura primilor doi), de ce pare – şi este – atât de sinistru? Pentru că, aşa cum Berszán Zsolt o arată abstractizând, adică radicalizând problema în termeni picturali, familiarul cel mai straniu, necunoscutul cel mai apropiat nouă este negrul morţii. The uncanny este reamintirea morţii de care ne e teamă, confruntarea cu ceea ce nu vrem să ştim, deşi o ştim prea bine: negrul care înghite mai devreme sau mai târziu toate culorile. (Adriana Oprea, critic de artă, cercetător în artă contemporană, arhivist la Muzeul Național de Artă Contemporană din București)

www.bazis.ro, bazisgallery@gmail.com

Cinemateca ArtSpect – Ariane Mnouchkine, Yoshi Oida, Jacques Lecoq

la Fabrica de Pensule, Sala Studio, etaj I

25, 26, 27.03.2011, 19.00 h

Două seri marca artSpect = Imersiune în universul teatral al celor trei maeștri ai scenei contemporane prin intermediul a trei cărți, patru filme și un număr nedeterminat de dezbateri pasionante.

Intrarea este liberă. Locuri limitate! Rezervări prin SMS: 0752 103 939, 0721 277 847 sau email office@artspect.ro

Eveniment organizat de către Editura ArtSpect si Centrul International pentru Artele Spectacolului – ARTHOC în parteneriat cu Centrul Cultural Francez și cu Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca.

office@artspect.ro, 0752 103 939, 0721 277 847

Bucovina

in Gambrinus Pub

2 aprilie 2011, ora 21:30

Bilete: 15 ron

Trupa Bucovina (Iasi) isi lanseaza EP-ul “Duh”.

Invitati: Illusion of Control

via Gambrinus Pub

Hazard

in Euphoria Music Hall

25 martie 2011, ora 22:00

Bilete: 20 Lei

10 Lei cu StudCard


via Euphoria Music Hall

Intalnire cu scriitoarea Michele Lesbre

la Bastionul Croitorilor

joi, 24 martie 2011, ora 17:00

la Facultatea de Litere, sala Shakespeare

vineri, 25 martie 2011, ora 10:00

Lectura incrucisata in franceza si romana a diverse fragmente din romanul Le canape rouge si prezentarea, in avanpremiera in Romania, a ultimului sau roman, Un lac immense et blanc.

Prezinta Alain Massuard.

Jukebox

in Euphoria Music Hall

26 martie 2011, ora 22:00

Bilete: 20 lei (10 lei cu Studcard)


via Euphoria Music Hall

Preparing for the summer

in CE?

25 si 26 Martie 2011, de la ora 21:00

Vă e dor de soare și căldură? Vă e dor de cocktailuri cu multe fructe, dulci sau acre, care vă lasă gura apă?

Ce? vă prezintă vineri și sâmbătă, în avanpremieră, delicioasele cocktailuri de vară: de la limonade la mojitos la driver’s cocktails (adică cocktailuri fără alcool).

Vă așteptăm în acest weekend la “Preparing for the summer”.

Facebook event

Via CE?

Earth Hour

in Le General

26 Martie 2011, ora 20:30

Tu ce faci sâmbătă seara? Le Général se alătură pt. al 3-lea an consecutiv, campaniei “Ora Pământului”. O inițiativă globală, marca WWF.

Vă invităm să petrecem cel puțin o oră la lumina lumânărilor, sâmbătă de la ora 20.30.

Rezervări: 0751 019 315

Facebook event

Via Le General

Andreea Banica

in Obsession The Club

26 martie 2011, ora 22:00


via Obsession The Club

Directia 5

in Obsession The Club

25 martie 2011, ora 22:00


via Obsession The Club

Hi-Q live

in Euphoria Music Hall

24 martie 2011, ora 22:00

Evenimentul face parte din turneul national “Sa dansati, sa va distrati” ce include orasele: Cluj-Napoca, Oradea, Braila si Galati.

via Euphoria Music Hall

Stand-up Comedy cu Teo

in Club Ring

29 Martie 2011, ora 21:30

Bilete: 18 Lei cu Omnipass

20 Lei

Claudiu Teohari aka TEO revine in forta. Constient tot timpul de pericolul de a te crede destul de bun incat sa renunti la a mai creste, Teo a lucrat material nou in toata aceasta perioada si e gata sa se confrunte cu publicul. A inceput sa faca stand up in Cafe Deko si intre timp asta i-a devenit unica meserie.

Din Bucuresti, direct pe scena CLUBULUI RING, pregatiti-va sa-l primiti pe Teo asa cum se cuvine – cu aplauze! Un One Man Show proaspat, pentru cunoscatori un nou SPECIAL de stand up comedy numai bun de apaludat.

Comedia asalteaza Romania!

Unde? CLUB RING

Cand? MARTI, 29 MARTIE, ORA 21.30

Info & rezervari: 0726 688 658

Pret bilet: 20 RON

*OMNIPASSS: 18 RON

Aceste bilete se achizioneaza in avans, pana in ziua spectacolului de la sediul OSUT (STR. CEAHLAU NR. 72), langa Observator, pe baza cardului OMNIPASS.

In ziua de spectacol se vand doar bilete intregi. Telefon OSUT 0747 668 031

Urmareste-ne pe profilul nostru de FaceBook ARTITUDE din orasul tau. Cauta Artitude si tasteaza apoi numele orasului si fii la curent cu tot ceea ce iti pregatim. Avem poze, filmari si stiri exlusive.

Stand Up In The City, pentru ca noi aducem cele mai bune showuri de stand up comedy in orasul tau!

Via Artitude Cluj

EvenimenteInCluj.ro si Origine Social Club te trimit la film!

EvenimenteInCluj.ro si Origine Social Club te trimit la film!
Tot ce trebuie sa faci este sa raspunzi corect la intrebarea de aici si ai sansa de a castiga una dintre cele 4 invitatii la filmul Lourdes de joi, 24 Martie 2011, in Origine Social Club!
Concursul se incheie in data de 24 Martie 2011, la ora 14:00. Atunci vor fi anuntati si castigatorii pe site, Facebook si Twitter!
Mult succes!

Schimb de carti luna martie

in Gherla

cofetaria Alexit, strada Armeneasca nr. 15

27 Martie 2011, ora 15:00

Fiindca primavara se numara cartile citite iarna

A fost si vacanta de iarna, am inceput unii dintre noi scoala cu forte noi, si am mai si citit ceva intre timp. Primavara asta ce a venit de ceva timp ne invita sa iesim afara din casa, sa exploram lumea inconjuratoare si sa ii descifram tainele. De aceea, vino duminica, 27 martie, ora 15 in cofetaria Alexit, de pe strada Armeneasca nr. 15, la o noua editie Schimb de Carti Gherla. Daca esti un “cititor feroce”, ocazional, sau doar vrei sa cunosti oameni noi, vino sa discutam intr-o atmosfera placuta si linistita despre carti, filme, sau orice vrei tu.

Via Schimb de Carti

French Kiss

in Irish Music Pub

27 Martie 2011, ora 19:30

Bilete: 7 Lei

ArCa LuI nOe si Irish & Music Pub te invita la comedia romantica FRENCH KISS!

Vrei sa afli cum va fi relatia ta amoroasa peste 20 de ani? Un cuplu trece prin toate etapele vietii, chiar in fata ta, pentru a te lamuri! Aceste miraculose procese iti vor fi dezvaluite Duminica, 27 Martie 2011, de la ora 19.30 in Irish & Music Pub, pentru modica suma de 7 lei!

Un spectacol de Cristian Petrule

Distributie:

EL: Mihai Cinpoeru / Cristian Petrule

Ea: Maino Lussa / Diana Boroda

Mama / Vecinul: Radu Catană

Rezervari: 0751 33 77 12 www.arcaluinoe.org

Via Irish Music Pub

Rappa

in Irish Music Pub

26 Martie 2011, ora 21:00

Bilete: 12 Lei

Sambata, 26 martie, de la ora 21.00 Irish & Music Pub va invita la un eveniment special: concertul Rappa. Pe scena Pub-ului va urca Rappa, care ne promite melodii de pe albumul “Soarele noptii”, lansat in 2011. Special guest-ul serii este Leasa Dragos.

Via Irish Music Pub

Luna Amara

in Irish Music Pub

25 Martie 2011, ora 21:00

Bilete: 10 Lei

Vineri, 25 martie de la ora 21.00 este motiv de sarbatoare pentru fanii Luna Amara. Baietii revin pe scena Pub-ului intr-un concert primavataric. Vino in Irish & Music Pub pentru a-i asculta pe Mihnea, Andrei, Sorin, Razvan si Nick, vineri, 25 martie de la ora 21.00.

Via Irish Music Pub

Florin Paul Camen

in Irish Music Pub

24 Martie 2011, ora 21:00

Bilete: 10 Lei

Florin s-a nascut la Lupeni – Hunedoara in 1969. Piesa “Andrii Popa” il determina sa invete singur sa cante la chitara, la varsta de 11 ani. La 16 ani tatal sau ii confectioneaza un suport pentru muzicuta. Indrageste muzica folk ascultand in special radio- Cenaclul Flacara. In 1989 se angajeaza la Exploatarea Miniera Lupeni ca electrician. Debuteaza in 1990 la Petrosani pe stadionul Jiul in cadrul unui spectacol al Cenaclului Flacara-Totusi Iubirea al carui membru devine in 1994 (activeaza in peste 60 de spectacole). Este autorul imnului “Poarta sarutului” – Festival national de muzica folk si balada, Tg Jiu. In 2008 termina Facultatea de Muzica, sectia Pedagogie muzicala. Il puteti asculta joi, 24 martie de la ora 21.00 la Joia de Folk sub Felinare, in Irish & Music Pub.

Via Irish Music Pub

Emeric Imre

in My Way Club

23 Martie 2011, ora 22:00

Bilete: 10 Lei

Daca va e dor de Nebunul de Alb, va puteti intalni cu el in My Way Club miercuri, 23 Martie 2011, de la ora 22:00!

Via My Way Club

Collapsing Opposites

in La Gazette

27 Martie 2011, ora 21:00

Bilete: 10 ron

Collapsing Opposites e numele de scena adoptat pentru a descrie creativitatea artistului stabilit în Vancouver: Ryan McCormick.

Numele scenic a performer-ului are conotaţii artistice precum proza, experimentele sonore, discursurile publice si arta vizuala.

Concepte precum spatiul si timpul, ciudatenia procesului de maturizare, analiza semnificatiei si a valorii, locul artistului in societate si analiza scenei muzicale actuale reprezinta concepte explorate critic de catre trupa.

The White Funz e una dintre cele mai prolifice trupe care au aparut in regiunea Insulelor Hebride din Scotia la mijlocul anilor ’90, constand din Alexander Borland si Daniel Potter.

Trupa a impartit scena cu artisti precum Adrian Orange (US, Marriage Records), Karl Blau (US, K Records) si Phosphorescent (US, Dead Oceans Records). Sound-ul acestora este unul experimental fiind de greu de descris, trecand de la post-folk la indie, pop si easy listening.

via La Gazette

Guess Who

in Obsession The Club

29 Martie 2011


via Obsession The Club

Bluegrass Resolution

in Gambrinus Live Stage

26 Martie 2011

Bilete: 10 Ron

Invitati: DJ Mentha, Dj Dubase, Dj Jaheyo, Vj Jump

via Gambrinus Pub

O comedie savuroasă deschide TIFF 2011

În mai puţin de 3 luni, la Cluj-Napoca, va debuta cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, o ediţie ce se anunţă a fi extrem de ofertantă pentru publicul cinefil.

Dacă în 2010, clujenii erau răsfăţati în deschiderea TIFF cu Soul Kitchen (r. Fatih Akin), în acest an, o altă comedie de senzaţie va da startul celui mai important eveniment cinematografic din România: Potiche.

Scris şi regizat de Francois Ozon, unul dintre cei mai apreciaţi regizori francezi ai momentului, filmul este o adaptare a celebrei piese cu acelaşi nume, realizată de Pierre Barillet şi Jean-Pierre Grédy, şi a avut premiera mondială în competiţia Festivalului de la Veneţia din 2010. O satiră socială cum nu se poate mai actuală în condiţiile de criză economică prin care trece lumea. Acţiunea se concentrează în jurul lui Robert Pujol, şeful tiranic al unei fabrici de umbrele pe care a moştenit-o de la socrul lui. Condiţiile inumane de muncă determină angajaţii fabricii să iniţieze o grevă, în urma căreia Robert este luat prizonier. Salvarea vine din partea soţiei acestuia, Suzanne, care apelează la ajutorul fostului ei iubit şi actual primar al oraşului, pentru a-l elibera pe ostatic şi pentru a pune capăt protestului. În cele din urmă, Suzanne va prelua conducerea fabricii reuşind să redreseze o afacere falimentară, spre surprinderea soţului care nu e dispus să renunţe la statutul de director al fabricii. Francois Ozon aduce pe marile ecrane o distribuţie impresionantă, ce reuneşte cele mai importante nume din cinematografia franceză: Catherine Deneuve, răsplătită cu Premiul pentru Întreaga Activitate la TIFF 2008, Gérard Depardieu sau Fabrice Luchini.

Secţiunile tradiţionale ale festivalului, atât de populare în rândul publicului, precum Competiţie, Supernova, Shadows/Umbre, Fără limită, Ce se întâmplă documentarule?, 3×3, Focus, Ziua HBO sau Ziua Maghiară vor fi prezente şi în acest an.

Acestora li se adaugă o serie de secţiuni speciale, precum Wasted Youth, alcătuită din filme care realizează portrete ale vieţii de adolescent, de cele mai multe irosită sau afectată de constrângeri sociale, tehnologie sau tentaţii de toate felurile şi Back to TIFF, ce reuneşte cele mai recente producţii ale regizorilor premiaţi în ediţiile precedente ale festivalului.

Cinefilii vor putea viziona în cadrul Wasted Youth filmul şoc-al secţiunii Panorama din cadrul Festivalului de la Berlin, Gandu (r. Q-Kaushik Mukherjee), povestea unui tânăr ale cărui frustrări şi probleme îl determină să caute refugiul într-o lume dominată de rap, pornografie şi droguri.

Highlight-ul secţiunii Back to TIFF va fi în mod cert comedia Cousinhood, al treilea film al regizorului spaniol Daniel Sánchez Arévalo, după Albastru închis aproape negru şi Graşii, prezente în competiţia TIFF în ediţiile precedente şi ambele recompensate cu Premiul Publicului.

Zilele Filmului Românesc se anunţă şi ele foarte pline din punct de vedere al producţiilor autohtone şi al evenimentelor speciale. Astfel, la zece ani de la apariţia Noului Val de cineaşti români, publicul se va putea bucura de o proiecţie cu totul specială, a unui film perceput ca un moment cheie pentru cinematografia românească Marfa şi banii – debutul lui Cristi Puiu. De asemenea, în cadrul ZFR va fi lansat cel de-al doilea numar al revistei AperiTIFF, ediţia glossy în limba engleză a publicaţiei festivalului, realizată în parteneriat cu Institutul Cultural Român din New York, şi dedicată atât actualităţii cinematografice din 2011, cât şi aniversării celor 10 ani de la apariţia Noului Cinema Românesc.

Programul de Educaţie Media şi Cinematografică – EducaTIFF, lansat la ediţia 2009 a festivalului, continuă şi în acest an. Astfel, organizatorii îşi respectă obiectivul de a apropia de cinema tânăra şi foarte tânăra generaţie de spectatori. O serie de filme grupate pe categorii de vârstă, selecţionate de profesionişti în domeniu, vor fi proiectate în cadrul acestui program, pe baza lor fiind iniţiate discuţii şi teme de dezbateri ample între elevi, profesori şi realizatorii prezenţi la festival.

Cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania va avea loc în perioada 3-12 iunie, la Cluj-Napoca si între 15 şi 19 iunie, la Sibiu.

Peste 300 de filme au fost înscrise în acest an la Festivalul din Cluj.

Recent, TIFF a fost acreditat de Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Producătorilor de Film (FIAPF). Acreditarea FIAPF funcţionează drept o etichetă a calităţii festivalului şi contribuie la dezvoltarea acestuia, garantându-i o promovare eficientă printre profesioniştii din întreaga lume. Festivalul Internaţional de Film Transilvania a ajuns astfel într-o companie selectă, alcătuită din 40 de alte festivaluri competiţionale din toată lumea.

Via TIFF

Act Responsible

in Act Cafe

26 Martie 2011, ora 20:30

Intrare Libera!

De Earth Hour noi stingem lumina! Vino sa stai cu noi pe “intuneric”!

Vor lumina atmosfera:

Wednesday Pie (Jazz&Blues)

si

Cristina & Iulia

Intrarea libera!

Via Act Cafe

Ioana Repciuc&Trupa Fever

in L’Atelier Cafe

24 Martie 2011, ora 21:00

Intrare Libera!

Via L’Atelier Cafe

Concurs Persona

EvenimenteInCluj.ro, Booha Bar si Independent Music Resistance te trimit la concertul Persona din data de 26 Martie 2011, in Booha Bar.

Tot ce trebuie sa faci este sa raspunzi corect la intrebarea de aici si ai sansa de a castiga una dintre cele 2 invitatii pentru o persoana la concert.

Concursul se incheie Sambata, 26 Martie, la ora 14:00, cand vor fi anuntati pe site si Facebook castigatorii.

Mult succes!

Persona

in Booha Bar

26 Martie 2011, ora 22:00

Bilete: 10 Lei in avans

15 Lei in seara concertului

Website Persona

Persona MySpace

Seara Indie/Brit-pop/ Rock’n’roll

BOOHA BAR & INDEPENDENT MUSIC RESISTANCE prezinta Sambata, 26 MARTIE, de la ora 10 seara, live-actul trupei timisorene:

PERSONA

Evenimentul va fi urmat de un DJ –SET after-party cu:

JOY (PERSONA) & REZIDED playing indie/electro/brit-pop

PERSONA

Persona a fost formata in 2003 in Timisoara, numele trupei fiind inspirat din filmul omonim a lui Ingmar Bergman.De la infiintare, trupa a concertat in cluburile romanesti si la festivalurile open air din Romania alaturi de trupe ca Robots in Disguise si Trash Fashion (UnderLondon Festival), dEUS si Kultur Shock (Stuffstock) sau The Ting Tings, The Charlatans si Santana (Bestfest). In afara tarii, Persona a cantat in Ungaria in Budapesta si Germania in Braunschweig.

In 2010, Persona lanseaza primul album, Suburbia Afterlife, scos la labelul german EMG Records, album ce primeste critici pozitive din partea presei si este receptionat bine de public. Primul single de pe album, Head On The Door intra in Aprilie 2010 in heavy rotation la Radio Guerrilla unde ajunge pe locul 1 in a doua saptamana de difuzare. In ianurie 2011 piesa „Momentary Lack Of Passion” ajunge pe locul 1 si ramane mai mult de o luna in top 3 al radioului.

Persona sunt:

Gabriel Cherlia (Gaben) – vocals & guitars

Corin Mariș (Coco) – bass / backing vocals

Cristian Crăciun (Joy) – guitars

Horațiu Oană – drums.

Via Booha Bar si Independent Music Resistance

Piaţa Unirii, mai verde!

Începînd de ieri, ecologiştii clujeni pot să stea liniştiţi. Spaţiul verde din Piaţa Unirii a crescut considerabil, datorită unor brăduţi şi crenguţe plantate în jardinierele de metal, care în mod normal erau destinate florilor.

Ca să scape de gura clujenilor care, vor în loc de dale sau beton, reînverzirea Pieţei Unirii, primăria s-a gîndit să le facă pe plac. Pentru că fapta e consumată, iar proiectul nu mai putea fi schimbat, aşa cum şi-ar dori mulţi, tot ce pot face în fiecare an autorităţile locale, atunci cînd vine primăvara, este să amplaseze pete verzi lîngă statuia lui Matei Corvin.

Cititi mai multe pe ftr.ro

Eficienta

in Diesel Club

23 Martie 2011, ora 21:00

Bilete: 15 Lei

50% reducere pentru studenti si elevi

De asemenea, pe parcursul desfasurarii piesei, beneficiati de reducere de 20% pentru consumatia de la bar.

Eficienţa

după Aldo Nicolaj

comedie cu Georgiana Popan

regia Robert Pavicsits

Giorgiana Elena Popan este o tânără actriţă din Arad care va juca miercuri (23 martie) de la ora 21, într-un one-woman-show, spectacolul “Eficienţa”, regizat de Robert Pavicsits, în Teatrul de Club DIESEL. Timp de aproximativ 40 de minute ea se va juca cu spectatorii, ]ncercand sa demonstreze ca face faţă oricăror provocări apărute din interacţiunea cu publicul.

Spectacolul este o comedie reuşită care evidenţiază ipocrizia şi lipsa de scrupule dovedite de oamenii societăţii din secolului XXI. Dualitatea oamenilor, a celor de lângă noi în ultimă instanţă, este demascată simplu, într-o comedie ce face deliciul publicului dornic de relaxare. Actriţa Giorgiana Elena Popan este o actrita versatila cu putere de concentare si sensibilitate. “Îmi place să fiu aproape de public, să joc în underground. Interacţiunea cu spectatorii mă stârneşte, mă provoacă, mai ales că nu pot să fac aşa ceva în teatru clasic. Aici pot apărea surprize, pot improviza şi toate acestea mă ţin în priză. Acum am ales o comedie, pentru că am constatat că oamenii sunt sătui de drame, de nenorociri, şi au nevoie să se destindă, să zâmbească, aşa că am ales să le vorbesc despre eficienţă “, a spus Giorgiana Elena Popan. Acest spectacol a mai fost jucat în Arad, Braila şi la Cafe Deko în Bucureşti. Turneul de prezentare mai include pe langa Cluj-Napoca si oraşele: Iaşi, Oradea, Craiova, Sibiu, Timişoara şi Galaţi.

Jocul foarte bun al Giorgianei Popan nu este o întâmplare. Tot cu un spectacol de gen a câştigat anul trecut, la ediţia a V-a a Galei “Star” de la Bacău, Premiul pentru cel mai bun one – woman – show, cu recitalul “Nebună după tine”, o adaptare a unui text semnat de Emmanuel Adelly. Din juriul Galei au făcut parte actorii Mircea Diaconu, Coca Bloss şi criticul de teatru Octavian Saiu.

Giorgiana Elena Popan s-a născut pe 30 aprilie 1984 şi a absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune, secţia actorie, clasa prof. Bacs Miklos, Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj în 2008, şi este angajată a Teatrului din Arad.

Via Diesel Club

Ortansse

in Diesel Club

21 Martie 2011, ora 21:00

Bilete: 15 Lei

50% reducere pentru studenti si pensionari

Ortansse

de teodor mazilu

cu ana nicolae şi paul pintilie

Via Diesel Club

Ioana Simu a castigat invitatia la spectacolul “Livada de visini. O continuare…”

A fost desemnata castigatoarea invitatiei gratuite, pentru doua persoane, la spectacolul Livada de visini.O continuare… de la Teatrul National “Lucian Blaga”.

Dintr-un numar total de 11 participanti care au optat sa mearga la acest spectacol de teatru, am ales in mod aleator cu ajutorul site-ului www.random.org, castigatorul: Ioana Simu. Felicitari!!!

Ne bucuram ca v-ati inscris la concursul nostru, organizat exclusiv pentru abonatii la Newsletterul “Evenimente in Cluj”.

Va reamintim ca puteti participa in continuare, iar “Evenimente in Cluj va trimite la teatru”. Mult succes!

Fly Project Live

in Obsession The Club

24 Martie 2011, ora 22:00

via Obsession The Club

Concert The Hellfreaks & Cherry Blossom

in Flying Circus Pub

24 Martie 2011, ora 21.00

Bilete: 10 ron

The Hellfreaks

Hell was full so they came back…cand The Hellfreaks au luat fiinta in Februarie 2009. Istoria trupei incepe in 2007, cand membrii fondatori Yoda Surfer şi Shakey Sue, performau intr-o trupa de surf-psycho ( Los Tiki Torpedoes).
In 2009 dupa o serie lunga de concerte, stilul lor sofisticat a erupt; asadar au decis sa transforme tendintele lor muzicale intr-o varianta mai dura: psychobilly, horrorpunk si stiluri de metal.

In vara lui 2009 au inregistrat primul lor demo, iar la finalul anului au fost castigatori ai „Program for the National Contemporary Light Music Culture”, intrecand peste 180 de formatii. La inceputul lui 2010 a fost inregistrat si primul album, „Hell sweet Hell”, sub egida Longeck Records.
Componenta:
Shakey Sue – Vocal
Yoda Surfer – Guitar
Bloody Holly – Upright Bass
Peter Pain – Drums
Cherry Blossom – Bourlesque Dancer Sick Chick

via Flying Circus Pub

Recital extraordinar – 130 de ani George Enescu si Bela Bartok

la Casa de Cultura a Studentilor

29.03.2011, ora 19:00

Evenimentul George Enescu – Bela Bartok se va concretiza intr-un recital extraordinar sustinut de doi maestri ai viorii Antal Szalai si pianului Joszef Balog, recunoscuti inca de la debutul lor artistic ca fiind “copiii minune ai muzicii”. Antal Szalai si Josef Balog au concertat cu un deosebit succes de-a lungul timpului in foarte multe locuri din intreaga lume. Ei se pot mandri ca au cantat publicului din New York, Hong Kong sau Vancouver. De asemenea, au concertat impreuna cu celebrele orchestre simfonice de la Viena si Berlin. Cei doi vor canta publicului roman partituri celebre ale muzicienilor Bela Bartok si George Enescu.
Din concert:
Bela Bartok – Sonata pentru vioara si pian, op. posth
George Enescu – Sonata nr. 2 pentru pian si vioara in fa minor, op.6
Bela Bartok – Cantece populare maghiare (ar. de Joseph Szigeti)
George Enescu – Sonata nr. 3 pentru pian si vioara in la minor, op. 25 – “In caracter popular romanesc”
Antal Szalai
Descris ca fiind „un violonist exceptional, cu o tehnica perfecta, ton frumos, autentica finete muzicala si maturitate, precum si o personalitate nobila” de catre legendarul violonist Igor Oistrah, Antal Szalai este unul dintre cei mai incitanti si expresivi artisti de pe scena muzicala internationala. Exponent al celor mai rafinate traditii – stabilite de catre cei mai mare violonisti ai secolului 20, Antal este un reprezentant unic al solistilor tineri din ziua de azi.
Nascut in 1981 la Budapesta, Antal a fost recunoscut de timpuriu ca fiind un copil minune, cu extraordinare abilitati muzicale, cum ar fi pitch perfect si competente in improvizatie.
La varsta de 11 ani, a interpretat Concertul pentru Vioara in La major a lui Mozart alaturi de Orchestra de Camera Franz Liszt. Dupa ce l-a auzit interpretand, Lorand Fenyves, fostul lider al Orchestrei Filarmonice din Israel l-a descris ca fiind „un tanar artist care are deja un sunet distinctiv de vioara. El il iubeste pe Mozart, iar Mozart il iubeste la randul lui”.
Antal Szalai este castigator al celor mai prestigioase concursuri internationale de vioara, dintre care amintim Concursul International de Vioara Regina Elisabeta (Belgia), Concursul International de Vioara din Indianapolis (SUA), Concursul International de Vioara Fritz Kreisler (Austria), Concursul International de Vioara George Enescu (Romania), Concursul International de Vioara Henryk Szeryng (Mexico), Concursul International de Vioara Paganini-Moscow (Rusia), Concursul International de Vioara Rodolfo Lipizer (Italia), Concursul International de Vioara Tibor Varga (Elvetia), Concursul International de Vioara Sion-Valais (Elvetia) si Concursul International de Vioara Valsesia Musica (Italia).
A cantat alaturi de cele mai faimoase orchestre din lume si sub bagheta unor dirijori renumiti la nivel mondial, lista ce ii include pe Fabio Luisi, Paavo Järvi, Yoel Levi, Lawrence Foster, Gilbert Varga, Shlomo Mintz, Ludovic Morlot, Enrique Batiz, Yip Wing-sie, Laurent Petitgirard si Gábor Takács-Nagy.
In ciuda varstei sale tinere, repertoriul sau concertistic depaseste 25 de lucrari – de la Bach si Vivaldi pana la lucrari celebre ale secolului XX, cum ar fi Nielsen, Khachaturian si concertele de vioara ale lui Bartók .
József Balog
Fiind unul dintre cei mai talentati pianisti ai generatiei sale, József Balog s-a nascut in 1979 la Budapesta. Sub indrumarea tatalui sau, el a inceput sa studieze pianul la varsta de patru ani. A luat diploma pentru muzica de camera la Universitatea de Muzica Franz Liszt (Budapesta). Studiile sale universitare s-au desfasurat sub conducerea Prof. Jenö Jandó; in mai 2004si-a primit diploma pentru pianist de concert. Impreuna cu repertoriul standard de pian, József interpreteaza lucrari ale compozitorilor neglijati, cum ar fi Burghardt, Bentzon si Tansman si de asemenea abordeaza in concertele sale muzica jazz si propriile sale transcriptii.
Ca si student, a luat parte la multe concursuri de muzica, castigand premii fruntase in mai multe concursuri nationale si, de asemenea, premiul intai la Competitia Internationala de Pian Bartók-Liszt (Budapesta 2001), Marele Premiu la Concursul de Muzica Tansman Aleksander (Lodz 2002), al doilea la Concursul International de Muzica Brahms (Pörtschach 2004), premiul special al “presei”, pentru cea mai buna interpretare a  Sonatei pentru Pian Listz la Concursul International de Pian Franz Liszt (Utrecht 2005), premiul intai la Concursul International de Pian Franz Liszt (Pécs 2007 ) si premiul al doilea in cadrul Concursului International de Pian Soliva Carlo (Casale Monferrato 2008).
De-a lungul carierei sale a evoluat alaturi de orchestre celebre precum T-Com Symphony Orchestra, Szeged Symphony Orchestra, Pecs Symphony Orchestra, Dohnanyi Ernö Symphony Orchestra, Danube Symphony Orchestra, Miskolc Symphony Orchestra, Aarhus Symphony Orchestra si the Jerusalem Chamber Orchestra, sub bagheta unor mari dirijori precum Tamas Vetö, Felix Carrasco, László Kovács, Tamas Gál, Gábor Hollerung, Zsolt Hamar si Gergely Kesselyak.
I n anul 2005 József Balog a primit Premiul Annie Fischer din partea Ministerului Culturii din Ungaria. Din 2003 preda pian si canto la Universitatea de Muzica Franz Liszt (Budapesta).

Program Casa Municipala de Cultura

Luni- 21 Martie:

ora 16:00- Evocare Stefan Pasca- omul si dascalul

Prezinta Dr. Petru Neascu, Institutul de Lingvistica si Istorie Literara “Sextil Puscariu”

Marti, 22 Martie:

ora 16:00: Expunerea: Ortodoxia in Imperiul Bizantin

Prezinta Stefan Petra

ora 18:00: Cinemateca

Capodopere ale filmului documentar romanesc

Poeme Cinematografice

Vineri, 25 Martie:

ora 19:00: Piesa de teatru: Inchisoarea de fete

Regia: George Ivascu

In colaborare cu Teatrul National “Radu Stanca” din Sibiu

Sambata, 26 Martie:

ora 17:00: Spiritualitatea- calea de intoarcere spre originea noastra eterna

In colaborare cu asociatia “Unity of Man”, Germania

Stuful a murit! Traiasca Stuful!

24 Martie 2011, ora 21:00

Ii spunem “Bun Venit!” noului Stuf, in P-ta. Unirii, unde pana aproape recent a fost localul pe care toti il cunosteam dupa numele de Fire.

Cei care-l inaugureaza sunt Focul Viu, Daniel Silvian Petre& Emil Kindlein, care mai apoi vor fi urmati de Trupa Veche. Intrarea este de 15 Lei (dar daca intrati inainte de 21:00, intrarea va fi de 10 Lei).

Via Janis

Chillout Sundays

in Ceainaria LeSultan

in fiecare duminica

Ceainăria Le Sultan vă invită să începeți o nouă săptămână liniștiți. Vă așteptăm duminică la o zi de relaxare. Ceaiuri, cafele, dulcețuri. Iar prima narghilea din partea noastră.

Adresa: Pta. Muzeului nr. 5, în cadrul barului Ce?

Rezervări: 0728 195 230 / 0728 195 231

Via: CE?

Un cuplu ciudat

la Teatrul National “Lucian Blaga”

24 Martie 2011, ora 19:00

Sala mare

Bilete: 30 lei; 25 lei; 15 lei; 10 lei; 7,5 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari.

de Neil Simon

Regia: Cristian Hadji-Culea

Olive, proprietara unui apartament de şase camere, „ştiristă“ la un post TV, îşi primeşte prietenele la un joc de societate. Florence „are carduri de la patruzeci şi şapte de magazine“ şi dacă în opt ore nu face o cumpărătură, „New Yorkul îşi închide porţile“. Renée este partenera de joc a Sylviei, iar Vera face echipă cu Mickey. Olive, mărinimoasă, o primeşte pe Florence la ea, în urma despărţirii de soţul ei. Viaţa boemă a Oliviei ia sfîrşit din clipa în care Florence, o maniacă a ordinii, curăţeniei şi o împătimită a bucătăriei de înaltă clasă pune mîna pe frîiele gospodăriei. Are loc o întîlnire romantică, pusă la cale de Olive, cu doi fraţi spanioli, Jesus şi Manolo, care eşuează din cauza Florencei. Florence este nevoită să se mute… în apartamentul celor doi.

Party for those who advertise

in Zorki off the Record

25 Martie 2011

Bilete: Intrarea se va face pe baza de bratari :
- 3 lei pentru FSPAC
- 8 lei pentru restul

via Zorki Off The Record

Club Des Belugas

in Diesel Club in data de 25 Martie 2011, ora 22:00

la Casa de Cultura a Studentilor in data de 26 Martie 2011, ora 22:00

Bilete: 25- 50 Lei

Website Club Des Belugas

MySpace Club Des Belugas

MySpace TiPtiL

Website Cuantune

MySpace Cuantune

DIESEL CLUB va propune doua concerte deosebite, cu prezente in premiera la Cluj-Napoca, CLUB DES BELUGAS si invitatii lor din Bucuresti – TIPTIL si CUANTUNE.

Cele trei formatii au un numitor comun – se adreseaza toate trei unui public exigent, consumator de muzica de calitate.

Pregatiti-va, deci, pentru doua seri lungi si pline.

Spectacolul din Diesel Club va incepe in seara de 25.03.2011, in jurul orei 22:30 si se va termina tarziu, dupa ora 02:00, in dimineata urmatoare. Si a doua zi, in 26.03.2011, la Casa de Cultura a Studentilor, intregul spectacol va dura 4-5 ore, dar va incepe mai devreme, in jurul orei 20:00.

In hol vor fi amenajate standuri cu sucuri, bere, etc si locuri pentru fumat.

Pretul biletelor:

- la Diesel: 35, 50 si 70 lei, in functie de loc;

- la Casa de Cultura a Studentilor : 20, 30, 40, 50 si 60 lei, in functie de loc. Studentii posesori de Studcard vor avea o reducere de 20%.

CLUB DES BELUGAS, pentru prima data in Transilvania – au mai fost in Romania cu ocazia unui concert la Timisoara – s-au aratat incantati de ideea de a concerta la Cluj-Napoca. Vor sosi in dupa-masa zilei de vineri 25.03.2011 si vor pleca luni, 27.03.2011. Ziua de duminica va fi o zi de relaxare si de vizitare a orasului.

CLUB DES BELUGAS este unul dintre proiectele nujazz lider în Germania şi Europa. Folosindu-şi din plin creativitatea, ei combină stilurile europene contemporane cu beat-uri brazliene, black-soul american si ritmuri de swing specifice anilor ’50, ’60 si ’70. Si-au început cariera în 2002 cu albumul “Caviar at 3 a.m.”, avand pana acum 14 albume. In ultimii trei ani, au susţinut mai mult de 100 de concerte in toată Europa, participand si la cele mai importante festivaluri de muzica electronica si jazz.

CLUB DES BELUGAS concertează in diferite formule. Una dintre cele mai de succes, este si cea de la Cluj, cu Brenda Boykin, vocalistă din California, cap de afis.

“Cea mai autentică si inventivă voce feminină de jump blues vocal stylist din generatia sa”(Lee Hildebrand) – Brenda Boykin şi-a castigat reputatia ca interpretă de jazz si blues pe coasta de est a Statelor Unite, fiind nominalizată in 1997 la BAMMIE pentru – Best Vocalist of The Year.

Formatiile invitate

TiPtiL

Raluca Staicu (voce), Adina Dura (voce), Bujor Stoicovici (chitara bas, contrabas), Ciprian Moisescu (tobe) si Cretu (chitara).

Cândva, prin 2009, o parte din membri fostei trupe Baba Novac (trupa care a scos în anul 2001 primul album acid jazz din Romania, intitulat „Pastel Acid”, album ce a fost un real succes), au decis la un pahar de voie buna si amintiri frumoase sa înceapa o noua aventura muzicala, astfel a aparut TiPtiL.

La nici un an de existanta, TiPtiL a participat la Stufstock Newcomers Stage si s-a calificat pâna în finala de la Vama Veche, unde a obtinut si premiul Fundatiei pentru Tineret Buzau, ce a constat în sustinerea unui recital la Festivalul de jazz si blues „Bluzau”.

Trupa TiPtiL a fost invitata de Catalin Stefanescu în emisiunea Garantat 100% de la TVR. Tot la TVR, la emisiunea Tonomatul DP 2, TiPtiL a fost prezenta de 4 ori în ultimele luni. De curând, TiPtiL si-au facut debutul si la „Neatza cu Razvan & Dani”, la Antena 1.

În luna noiembrie 2010, TiPtiL a fost finalista a concursului Global Battle of theBands.

În decembrie 2010, regizorul Catalin Bugean a realizat primul videoclip al trupei TiPtiL pentru melodia „Spune-mi!”.

Muzica TiPtiL, expresia unica a împletirii personalitatilor membrilor formatiei, se revarsa în adieri sonore firav-agresive-senzual-lascive-dansant-melodioasearmonios-izbitoare-creativ-colorat-înaltatoare. Cu alte cuvinte si fara a mai folosi prea multe figuri de stil, muzica TiPtiL traieste!

Cuantune

Elizabeth – Vocals; Mario F. Cruxfader – Vocals, Producer, Dj and Sound engineer; Michael Acker – Bass Guitar, Contrabass

Cuantune sunt un nume nou pe piata muzicala romaneasca. Trupa s-a nascut in primavara anului 2010 prin intalnirea a doi artisti indragostiti de muzica jazz, Elizabeth si Cruxfader, personalitati opuse dar care impreuna au creat un sound nou, inedit si captivant. Stilul abordat este unul cu totul aparte, fiind greu de incadrat intr-un singur gen muzical. Au avut sansa sa deschida concertul Nouvelle Vague, unde muzica lor avea sa fie bine primita de publicul de la Sala Palatului.

Cuantune aduce o imbinare neasteptata de sunete care la o prima ascultare ar putea parea antagonice dar care, in creatiile celor doi, se transforma in armonii melodioase ce confera o identitate aparte trupei.

Prin muzica lor, membrii trupei redau atmosfera anilor ‘40 si o readuc in actualitate prin intermediul unui fusion de elemente muzicale extrem de variate.

Concert caritabil

Pentru spectacolul de la Casa de Cultura a Studentilor, CLUB DES BELUGAS au renuntat la onorariu lor, dorind ca beneficiile acestui concert sa fie donate copiilor orfani din Romania, prin intermediul Fundatiei Kinderzukunft.

Istoricul Fundatiei Rudolf Walther – www.kinderzukunft.ro – se leagă de primele transporturi umanitare pe care omul de afaceri german Rudolf Walther le-a adus in Romania imediat dupa Revoluţia din Decembrie 1989.

Rudolf Walther, soldat german ajuns in anul 1944 pe frontul romanesc, luptându-se cu soldaţii ruşi, a avut norocul de a fi ajutat si gazduit de mai multe ori de catre familii romanesti.

“Multor romani le datorez viata (…), acelui pastor roman, care m-a primit in casa lui cand eram pe punctul de a muri de foame, acelui taran, care avand arma rusului indreptata spre el, a mintit ca nu a vazut nici un soldat german, fapt prin care in acel moment mi-a salvat viata, (…) la fel acelui politist, care mi-a aruncat 2.000 de lei peste gardul lagarului, astfel tinandu-si promisiunea de a-mi returna banii (…); de aceea in anul 1990 am incercat sa-i gasesc pe acesti oameni, insa fara mare success, majoritatea nu mai fiind in viata, (…) am gasit doar familiile lor, pe care am tinut sa le ajut”.

Profund impresionat de bunavointa si de ajutorul acordat de ţăranii romani , soldatul de pe vremuri se intoarce dupa 50 de ani şi, in 13 septembrie 1994, inaugurează “Satul de copii Rudolf Walther” construit pe un teren cu o suprafata de 80.000 mp lângă Timişoara. Faptul care l-a determinat pe Rudolf Walther sa se angajeze in astfel de actiuni caritabile, a fost recunostinta fata de omul roman, caruia ii datoreaza viata. “Am finantat aceasta organizatie din proprii mei bani, astfel multumindu-i Dumnezeului meu si totodata poporului roman, ca odata oameni romani m-au ajutat cu foarte mult altruism”.

TVR Cluj va prelua integral evenimentul, urmand sa produca un film pentru TVR 3 si TVR Cluj

Organizatorul acestui eveniment, DIESEL CLUB, multumeşte tuturor clujenilor care au sprijinit această actiune, neavând alt scop, decat acela de a ajuta copii orfani din Romania: Primaria Municipiului Cluj- Napoca, TVR Cluj, Casa de Cultura a Studentilor si ceilalti sponsori si parteneri.

Planul locurilor si al preturilor la Casa de Cultura a Studentilor


Via Diesel Club

Targul de Turism Touristica

la Polus Center

25- 27 Martie 2011, intre orele 10:00- 22:00

Organizatori: ANAT, Libero Media

Parteneri: ANTREC, Primaria Cluj Napoca&Centrul de Informare Turistica Cluj Napoca

Expozanti:
- Agentii de turism
- Hoteluri
- Regiuni turistice
- Publicatii de profil
- Organizatii si asociatii turistice

Vizitatorii sunt asteptati cu reduceri in perioada targului pentru vacantele de sezon.
In perioada targului sunt organizate tombole si concursuri pentru participanti.

Inscrieri:
Libero Media
Tel. 0264 501 835
Mobil. 0753 848 471
info@touristica.ro

Via targuri.info

Fentam Terra

in Origine Social Club

26 Martie 2011, ora 21:00

Bilete: 10 Lei, un punch din partea casei

Fentam Terra MySpace

Kalcedonik, Daxx, Dru, Zellu

Monologuri recitate pe ritmuri de hip-hop din care ascultatorul prinde ce il intereseaza. Un protest fata de sine, fata de imperfectiunile societatii, o autocritica de generatie, reflectari si concluzii, o pagina personala unde intimitatea nu isi are locul.

“Muzica- un hobby placut, care ofera o satisfactie ciudata, constanta si inepuizabila. ” Fentam Terra

Via Origine Social Club

Jazz, soul si akustic

in Zorki Photo Cafe

24 Martie 2011, ora 21:00

Intrare libera!

Joi, ca deobicei, Petra si Tibi live cu jazz, soul si akustic, o seara de relaxare cu muzica buna, incepe pe la 21:00.

Via Zorki Photo Cafe

Mişcare fluentă din corp în spaţiu – atelier de improvizaţie, improvizaţie contact şi spectacol, GroundFloor Group

la Fabrica de Pensule, Sala Studio, etaj I

Atelier: 18 – 20.03.2011
Spectacol: 20.03.2011, 17.00 h

Câte posibilităţi, câte direcţii de mişcare îşi oferă două corpuri în timpul dansului? Combinaţiile pot fi surprinzătoare în contextul în care improvizaţia este principiul de bază. Contact Improvisation este considerat în prezent o tehnică de bază în formarea dansatorilor contemporani, care combină ingenios elemente şi tehnici de dans modern cu arte marţiale, yoga, acrobaţii sau tehnici de relaxare.
Atelierul lui Heike Kuhlmann va îndruma participanţii în explorarea diferitelor elemente de contact improvisation şi în procesul de conştientizare a propriei mişcări ca formă de expresie artistică.
Rezultatele atelierului vor fi prezentate în cadrul unui spectacol/demonstraţie cu intrare liberă.

Heike Kuhlmann trăieşte la Berlin, este dansator, coregraf şi profesor de dans creativ pentru adulţi şi copii. Deţine diplomă de licenţă în Educaţie fizică şi Biologie şi un Master în Coregrafie. Sursele ei de inspiraţie vin din diferite tehnici, de la Release Technique la Contact Improvisation, de la Capoeira la tehnici de dans african, combinate cu exerciţii de conştientizare şi BodyWork.

La atelier vor participa 30 de persoane înscrise în prealabil.
Organizat în strânsă colaborare cu Centrul Cultural German.

www.groundfloor.ro, office@groundfloor.ro, 0748 144 322

Capodopere ale filmului documentar romanesc

la Casa Municipala de Cultura (Piata Unirii,24)

22 martie 2011, ora 18:00

Poeme cinematografice

prezinta prof. Ucu Bodiceanu

INTRARE LIBERA

Primavara cafenelelor – program 18-25 martie

21 Martie:

0ra 22:00: Petrecere StudCard cu Trupa de Acoperire in Euphoria Music Hall

22 Martie:

ora 18:00: Teatru de improvizatie cu Trupa CIUC

ora 19:00: Atelier de Paper Folding cu Silvia Lupuianu in Cafe Bulgakov

23 Martie:

ora 20:00: Teatru de improvizatie cu Trupa CIUC in Ceainaria La Port

24 Martie:

ora 20:00: Concert Jazz&Blues cu Ioana Repciuc si Trupa Fever in L’ Atelier Cafe

25 Martie:

ora 19:oo: Atelier de Flip Book cu artistii de la Glorioasa Fanzina in La Galerie

ora 22:00: Folk in port cu Ionut Mangu si invitatii in Ceainaria La Port

Conferinta “Vietnamul si francofonia”

la Facultatea de Drept (str.Avram Iancu, nr.11, sala de consiliu-etaj I)

21 martie 2011, ora 15:00

Conferinta sustinuta de S.E.M. Nguyen Quang Chien, ambasadorul Republicii Socialiste Vietnam in Romania

Zilele filmului francofon

Dedicat Cambodgiei si Vietnamului

21-28 martie 2011

cu invitatii speciali:

Roshane Saidnattar est née en 1970 à Phnom Penh. Après avoir traversé trois
guerres successives dans son pays (les bombardements des Américains, le
génocide khmer rouge et l’occupation de l’armée vietnamienne), elle s’enfuie
du Cambodge. A l’âge de 13 ans, Roshane est arrivée en France, le pays qui lui
a fait découvrir le sens de la liberté et du droit.
Après avoir obtenu son diplôme de réalisation en 1998, Roshane vit entre le
Cambodge et la France. Elle a aujourd’hui à son actif, quatre documentaires et
un court-métrage.
« L’Important, c’est de Rester Vivant » est son premier long-métrage dans
lequel elle témoigne de la folie khmère rouge qui a dévasté le Cambodge.
Roshane Saidnattar s-a născut în 1970 la Phnom Penh. După ce a traversat trei
războaie succesive în ţara sa (bombardamentele americane, genocidul kmerilor
roşii şi ocupaţia de către armata vietnameză), ea fuge din Cambodgia. La vârsta
de 13 ani, Roshane ajunge în Franţa, ţară care i-a permis să descopere libertatea
şi dreptatea.
După obţinerea licenţei în regie de film în 1998, Roshane trăieşte între
Cambodgia şi Franţa. A realizat până în prezent patru documentare şi un scurt
metraj.
Ceea ce contează este să rămâi în viaţă este primul său lung metraj în care
aduce mărturii privind nebunia regimului kmerilor roşii care a devastat
Cambodgia.

BRUNO CARETTE

Jurnalist, reporter şi realizator de filme documentare. A trăit 7 ani în Cambodgia
unde a lucrat în special pentru canalul France International şi pentru TVK,
televiziunea de stat cambogiană. A realizat mai multe documentare despre istoria
recentă şi tragică a Cambodgiei. Filmul său « Khmers rouges amers »
explorează perspectiva foştilor Kmeri roşii asupra istoriei cambodgiene, de la cei
mai mici dintre ei la principalii conducători încă în viaţă.

Randal Douc s-a născut în Cambodgia, dar pleacă în Franţa în 1975, la vârsta
de patru ani. Continuându-şi studiile în sfera reală, el urmează şi o formare în
actorie la Ecole de Chaillot. Din 2001 în 2007, predă matematici aplicate la
Şcoala Politehnică şi începând cu 2008 predă la Universitatea Telecom
SudParis. Între 2002 şi 2004 scrie două volume Les Hommes désertés şi Rouge
de la guerre, inspirate din istoria recentă a Cambodgiei. Textele sale au fost
selecţionate în diverse festivaluri de literatură.
Îl încarnează pe Dl. Jo în filmul Un barrage contre le Pacifique, realizat în
2008 de Rithy Panh, după romanul lui Marguerite Duras.

Orca Spring Sprint- concurs de inot la bazinul Olimpic din Cluj

Aflat la a III-a editie, Orca Spring Sprint va debuta in data de 2 aprilie 2011, la complexul de natatie “Politehnica” din Cluj-Napoca.

Concursul va consta în acumularea de puncte, având 5 probe (50m fluture, spate, bras, liber şi 100m mixt). Pentru a aduna un numar cat mai mare de puncte la clasamentul final, concurentii sunt sfatuiti sa se inscrie la mai multe probe. Punctajul se face ca de obicei pe categorii de vârstă masters.

În final va avea loc Ştafeta firmelor, 4×50 m liber cu componenţă mixtă (băieţi şi fete), dar cei 4 membri ai ştafetei trebuie să reprezinte o firmă sau o instituţie.

Înscrierile se fac online conform regulamentului până în data de 1 aprilie 2011. Taxa de înscriere este de 15 lei pe participant şi 20 lei pe ştafetă, şi poate fi achitată atât la faţa locului cât şi prin virament bancar (menţionat în regulament).

Informatii si inscrieri

Daniel Suciu a castigat invitatia la spectacolul “Visul unei nopti de vara”

A fost desemnat castigatorul invitatiei gratuite, pentru doua persoane la spectacolul Visul unei nopti de vara de la Teatrul National “Lucian Blaga”.

Dintr-un numar total de 31 participanti care au optat sa mearga la acest spectacol de teatru, am ales in mod aleator cu ajutorul site-ului www.random.org, castigatorul: Daniel Suciu. Felicitari!!!

Ne bucuram ca v-ati inscris la concursul nostru, organizat exclusiv pentru abonatii la Newsletterul “Evenimente in Cluj”.

Va reamintim ca puteti participa in continuare, iar “Evenimente in Cluj va trimite la teatru”. Mult succes!

Zenobia

la Teatrul National “Lucian Blaga”

23 Martie 2011, ora 19:00

Studio “Euphorion”

Bilete: 15 lei; 7,5 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari.

scenariu de Mona Marian, după Gellu Naum

Regia: Mona Marian

A-l citi pe Gellu Naum e o bucurie fără limite iar a încerca să sugerezi realitatea teatrală a poeticii lui Gellu Naum e o aventură de natura visului! Acum ţi se deschide o poartă de care nu poţi decît să treci şi să ajungi… în visul lui Gellu Naum…

Bucuria Fiinţei este sigura fericire adevărată… pare că şopteşte poetul… fericire la care se poate ajunge nu prin mijlocirea vreunei forme, averi, religii, persoane sau eveniment, prin nimic din tot ceea ce se poate întîmpla… Bucuria aceea este una cu ceea ce sunteţi voi… şi aşa mai departe… (Mona Marian)

Stand-up Comedy cu Badea si Bordea

in Diesel Club

29 Martie 2011, ora 21:00

Bilete: 20 Lei

Via Diesel Club

Trei piese Broadway

in Gambrinus Pub

23 martie 2011, 20:00

Premiera primului segment de piese scurte produse pe Broadway si trimise special pentru Cluj Theatre Company de Arthur Jolly, Jay Rehak si Jacob Appel.

“Bang” de Arthur Jolly: Un fost prieten o roaga pe fosta lui prietena (acum maritata) sa petreaca noaptea in apartamentul ei deoarece al sau e in deratizare. Lucrurile nu ies chiar asa cum s-ar astepta el… (15 min)

“Dr. J’s Magic Spray” de Jay Rehak: Oare ce vinde comericantul in dozele acelea ciudate de spray la talcioc? (15 min)

“Amanta” (The Mistress of Wholesome) de Jacob Appel: O comedie cum numai pe Broadway mai poti gasi. Va lasam sa o descoperiti dvs. (45min)

Cu: Ana Deac, Emil Tamas, Valdimir Filipescu, Renata Fabian, Stefania Misaila

Regia: Lucian Tion

Piesele se joaca una dupa alta cu pauze de 2 minute intre ele.

Biletele se gasesc la Gambrinus Pub in fiecare zi dupa ora 17. Din pacate nu se fac rezervari. Sunt disponibile 75 de locuri

via Gambrinus Pub

IPS Andrei Andreicut, noul mitropolit al Clujului!

IPS Andrei Andreicut este noul mitropolit al Clujului. Alegerile au inceput la ora 10.00 si incursa a mai fost PS Irineu. Astazi, 18 martie, se implinesc 90 de ani de la nasterea fostului mitropolit Bartolomeu.

Noul Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului este. Sfantul Sinod a ales astazi prin vot secret ca Nou Mitropolit al Clujului pe Inaltpreasfintitul Parinte Andrei.

Mai multe detalii pe stiridecluj.ro

Premierele saptamanii la cinema

Filmele vor rula la Cinema City in Iulius Mall si Odeon in Polus Center

1. Morning Glory

Becky Fuller este o tanara si ambitioasa producatoare de televiziune, concediata de la un post local de stiri, care accepta provocarea noului sef Jerry Barnes de a revitaliza matinalul “Daybreak”, ale carui ratinguri sunt extrem de scazute. Desi are suficiente probleme incercand sa ascunda relatia amoroasa cu producatorul Adam Bennett, Becky se confrunta cu obstacole aparent insurmontabile atunci cand il angajeaza la emisiune pe Mike Pomeroy, un prezentator de stiri cu o cariera stralucita in spate, care a demisionat de la precedentul serviciu pentru ca era nemultumit de formatul programului pe care il modera. Intrucat “Daybreak” are ca subiecte principale moda, meteo sau barfele despre vedete, este lesne de inteles ca Mike Pomeroy refuza sa prezinte asemenea frivolitati, spre deosebire de co-prezentatoarea lui Colleen Peck, o fosta regina a frumusetii careia ii place formatul emisiunii. Pe masura ce Mike si Colleen se ironizeaza si se dueleaza in culise si in direct pe micul ecran, Becky Fuller trebuie sa gaseasca solutii pentru a-si salva matinalul, cariera, reputatia si idila cu Adam Bennett.

2. Mars Needs Moms

Bazata pe cartea ilustrata pentru copii cu acelasi titlu a autorului Berkeley Breathed publicata in anul 2007, animatia SF “Mars Needs Moms!” il are in centrul actiunii pe Milo, un baiat in varsta de 9 ani, care are impresia ca mama lui nu face altceva decat sa il oblige sa manance broccoli si morcovi, sa duca gunoiul, sa pliveasca buruienile din gradina si sa isi faca temele. Dupa ce rebelul Milo declara ca mamele nu sunt bune la nimic si coloreaza in purpuriu chipul surorii sale in varsta de 5 ani, mama il trimite in camera lui si il pedepseste pentru tot restul verii, iar copilul adormit nu aude zgomotul pe care il face o nava spatiala aterizata in fata casei lor. Mama lui Milo este rapita de catre martieni, care au nevoie de ea pentru a le pregati pranzul, a-i conduce la antrenamentele de fotbal si a-i insoti la petrecerile cu pizza, moment in care fiul isi apreciaza mama la adevarata ei valoare si decide sa o caute pe Planeta Rosie. Cu ajutorul unei martiene pe nume Ki si al unui pamantean pe nume Gribble, Milo reuseste sa ajunga pe Marte si sa o salveze pe cea care i-a dat nastere.

3. Just Go With It

Un chirurg plastician, care se teme sa isi intemeieze o familie sau sa se implice intr-o relatie serioasa, o minte pe amanta lui mult mai tanara ca este casatorit si are doi copii, dar ca intentioneaza sa divorteze in viitorul apropiat. Atunci cand iubita doctorului ii gaseste verigheta ascunsa intr-un buzunar si observa ca barbatul nu are pe degetul inelar de la mana stanga niciun semn care sa indice faptul ca ar purta in mod constant acest simbol al mariajului, incepe sa suspecteze ca amantul nu ii spune adevarul si il someaza sa i-o prezinte pe sotia lui, amenintand sa il paraseasca in cazul in care nu ii face pe plac. Dornic sa isi salveze relatia cu tanara pe care o considera femeia visurilor lui, chirurgul apeleaza la ajutorul asistentei si prietenei sale Katherine, pe care o roaga sa pretinda ca este sotia lui si ca cei doi copii ai ei pe nume Maggie si Michael sunt rezultati din mariajul lor. Atunci cand minciuna risca sa ii explodeze in fata, doctorul pleaca intr-o vacanta in Hawaii impreuna cu iubita si cu asistenta lui, iar ceea ce se intampla in aceasta locatie exotica le va schimba tuturor vietile pentru totdeauna…

4. Limitless

Inspirat din romanul “The Dark Fields” al autorului Alan Glynn, filmul “Limitless” il are in centrul actiunii pe tanarul si ratatul scriitor Eddie Morra, care se confrunta cu o acuta lipsa de inspiratie si nu este publicat de nicio editura. Atunci cand un vechi prieten ii ofera spre testare un medicament neomologat care ii permite sa foloseasca intregul potential al creierului sau, Eddie se transforma intr-o versiune perfecta a lui insusi, devenind mai rapid, mai carismatic, mai intuitiv si mai inteligent atata vreme cat se afla sub influenta acestei substante de origine necunoscuta. Amintindu-si tot ceea ce a citit, a vazut sau a auzit vreodata, invatand orice limba straina intr-o singura zi, terminand de scris o carte in 4 zile si rezolvand orice ecuatie complicata, Eddie Morra are succes pe Wall Street si ii atrage atentia magnatului Carl Van Loon, care isi propune sa se serveasca de abilitatile supranaturale ale scriitorului pentru a-si construi un imperiu financiar. Numai ca medicamentul revolutionar are efecte adverse severe si o multime de asasini sunt pe urmele lui Eddie Morra pentru a-i fura rezerva de drog care se micsoreaza pe zi ce trece.

5. La bani, la cap, la oase

Doi recuperatori, unul român şi celălălt basarabean, sunt implicaţi fără voie în jefuirea unei maşini bancare. Jaful fusese plănuit concomitent de mai multe persoane: un traficant de arme rus, un albanez care conduce o reţea de traficanţi de droguri, o tânără funcţionară de la bancară ce e plină de datorii şi o mare escroaca ce trage sforile din mănăstirea unde s-a ascuns. Niciunul dintre cei ce vor să jefuiască banca nu cunoaşte planurile celorlalţi.

Cei doi recupertori, “Harpon” şi “Baptistu”, sunt mult prea moi pentru meseria pe care o au, de aceea le e uşor tuturor jefuitorilor să-i folosească . Asta până vine momentul când cei doi se luminează şi decid să “recupereze” banii băncii pentru ei, dar pentru a reuşi trebuie să se alieze cu unul dintre concurenţi: îndrăzneaţa şi atrăgătoarea funcţionară de la bancă. Deşi lucrurile nu merg conform planului, recuperatorii şi fata vor forma un trio redutabil.

Via CinemaRx

Incognito

in District 1

18 Martie 2011, ora 20:00

Bilete: 10 Lei

Via District 1

Alexandra Pacurar a castigat invitatia la spectacolul “Ultimul mesaj al cosmonautului catre femeia pe care a iubit-o candva in fosta Uniune Sovietica”

A fost desemnata castigatoarea invitatiei gratuite, pentru doua persoane la spectacolul Ultimul mesaj al cosmonautului catre femeia pe care a iubit-o candva in fosta Uniune Sovietica de la Teatrul National “Lucian Blaga”.

Dintr-un numar total de 22 participanti care au optat sa mearga la acest spectacol de teatru, am ales in mod aleator cu ajutorul site-ului www.random.org, castigatoarea: Alexandra Pacurar. Felicitari!!!

Ne bucuram ca v-ati inscris la concursul nostru, organizat exclusiv pentru abonatii la Newsletterul “Evenimente in Cluj”.

Va reamintim ca puteti participa in continuare, iar “Evenimente in Cluj va trimite la teatru”. Mult succes!

De la Folclor la Jazz

in Origine Social Club

2 Aprilie 2011, ora 20:00

Bilete: 40 Lei inainte de eveniment

45 Lei in ziua evenimentului

Origine Social Club si Cramele Halewood aduc publicului clujean un eveniment cultural cu multa incarcatura: artisti valorosi ce promoveaza muzica autentica si vinuri nobile.

Momentul muzical va fi oferit de Marius Mihalache& Band (Marius Mihalache- tambal, Irina Sarbu- voce, Nicu Baran- bass, Dragos Mihu- percutie). MARIUS MIHALACHE este muzicianul care a reusit sa confere tambalului valente, subtilitati si rezonante incredibile, rivalizand cu sonoritatile specifice muzicii clasice si jazzului. Castigator a numeroase premii pentru virtuozitate interpretativa inca din copilarie (la 10 ani obtine primul premiu la Atena, apoi la 11 ani la Paris), interpretul a participat la concerte la Scala din Milano, Rai Uno TV s.a. si a fost invitat sa cante in deschiderea concertelor unor interpreti faimosi precum Nina Simone, Gloria Gainor, Chick Corea.

IRINA SARBU- artista atat in lumea muzicala cat si in cea a actoriei daruieste publicului note personale in interpretarile sale: ”Libertatea de a improviza, de a mă juca, de a crea pe loc, de a schimba totul în funcţie de starea de spirit. Pentru mine jazzul este „partenerul” perfect!” Irina Sarbu.

Al doilea moment al serii va fi reprezentat de sommelier VLAD MURESAN, coordonatorul proiectului www.culturavinului.ro. Acesta va prezenta vinuri nobile de la CRAMELE HALEWOOD. Cramele Halewood- cea mai mare casa independenta producatoare de vinuri si bauturi alcoolice din Marea Britanie, cu reprezentanta in Romania va oferi spre degustare invitatilor 3 sortimente de vinuri alese. Detalii: http://www.origine.ro/Articole/Program/DE-LA-FOLCLOR-LA-JAZZ

Evenimentul are loc la Social Club ORIGINE si incepe de la ora 20:00. Biletele au fost puse in vanzare la pretul de 40 lei, in ziua evenimentului biletul va costa 45 lei. Atentie, locuri limitate! Va asteptam cu drag!

Via Origine Social Club

Dr. Strangelove

in La Gazette

25 Martie 2011, ora 22:00

“”"”Brain evolution is a form of neuroplasticity, as are

memory and individual brain development. In the

fetus neurons proliferate, migrate into place and make

an overabundance of synaptic connections. Used

connections are selected and unused synapses are

pruned. V.S. Ramachandran theorizes that aberrantly

remaining (unpruned) cross-modal connections between

the color and adjacent number area in the brain causes

synesthesia, and furthermore that creativity results from

a richness of unpruned cross-modal connections forming

a high capacity for metaphor.4,5″”"”"

BLAAA BLAAA BLA:

Ideea este simpla: ne adunam si ne restartam cu un line-up dement, cu proiectii si muzica pe care sper ca ati mai auzit-o si cu surplusuri (ce va tihnesc) pentru accelerarea senzatiilor !

Ne-ati putea numi : VITAMINA DE CLUJ! dar ar fi pacat sa limitam atata talent intr-o titulatura atat de provinciala, asa ca vom fi VITAMINA WORLDWIDE.

Vineri seara la 9 pm sus pe baricade!

La Gazette e in forma maxima de primavara!!!

Facebook Event

Via Flaviu Moldovan

Ruins true

la Teatrul Maghiar de Stat

24 Martie 2011, ora 20:00

In noua sala studio

Bilete: 15 lei; 10 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari

Regia: Gábor Tompa

Din moment ce omul a fost izgonit din paradis, “lipsa” a devenit starea noastră naturală a vieţii. Timpul ruinează feţele noastre, pielea noastră, corpurile noastre, sentimentele noastre şi gesturile, dar există întotdeauna ceva care nu poate fi luat… în farmecul memoriei continuăm să levităm în demnitatea trecerii în nefiinţă, şi nu există niciodată un moment plicticos – trebuie să luăm de la început din nou şi din nou.

Livada de visini- o continuare

la Teatrul National “Lucian Blaga”

22 Martie 2011, ora 19:00

Sala mare

Bilete: 30 lei; 25 lei; 15 lei; 10 lei;

7,5 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari

de Nic Ularu, traducere de Eugen Wohl

Regia: Nic Ularu

Distribuţia:

Epihodov, Semion Panteleevici- Ovidiu Crişan

Lopahin, Ermolai Alexeevici- Petre Băcioiu

Trofimov, Piotr Sergheevici- Dan Chiorean

Gaev, Leonid Andreevici- Dragoş Pop, Virgil Müller

Firs- Cristian Grosu

Grişa- Cristian Rigman

Ranevskaia, Liubov Andreevna- Elena Ivanca

Duniaşa- Vasilica Stamatin, Lucia Wanda Toma

Tovarăşul- Boris Emanuel Petran

Perfect Spot pentru..URMA?

A fost sau…nu Perfect Spot My Way-ul pentru un concert URMA?

Uitandu-ma in stanga si-n dreapta, puteam sa-mi dau foarte simplu seama de raspunsurile la aceasta intrebare.

Clubul My Way s-a dovedit a fi un spatiu prea mic pentru fanii URMA care au ales sa-si petreaca noaptea de miercuri in compania formatiei.

Cu o jumatate de ora dupa cea scrisa pe afis, Mani Gutau (voce), Dominic Csergo (tobe), Sorin Erhan (bass), Jimmy Csekesz (chitară-bass), Ati Panaitescu (percutie), Luis Palomino (flaut, saxofon) au urcat pe scena pentru a da drumul unui concert care avea sa tina cam doua ore si jumatate, cu o pauza bine meritata.

Comfort a dat drumul serii, urmat fiind de This Time. Rock-ul din How Long Does It Take a mai dezmortit publicul, foarte static in prima parte a concertului. Sa fi fost de vina spatiul mult prea mic, sau oboseala de mijloc de saptamana? Inca se mai asteapta raspunsuri la aceasta intrebare. Au urmat All Wrong (de pe viitorul album) si Lonely Pub, intr-o abordare mai latino-americana decat alta data. Luis este facut vinovat pentru aceasta schimbare de stil a URMEI, dupa cum zice Mani.

Terminus parca a adus publicul la viata, fiind cea mai cunoscuta melodie de pe nelansatul album Lost End Found. Astfel a luat sfarsit prima parte a concertului, din care nu au lipsit unele mici microfonii sau probleme tehnice.

Dupa o scurta pauza de aproximativ 15 minute, baietii s-au intors pe scena si au inceput ce-a de-a doua parte a What I Am. Melodii de pe viitorul album au dominat aceasta parte a serii: So Long, Speed, Cine Iubeste si Lasa, insa ele au fost comasate cu piese mai vechi: A Door to My World, What Are Friends For.

Pentru bis, baietii au ales sa nici nu mai coboare de pe scena, pentru ca acesta era evident. Astfel, au incheiat o seara minunata cu nelipsita Buy Me With A Coffee, urmata de mai noua Selfish Motherfucker si din nou, se pare piesa de rezistenta a serii, Terminus.

Corelate in timpul melodiilor au fost si solourile baietilor, apogeul fiind bine-nteles, ca si intotdeauna de altfel, soloul lui Domi.

Concertul Urma a fost binevenit, dupa 3 luni de cand baietii au fost ultima data “acasa”, spatiul unul neincpator aproape pentru toti fanii formatiei (cel putin in prima parte a concertului- parca in a 2-a aerul era putin mai respirabil si puteai sa tii o tigara in mana fara sa te temi ca vei arde pe cineva). Un lucru negativ pe care as vrea sa il evidentiez este scena mult prea mica pentru un grup de 6 persoane: Domi si Ati erau inghesuiti undeva pe un piedestal, iar Mani, Jimmy, Luis si Sorin au impartit partea de jos a ei.

Trecand peste toate aspectele negative ale locatiei, concertul a fost unul care s-a ridicat la asteptarile multora dintre noi!

Urma, va asteptam cat mai repede la Cluj, intr-un loc mai spatios, desi aproape orice local se arata neincapator pentru voi!

Text: Monica Ratiu

Foto: Roxana Duma

Madame Hooligan

in Euphoria Music Hall

19 Martie 2011, ora 22:00

Bilete: 20 Lei

10 Lei cu StudCard

Via Euphoria Music Hall

Suie Paparude

in Euphoria Music Hall

18 Martie 2011, ora 22:00

Bilete: 20 Lei

10 Lei cu Studcard

Biletele cu reducere se găsesc la Euphoria Biergarten.

Informații și rezervări la tel. 0745 39 33 33

Via Euphoria Music Hall

POST.SYNC

Suntem deosebit de onoraţi să vă informăm că spectacolul a fost selecţionat pentru ediţia a 6-a Platformei Dansului Balcanic care va avea loc la Ljubljana între 19 – 24 aprilie 2011, în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Artă Performativă – EXODOS.

Platforma Dansului Balcanic (BDP) este unul din cele mai importante proiecte de promovare a dansului contemporan in regiunea Balcanilor. Ediţia din 2011 a Platformei va fi o ediţie aniversara (10 ani) la care vor participa 24 spectacole invitate din 8 ţări, care au fost selecţionate din 170 de aplicaţii înaintate prestigiosului juriu. Printre acestea se află trei producţii ale unor coregrafi din România printre care spectacolul POST.SYNC produs de GroundFloor Group.

Înainte de deplasarea în Slovenia, spectacolul va putea fi văzut din nou la Cluj, în Studioul Fabricii de Pensule, Joi, 17 martie cu începere de la orele 20.00. Durata spectacolului este de 50 minute, biletele în valoare de 15 lei / 8 lei (pentru studenţi) se pot rezerva prin sms la nr. de telefon: 0748-144322.

POST.SYNC

Regia-coregrafia: Ferenc Sinkó

Cu: Szabolcs Balla, Ágota Székely

Asistent regie: Noémi Vajna

Scenografia: András Szabó

Video: Tihamér Török

Sunet: Szabolcs Balla

Foto: István Biró

Ne imaginăm o lume fără sunete. O lume în care obiectele, echipamentele din jur îşi pierd zgomotul şi dispar sunetele cunoscute, indispensabile ale vehiculelor şi ale aparatelor electrocasnice.

Punct zero. Linişte. O voce umană.Vocea creează un spaţiu schizoid în care realitatea se confundă cu lumea fanteziei. Din subconştient apare un mix de filme, animaţii şi sunete radio, toate pentru a ne surprinde, provoca şi a ne trezi la o realitate cruntă: tot ce vedem sau auzim, în trecut, prezent sau viitor, în situaţii reale sau transpuse pe ecran, ne va marca, se va impregna în personalitatea noastră. Nu mai există linişte. Nici voce umană. Nici scăpare.

Proiect finanţat de Centrul Naţional al Dansului – Bucureşti şi Fondul Cultural Naţional al Ungariei. Vestimentaţia actorului Balla Szabolcs a fost asigurată de Steilmann. Mulţumiri speciale: CORSO Café & Bistro, Smaranda Almăşan.

Via GroundFloor Group

Castigatorii invitatiilor la concursul URMA sunt Mihai Fischer si Andra-Lucia Rus

Au fost desemnati castigatorii biletelor gratuite la concertul URMA din My Way Club din aceasta seara.

Dintr-un numar total de 39 participanti, am ales in mod aleator cu ajutorul site-ului www.random.org, castigatorii: Mihai Fischer si Andra-Lucia Rus. Felicitari!

Lourdes

in Origine Social Club

24 Martie 2011, ora 19:00

Bilete: 10 Lei

Christine a fost prizoniera unui scaun cu rotile aproape toată viaţa. Ca să scape de izolarea provocată de handicap, face o călătorie la Lourdes, celebru loc de pelerinaj din Pirineii francezi. Într-o dimineaţă Christine se trezeşte vindecată ca prin minune, iar liderul grupului de pelerini, un şarmant bărbat de vreo 40 de ani, pare că o place. Fata încearcă să înţeleagă ce se întâmplă şi să profite de noua ei şansă la fericire, în timp ce vindecarea ei provoacă uimire şi admiraţie în jur.

Via Origine Social Club

Mine, viata de dupa culise

in Origine Social Club

17 Martie 2011, ora 19:00

Bilete: 10 Lei

În inima Parisului, este un apartament cunoscut numai de iniţiaţii minunatei lumi a spectacolului : atelierul unde, de mai bine de 40 de ani, Maria Barral Vergez confecţionează costume de scenă pentru tot Parisul, de la Lido la Olympia, de la Moulin rouge la Comedia Franceză. Portretul unei vedete din umbră, artist şi artizan.

Via Origine Social Club

TEDxEroilor

În spiritul sloganului „Ideas worth spreding” (Idei ce merită împărtășite), o sută de entuziaști se vor întâlni pe 8 Aprilie, la Cinema Victoria pentru a cunoaște și asculta discursurile celor 10 speakeri de succes pe tema „Choices” (alegeri), la TEDxEroilor. Evenimentul prezintă o serie de speakeri cu background diferit, de la medicină la business, comunicare și ecologie, alături de înregistrări video cu discursuri TED.

Evenimentul produs independent, construit sub licență TED, este organizat de o echipă de voluntari și are ca scop dorința de a inspira și încuraja oamenii să își împărtășească pasiunile, ideile și alegerile din viață.

O parte dintre speakerii ce vor fi prezenți la eveniment sunt:

Tudor Giurgiu – Producător, regizor și președinte al Festivalului Internațional de Film Transilvania, Tudor Giurgiu este un cunoscut personaj din mediul cultural român. Cu o experiență de peste opt ani în industria de film, Dl. Giurgiu dovedește că succesul poate fi atins doar făcând alegeri dificile și muncind. Abilitățile sale de management și dedicația cu care se implică în proiecte îl fac un model pentru cei care vor să reușească în lumea filmului.

Corina Bucea – Este managerul cultural al “Fabricii de Pensule”, un spațiu independent de artă și cultură contemporană. Responsabilitățile ei includ departamentul de comunicare, dezvoltarea de programe artistice, management și organizarea de evenimente. Absolventă de filozofie și politici publice, a contribuit la dezvoltarea unor diverse evenimente culturale, programe artistice și de educație culturală. Este dedicată dezvoltării culturii contemporane din Cluj-Napoca, implicării artiștilor în societate și încrezătoare în puterea creativității.

Prof. Dr Florian Ioan Ștefan – Este unul dintre cei mai buni neurochirurgi din România. Acum în postura de șef al Secției de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Județean Cluj-Napoca, Dl. Florian se poate lăuda cu aproape 10000 interventii neurochirurgicale. De-a lungul vremii s-a specializat în mai multe ramuri ale neurochirurgiei atât în România cât și în străinătate în țări precum UK, Spania, Portugalia sau Franța. De asemenea, Dl. Florian este președintele Societății Române de Neurochirurgie, Prodecan al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațeiganu” Cluj-Napoca și un cunoscut publicist cu peste 100 de lucrări științifice.

Nicu Aleman – Are o experiență de peste 10 ani în companii precum Orange, Oracle și Microsoft unde a ocupat poziții de People Management, Partner Account Manager și Business Development. Experiența de business a fost obținută la nivel european dar și în România. El este membru al International Coaching Federation (ICF) și al Asociației Române de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR). Pe langa acestea, dl. Aleman este și trainer atestat CNFPA, livrând traininguri de business și soft skills de mai bine de 5 ani. Este extrem de interesat de ceea ce înseamnă “Business Etiquette” și de modalități de dezvoltare a tinerilor manageri români.

Dragoș Bucurenci – Este un ecologist român, președintele Asociației MaiMultVerde, un ONG care și-a propus să creeze o nouă cultură a voluntariatului pentru mediu. Dragoș lucrează și ca jurnalist freelance: semnează un editorial lunar în revista „The One” și a ținut rubrici sau editoriale pentru “Elle”, “Esquire”, “Academia Cațavencu”, “Dilema Veche” și “Evenimentul Zilei”. Este trainer și consultant în comunicare și a produs și prezentat mai multe emisiuni educative de televiziune pe TVR1, Prima TV, Realitatea TV.

Înscrierile pentru participanții la TEDxEroilor încep pe data de 17 Martie și se încheie pe data de 31 Martie. Locurile sunt limitate, iar selecția participanților se va face pe baza unui formular ce trebuie completat pe site-ul www.TEDxEroilor.com la secțiunea Apply. Cel mai important criteriu de selecție va fi motivația aplicantului de a participa la eveniment. Mai multe detalii legate de înscrieri se vor afișa pe parcurs pe site, pe pagina de facebook http://facebook.com/TEDxEroilor și pe contul de twitter TEDxEroilor.

Partenerii acestui eveniment sunt EEMPA, NapocaBusiness, ZYNK, AD(D)VERITAS, Cărturești și Organizația BEST Cluj-Napoca.

Fotografiile speakerilor se găsesc în Press Kit-ul pe care îl aveți la dispoziție la adresa : http://www.tedxeroilor.com/wp-content/Poze/PressKit.zip

Pentru mai multe informații puteți să-i contactați pe:

- Vlad Gliga, tel. 0746 105 844

- Florin Popa, tel. 0744 789 095

Despre TEDxEroilor

În spiritul ideilor ce merită promovate, TED a creat un program numit TEDx. TEDxEroilor este un eveniment TEDx local, organizat independent sub licență TED. La evenimentul nostru, materiale video cu discursuri TED (TEDTalks) și speakeri live vor încerca să aprindă discuții și conexiuni într-un grup restrâns.

TEDxEroilor se va desfășura pe 8 Aprilie la Cinematograful Victoria, Bulevardul Eroilor, sub tema „Alegeri” (Choices).

Despre TEDx

TEDx este un program de evenimente locale, organizate independent care aduce împreună oameni pentru a crea o experiență asemeni evenimentelor TED. La un eveniment TEDx, materiale video și discursuri live sunt combinate pentru a stârni discuții și schimbări în viața unui grup restrâns de oameni. Aceste evenimente locale, independente sunt denumite generic TEDx, unde x =eveniment TED organizat independent. Conferința TED ghidează un program

TEDx, dar semeni TEDxEroilor, aceste evenimente sunt independente. (Organizarea se supune anumitor reguli și reglementări)

Despre TED

Ted este o organizație nonprofit dedicată ideilor ce merită promovate. Începând ca o conferință de patru zile în California acum 25 de ani, TED a ajuns să sprijine acele idei ce pot schimba lumea prin mai multe inițiative. Conferința anuală TED invită cei mai mari gânditori și practicieni ai lumii să vorbească pentru 18 minute. Discursurile lor sunt făcute apoi publice, gratuit, pe site- ul TED.com. Printre oamenii ce au vorbit la TED se numără Bill Gates, Al Gore, Jane Goodall, Elizabeth Gilbert, Sir Richard Branson, Nandan Nilekani, Philippe Starck, Ngozi Okonjo-Iweala, Isabel Allende și Primul Ministru al UK, Gordon Brown. Conferința anuală TED are loc în Long Beach, California. TEDGlobal este ținută în fiecare an în Oxford, UK și în Noiembrie 2009, conferința TEDIndia a avut loc în Mysore, India. Inițiativele media TED includ TED.com, unde sunt postate zilnic discursuri TED și proiectul Open Translation Project, care oferă subtitrări și transcripturi interactive alături de posiblitatea traducerii discursurilor TED de către voluntari din toată lumea; Premiul annual TED, unde trei personalități excepționale care au dorința de a schimba lumea primesc oportunitatea de a își transfora dorințele în realitate; Conferințele TEDx, oferă indivizilor sau grupurilor ocazia de a organiza un eveniment independent, local, oriunde în lume și programul TED Fellows, ce ajută inovatorii ce pot schimba lumea să devină parte a comunității TED și, cu ajutorul ei, să aplifice impactul proiectelor și activităților lor remarcabile.

Conferinta: Noua Acropola

la Centrul Cultural Noua Acropola

(Bd. 21 Decembrie, Nr. 60, Ap. 19)

19 Martie 2011, ora 19:00

Intrarea libera!

Conferentiar: Mirela Mircea

Conferinţa va fi urmată de o prezentare a cursurilor de filosofie şi psihologie ale Asociaţiei culturale Noua Acropolă

Dacă un om învinge în luptă de mii de ori pe alţi o mie, iar un alt om se învinge pe sine însuşi, cel din urmă este cel mai mare dintre cuceritori (Dhammapada)

Concert Vama Live

in Obsession The Club

17 Martie 2011

via Obsession The Club

Folk in Port cu Ionut Mangu si invitatii

la Ceainaria La Port

18 Martie 2011, ora 20:00

Intrare libera!

Vor canta Ionut Mangu si invitatul:

Tudor Runcanu

Via Ceainaria La Port

Curs de franceza juridica la Centrul Cultural Francez

la Centrul Cultural Francez

21 martie-13 iunie 2011

Informatii si inscrieri:

CCF, Bratianu 22

tel: 0264/598.551

www.ccfcluj.ro

Concursul de afișe Transilvania. 1940-1941

la Fabrica de Pensule, ClujEst – punct de cercetare vizuală, etaj II

25.02 – 30.03.2011, marți – sâmbătă 16.00 – 20.00 h

„Afişe transilvănene” este o expoziţie inedită care aduce, în premieră, publicului din Transilvania, afişe de promovare turistică a Ardealului, realizate de cei mai renumiţi designeri de afişe ai anilor ‘40.

Aceste afişe au fost realizate pentru un concurs de afişe lansat de oficiali turismului, anunţ prin care se aşteptau „afişe artistice (…)care scot în evidenţă specificul turistic ale Transilvaniei, cum ar fi băile, turism, caracteristici geografice şi etnografice, timp liber, sporturi de iarnă, staţiuni.” Scopul acestor afişe – conform anunţului, a fost „de a atrage atenţia locuitorilor asupra staţiunilor şi locurilor din această zonă.” Lucrările au fost realizate de Konecsni György – cel mai renumit designer de afişe maghiar din acea perioadă – Lőrincz Gyula, Szatmáry István, Bánhidy Andor şi alţi artişti. Afişele premiate au fost tipărite în tiraje mari şi au fost folosite în scopul promovării turistice a Ardealului. Afişele expuse acum, în premieră- după 70 de ani de la realizarea lor, provin dintr-o colecţie privată din Budapesta.

Din titlurile afişelor amintim: „Cluj – Oraşul comoară”, „Faceţi sport în Transilvania”, „Să facem sport pe Harghita”, „Transilvania”, „Lacul Roşu”, „Băile termale ale Ardealului!”, „Petreceţi vacanţa de vară în Transilvania!” „Transilvania, veniţi aici!”, „Petreceţi concediul în Ţinutul Secuiesc”, sau „Nu putem părăsi… Ardealul”.

www.clujest.ro, sebo_sz@yahoo.com, 0745 480 619

Atelier de fotografie

la Fabrica de Pensule, atelier Irina Dumitrașcu, etaj IV

22.03.2011, 18.30 h

Înscrierile sunt deschise până la data începerii cursului: 22 martie, ora 18.30.
Pentru mai multe informații: bavardestudio@gmail.com sau 0721 474 298

Atelierul este dedicat amatorilor de fotografie care doresc să intre în contact cu lumea fotografiei profesioniste, pentru cei care vor să afle despre arta fotografică, precum și despre tehnică. Atelierul se va desfășura cu întâlniri săptămânale, fiecare întâlnire având altă tematică (de la portretul în studio la fotografia în stradă). Se vor face experimente și multă practică.

Atelier de improvizaţie – GroundFloor Group

la Fabrica de Pensule, Sala Studio, etaj I

Atelier: 18 – 20.03.2011

Spectacol: 20.03.2011, 17.00 h

La atelier vor participa 30 de persoane înscrise în prealabil; spectacolul final este cu intrare liberă.
Organizat în strânsă colaborare cu Centrul Cultural German.

www.groundfloor.ro, office@groundfloor.ro, 0748 144 322

Câte posibilităţi, câte direcţii de mişcare îşi oferă două corpuri în timpul dansului? Combinaţiile pot fi surprinzătoare în contextul în care improvizaţia este principiul de bază. Contact Improvisation este considerat în prezent o tehnică de bază în formarea dansatorilor contemporani, care combină ingenios elemente şi tehnici de dans modern cu arte marţiale, yoga, acrobaţii sau tehnici de relaxare.

Atelierul lui Heike Kuhlmann va îndruma participanţii în explorarea diferitelor elemente de contact improvisation şi în procesul de conştientizare a propriei mişcări ca formă de expresie artistică. Rezultatele atelierului vor fi prezentate în cadrul unui spectacol/demonstraţie cu intrare liberă.

Heike Kuhlmann trăieşte la Berlin, este dansator, coregraf şi profesor de dans creativ pentru adulţi şi copii. Deţine diplomă de licenţă în Educaţie fizică şi Biologie şi un Master în Coregrafie. Sursele ei de inspiraţie vin din diferite tehnici, de la Release Technique la Contact Improvisation, de la Capoeira la tehnici de dans african, combinate cu exerciţii de conştientizare şi BodyWork.

Piesa de teatru “Auto” de Ernesto Caballero

la Fabrica de Pensule, Sala Mică, etaj II

18 martie 2011, ora 20:00

Bilete: 17 RON / 12 RON cu reducere. Biletele pot fi cumpărate de la Sala Mică sau Galeria Quadro, str. Napoca 2 – 4.
Informații și rezervări: grupamica@gmail.com.

Spectacol al Teatrului „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe
Regia: Horaţiu Mihaiu
Cu: Fatma Mohamed, Ana Nicolae, Elena Popa, Daniel Rizea

Auto este un spectacol care sondează natura umană pusă în faţa unei decizii radicale. După un accident, cele patru personaje se autoanalizează, încercând să afle unde şi cum au greşit. „Fiecare personaj încearcă să explice, prin prisma sa, cum anume a avut loc un accident, astfel că avem de-a face cu o temă psihologică în acest spectacol a cărui denumire ne poate duce cu gândul la cu totul altceva. Este de fapt o autoanaliză înaintea Judecăţii de Apoi, care scoate la iveală firea reală a omului, de cele mai multe ori mizeră prin faptul că fiecare om are un lucru de ascuns, ceva ce nu şi-ar dori să afle alţii”, a dezvăluit regizorul spectacolului, Horaţiu Mihaiu.

Proiectia filmului “A tout de suite”-”Pe curand”

la Cafe Insomnia

17 martie 2011, ora 18:30

Intrare libera in limita locurilor disponibile

Lung metraj francez: drama (2004)

Durata: 1h 35

(C)ock Stars

in Flying Circus Pub

1 aprilie 2011, ora 20.30

Bilete: 10 lei

Lineup: MAT[Iasi], Toy Machines[SV], Relative[Cluj], Fingerprint[Iasi], Stonebox[Buc]

via Flying Circus Pub

Spring Party

in Obsession the Club

18 Martie 2011

via Obsession

Gaga Night

in Obsession The Club

9 Aprilie 2011

via Obsession

The: Egocentrics& Methadone Skies

in Zorki- Off the Record

18 Martie 2011, ora 21:00

Bilete: 10 Lei

THE: EGOCENTRICS MySpace

METHADONE SKIES MySpace

ZORKI OFF THE RECORD şi TORSO BOOKING vă invită Vineri, 18.03.2011, începând cu orele 21:00, la primul eveniment Torso Booking organizat in Zorki Off The Record: o seară de intrumental stoner/psychedelic rock cu THE : EGOCENTRICS – NEW ALBUM RELEASE „CENTER OF THE CYCLONE” si METHADONE SKIES

THE: EGOCENTRICS (Psychedelic / Rock / Soul- Timişoara, RO)

The Egocentrics sunt pionierii instrumental stoner/psychedelic-ului românesc, lansând în 2008 primul EP self- released: „Mystic Initiation” ,EP ce primeşte la foarte scurt timp review-uri pozitive de la site-uri precum Cosmic Lava şi The Ripple Effect. Trio-ul format din Brenn, Jess şi Hera s-a format la Timişoara, dezvoltând în timp o chimie puternică ca şi trupă, promovând o nouă abordare a rockului psihedelic cu infuzii de „jazz-like state of mind”, combinând contrastele puternice cu improvizaţiile îndrăzneţe şi cu un interplay consistent.

La scurt timp după apariţia EP-ului, trupa a semnat un contract cu renumita şi bine cotata casă de discuri NASONI Records din Berlin, contract ce îi lansează pe o orbită selectă în lumea acid/psychedelia/stoner-rockului european. Fiind înregistrat în august 2009 şi lansat în 1 Aprilie 2010, primul album numit „Love Fear Choices and Astronauts” este o revelaţie pentru scena muzicală românească. Cu o structură de patru piese trecând de la pasajele ambientale la cele introspective şi de la landscape-uri rezonând a space-rock , la riff-uri supraîncărcate „Love Fear Choices and Astronauts” reprezintă un debut discografic impresionant, fiind foarte bine primit de critica muzicală de specialitate, cum ar fi Lowcut (DEN), Psychotropic Zone (FIN), StonerRock.com, Sleeping Shaman (UK), Lords Of Metal (NL), etc.

A doua apariţie discografică este una foarte proaspătă. Apărut tot sub egida NASONI Record, al doilea LP a trupei a văzut lumina pe data de 5.03.2011, la Timişoara, în Club Daos. Albumul ilustrează o îmbunătăţire în ceea ce priveşte energia trupei, compoziţia muzicală şi sound-ul acesteia, în paralel cu performance-ul live ce devine din ce în ce mai intens şi hipnotic.

Pentru a defini cel mai bine sound-ul lor, se poate recurge la căteva trupe de referinţă pentru aceştia: MOTORPSYCHO, CAUSA SUI, COLOUR HAZE, BRANT BJORK, JIMI HENDRIX, 35007, MONKEY3, CAPTAIN BEYOND, CAMEL, KING CRIMSON sau NEUROSIS.

LINE-UP:

Hera – drums

Jess – bass

Brenn- guitar

METHADONE SKIES (Progressive / Psychedelic / Shoegaze- Timişoara, RO

Methadone Skies s-a format în martie 2009 fiind un trio de prieteni care au început să descorepe muzica.

Dacă la început încercau să abordeze anumite genuri, în timp au realizat că trebuie doar să experimenteze cat de mult fară să see limitezem unui anumit gen.

Primul moment important pentru trupă a venit în aprilie 2010 când au cântat în deschiderea trupei The :Egocentrics la lansarea primului lor album.

După aproape un an în care au ajuns să aibă un material foarte variat s-au hotărât să încheie o etapaă şi au înregistrat primul album – “Explosions of the sun” care a fost lansat la începutul lunii septembrie 2010.

In aceeaşi lună în urmă unei întâmplări fericite s-a alăturat trupei şi Wehry care a completat cercul. Aşadar s-au hotărât să lase totul în urmă şi să încerce să compună material care să reflecte noua chimie a trupei.

Au păstrat desigur aceeaşi deschidere faţă de muzică dovadă faptul că le este foarte greu să fie etichetaţi sub umbrela unui gen. În prezent materialul variază de la psychedelic, progressiv la doom, pop sau shoegaze, având în comun doar dragostea lor pentru muzică.

©METHADONE SKIES

LINE-UP:

Casi – guitar

Mihai – bass

Retea – drums

Via Torso Booking

Delia Matache

in Obsession the Club

19 Martie 2011


via Obsession

Concert simfonic

la Academia de Muzica “Gheorghe Dima”

17 Martie 2011, ora 19:00

Studioul de concerte al Academiei (str. Ion I. C. Bratianu, nr. 25)

Concertul este susţinut de Orchestra studenţilor AMGD anii II şi IV şi master I şi II.

Dirijor: Theo Wolters (Olanda)

Solist: Ionuţ Hergane (pian, anul II, clasa conf. univ. dr. Daniel Goiţi)

Program:

Ludwig van Beethoven: Uvertura „Egmont” în fa minor, op. 84

Ludwig van Beethoven: Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră în do minor, op. 37

Ludwig van Beethoven: Simfonia a VI-a în fa major, op. 68, „Pastorala”

Teodora Pricopi a castigat invitatia la spectacolul Nu vezi ca stai in bratele mele, orbule?

A fost desemnata castigatoarea invitatiei gratuite, pentru doua persoane la spectacolul Nu vezi ca stai in bratele mele, orbule? de la Teatrul National “Lucian Blaga”.

Dintr-un numar total de 18 participanti care au optat sa mearga la acest spectacol de teatru, am ales in mod aleator cu ajutorul site-ului www.random.org, castigatoarea: Teodora Pricopi. Felicitari!!!

Ne bucuram ca v-ati inscris la concursul nostru, organizat exclusiv pentru abonatii la Newsletterul “Evenimente in Cluj”.

Va reamintim ca puteti participa in continuare, iar “Evenimente in Cluj va trimite la teatru”. Mult succes!

Castigati bilete la meciul F.C. Barcelona- Deportivo

Aveti sansa de a castiga 4 zile in Barcelona, pentru a vedea meciul F.C. Barcelona- Deportivo chiar de pe stadion.

Tot ce trebuie sa faceti este sa beti Urusus in Corvinus Pub (Str. Memorandumului nr.6, la etaj). Pentru fiecare bere bauta primiti un talon pe care trebuie sa il completati si astfel puteti deveni castigatori! Concursul se incheie in data de 30 Aprilie 2011, cand se face extragerea castigatorului.

Mai multe informatii despre concurs gasiti in Corvinus Pub.

Via Corvinus Pub

Studenții își pot nominaliza Marii Profesori care îi inspiră

ANOSR provoacă studenții din toată țara în perioada 11 martie – 4 aprilie să înscrie Marii Profesori care îi inspiră pe site-ul www.profitari.ro . Gala Profesorului Bologna, eveniment marca ANOSR, organizat în acest an de Organizația Studenților din Universitatea Babeș- Bolyai, a ajuns la cea de-a patra ediție.

Scopul proiectului este acela de a recunoaște, premia, motiva și a-i aduce în același loc pe acei profesori care reprezintă adevărate valori în învățământul superior din România. Acești profesori sunt cei care prin activitatea lor plasează studentul și dezvoltarea acestuia în centrul actului educațional.

Pe parcursul a 3 ediții au fost premiați profesori din învățământul superior ce au demonstrat în activitatea lor implicare, dăruire și deschidere față de studenți și educație, reprezentând adevărați promotori ai învățământului centrat pe student. Astfel, inscrierea profesorului trebuie să se bazeze pe câteva calități definitorii: specialist în domeniu, pasionat, un mentor și prieten pentru student, să fie un evaluator corect al activității studenților, să încurajeze studenții către activități extracurriculare.

Cu fiecare ediție, comunitatea ”Profi Tari” s-a întregit cu oameni care își îndeplinesc cu succes misiunea de educare și formare a noilor generații, reprezentând ei înșiși un model pentru acestea.

Studenții recunosc acești oameni ca fiind personalități care îi motivează, îi ajută să își depășeasca limitele, să fie mai buni. Un ”Prof Tare” este cel care aduce valoare în dezvoltarea studenților ca persoane și ca profesioniști.

În cadrul Galei va avea loc și un seminar Bologna, care se bucură de participarea unor experți în domeniu, propunându-și sa implice deopotrivă profesorii și studenții, având ca tema centrală învățământul centrat pe student, dar și celelalte valori declarate ale sistemului Bologna.

Anul acesta ediția a 4-a a Galei Profesorului Bologna va avea loc în zilele 6 și 7 mai 2011, la Cluj Napoca.

Via ANOSR

St. Patrick’s Day

in Le General

17 Martie 2011, ora 21.00

Deja un eveniment devenit tradiție, Le Général vă invită joi, 17 martie, la St. Patrick’s Day!

Oferte la cocktailuri și multe surprize.

Let’s party like the Irish!

Facebook event

Via Le General

Andarcavar Bend

in L’Atelier Cafe (Str. Memorandumului, nr.9, la etaj)

17 Martie 2011, ora 21:00

Intrare Libera!

Via L’Atelier Cafe

Temples D’Angkor

in Zorki Photo Cafe

15- 25 Martie 2011

Vernisaj: 15 Martie 2011, ora 18:00

Claudia Mihaila ne va povesti despre experienta fotografierii templelor din Cambodgia, de neratat pentru pasionatii de fotografie si calatorii.

Via Zorki Photo Cafe

Visul unei nopti de vara

La Teatrul National “Lucian Blaga”

20 Martie 2011, ora 19:00

Sala mare

Bilete: 30 lei; 25 lei; 15 lei; 10 lei; 7,5 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari.

de W. Shakespeare

Regia: Sorin Militaru

Visul unei nopţi de vară aparţine primei perioade a comediei shakespeareene, cea liric-feerică, sentimentală şi este inspirată din marele poem epic neterminat al lui Spencer, Regina zînelor. Acţiunea se petrece într-o singură noapte, cea mai lungă noapte din an, cînd imaginarul invadează realitatea. Printr-un contrapunct contrastant, Shakespeare opune nobililor de la curte, oameni din popor, care vor susţine o reprezentaţie în pădure. Sentimentele personajelor, transplantate în această ambianţă de vis sînt supuse celor mai neaşteptate reacţii, ele alternînd între iubire pătimaşă şi cruzime, uluitoare fiind uşurinţa cu care se trece de la o extremă la alta.

Premiera: Caligula

La Teatrul Maghiar de Stat

23 Martie 2011, ora 20:00

Sala mare

Bilete: 15 lei; 12 lei; 10 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari.

Regia: Mihai Măniuţiu

Cine n-a auzit de Caligula, al cărui nume e asociat cu tirania ameţitoare, care rivalizează cu puterea zeilor? Mihai Măniuţiu însă, interpretează această splendidă dramă a lui Camus dintr-o perspectivă extraordinar de originală. Caligula lui Măniuţiu tentează imposibilul când vrea să re-facă lumea, deoarece „lumea, aşa cum e făcută, nu-i de suportat”. În mod neaşteptat, moartea surorii împăratului aduce recunoaşterea celui mai simplu adevăr: „Oamenii mor, şi nu sunt fericiţi.” Regizorul nu creează o dramă politică, nu e interesat nici de anatomia dictaturii totale, ci examinează întrebarea existenţială: cum poate fi atinsă fericirea? Oare moartea poate fi învinsă? La ce ajungem, dacă omul e privat de minciunile cruţătoare, fiind confruntat cu adevărata sa situaţie? (András Visky)

Atelier de teatru pentru copii

la Centrul Cultural Francez

24 martie-2 iunie 2011, in fiecare joi, ora 15:00-17:00

Atelierul din 24 martie este gratuit si deschis tuturor!

Adresat copiilor cu varsta intre 7 si 13 ani, animat de Alexandru Jurcan (detalii pe afis)

Informatii si inscrieri:

CCF, Bratianu 22, Cluj-Napoca

tel: 0264/598.551

www.ccfcluj.ro

Cursuri de franceza generala

la Centrul Cultural Francez

din 21 martie 2011

Targ de Antichitati

la Iulius Mall

19- 20 Martie 2011, intre orele 10:00- 21:30

Targ cu vanzare de obiecte vechi, de colectionari, numismatica.

Via Iulius Mall

Guilty Pleasures- Shameless College Party #3

in Booha Bar

19 Martie 2011, ora 22:00

Fetele intra gratis

Baietii platesc 10 Lei

Invitatii serii: DJ LIMUN & DJ MISSILE

DJ MISSILE MySpace

DJ LIMUN MySpace

Guilty Pleasures e o petrecere saptamanala din renumitul club londonez Koko, loc unde au debutat pe parcursul anilor si cei de la Coldplay, Red Hot Chilli Peppers, Placebo sau Queens of The Stone Age.

Booha Bar, revine cu seria de petreceri Guilty Pleasures in Romania, Sambata 19 Martie de la 22:00,impreuna cu bine-cunoscutii dj-ei LIMUN din Timisoara si Missile din Cluj-Napoca.. Toti avem placeri ascunse in materie de muzica, iar in aceasta seara nu trebuie sa iti fie rusine, pentru ca ai fost candva depeche-ar, rocker sau hip-hop-er. Acest eveniment se adreseaza tuturor oameniilor care asculta muzica buna.

DJ MISSILE (electronica/trash,RO)

Fost recrut Science Function si membru alaturi de Monk (Interphace), cu care a organizat Festivalul New Era 2008, Dj Missile si-a inceput cariera in 2004. A mixat alaturi de mai multi artisti, precum Goranga, Bassbinvisual, Protak, Grid, Fleet, Yuffa&Hardcore, BSE, Bong-Ra, Beast, Chrone, Ion,  Jaheyo, Dex, Yaghee, JTR, John B, Cornflex. Din august 2009 face parte din duo-ul de “electrotehnisti” numit The Filters, in care activeaza cu colegul sau Bassbinvisual. O a doua colaborare este cea cu initiatorii sesiunilor “Elektronika” si Yaghee, promovand muzica electronica, si cu care are in perspectiva organizarea mai multor “Sesiuni Electronice”. Spectrul musical abordat este vast, fiind imbinat cu productii proprii.”

DJ LIMUN (Turntablism Hip-Hop Ghetto Funk Glitch Midtempo Breakbeat)

A crescut in doi ani cati altii in zece … de la dj-ul incepator din Timisoara pana la dj-ul care nu poate lipsi de la un party pe care-l vrei hot. Mixeaza hip-hop, reggae, dnb, dubstep, funk si lista poate continua la nesfarsit pentru ca Limun este genul de dj caruia daca ii dai un public in fata, doua platane si ceva muzica va reusi cumva sa ii faca pe cei din fata lui sa danseze pana dimineata.

Via Booha Bar si Independent Music Resistance

A crescut in doi ani cati altii in zece … de la dj-ul incepator din Timisoara pana la dj-ul care nu poate
lipsi de la un party pe care-l vrei hot. Mixeaza hip-hop, reggae, dnb, dubstep, funk si lista poate
continua la nesfarsit pentru ca Limun este genul de dj caruia daca ii dai un public in fata, doua
platane si ceva muzica va reusi cumva sa ii faca pe cei din fata lui sa danseze pana dimineata.

A crescut in doi ani cati altii in zece … de la dj-ul incepator din Timisoara pana la dj-ul care nu poatelipsi de la un party pe care-l vrei hot. Mixeaza hip-hop, reggae, dnb, dubstep, funk si lista poatecontinua la nesfarsit pentru ca Limun este genul de dj caruia daca ii dai un public in fata, douaplatane si ceva muzica va reusi cumva sa ii faca pe cei din fata lui sa danseze pana dimineata.

Dezbateri la UBB cu ocazia Zilei Internaţionale a Asistenţei Sociale

Catedra de asistenţă socială, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, UBB, organizează marţi, 15 Martie 2011, între orele 16-20, la sediul Facultăţii, (B-dul 21 Decembrie 1989, nr.128, sala Amfiteatru, et. 4), dezbaterea publică: Asistenţa Socială la 20 de ani. Provocări, formare şi profesionalizare. Dezbaterile au loc cu ocazia Zilei Internaţionale a Asistenţei Sociale.

Detalii despre program pe buzznews.ro

New Wave Fest Spring Edition

in Irish and Music Pub

18- 19 Martie 2011, ora 20:00

Bilete: 12 Lei

BloodPrint Website

Skullp Website

Implant Pentru Refuz MySpace

Lights Out MySpace

Keep Away Website

Vita de Vie Website

Live Entertainment te asteapta in data de 18 – 19 martie de la ora 20.00 (fix) in Irish & Music Pub la a doua editie a festivalului New Wave. Acest festival are scopul de a ridica scena muzicala activa clujeana oferind atat trupelor cat si ascultatorilor o organizare profesionala.

Vineri vor concerta:

BloodPrint,

Skullp

Implant Pentru Refuz,

urmand ca sambata sa petreceti alaturi de

Lights Out

Keep Away

Vita de Vie.

Live Entertainment este o asociatie non guvernamentala (ONG) cu scopul de a sustine, finanta si promova tinerii artisti si scena clujeana. Live Entertainment a organizat prima editie a festivalului New Wave in octombrie 2010 unde au concertat, pe durata a 3 zile, Lights Out, Fluturi Pe Asfalt, Mute, Rock Norris, C.U.G., Masterpiece, Stereofeelings, Band For Rent si Keep Away.

Va asteptam cu drag!

Asociatia Live Entertainment

Via Irish Music Pub

Filme de scurt metraj

in Diesel Club

16 Martie 2011, ora 21:00

Bilete: 7,5 Lei

Filmele proiectate sunt:

- Benvenuti in italia

- Amatorul

- Acasă

- Valuri

- Parking

Via Diesel Club

Stand-up Comedy

in Diesel Club

14 Martie 2011, ora 21:00

Bilete: 20 Lei

50% reducere pentru studenti

Diana Rosca si Adrian Balint ne indeamna la o seara de primavara cu stand-up comedy in Diesel Club!

Via Diesel Club

Caravana Guerilla Verde soseste la Cluj

Caravana educationala de film eco Guerilla Verde a ajuns in cea de a treia saptamana de proiectii. Maine elevii si studentii clujeni sunt asteptati la Liceul Waldorf si la Universitatea de Medicina « Iuliu Hatieganu » pentru film si dezbateri. Proiectul se deruleaza in perioada 1 – 25 martie. Guerilla Verde a plecat din Bucuresti si se opreste in Timisoara, Cluj-Napoca si Constanta. Tinerii vor primi sfaturi practice prin intermediul filmului documentar ”No Impact Man” – un experiment extrem, in care o familie incearca sa traiasca timp de un an cu un impact minim asupra mediului. Printre masurile luate se numara renuntarea la electricitate, mijloace de transport, lift, cosmetice, lame de ras sau scutece de unica folosinta, cumparaturile se reduc la mancare luata doar de la producatorii locali – si vor avea ocazia sa dezbata pe aceasta tema impreuna cu reprezentanti ai ONG-urilor de mediu, invitati la aceste proiectii eveniment. Caravana Guerilla Verde se deruleaza sub egida Ministerului Mediului si Padurilor si a Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.

Caravana va continua saptamana aceasta la Cluj-Napoca, cu proiectii dedicate atat celor mici, cat si celor mari. Iata programul :

15 martie: 12.00 – 13.00 – Universitatea de Medicina si Farmacie “Iuliu Hatieganu”

15 martie: 13.00 – 15.00 – Liceul “Waldorf”, Sala de Festivitati

Via Ileana Timofte

Jurnalul unui nebun

La Casa Tranzit

19 Martie 2011, ora 20:00

Bilete: 15 lei; 10 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari

Regia: Tom Dugdale

O cameră mică, mobilată simplu, fără ornamente, nimic special. Un scaun simplu. Un om stă pe scaun se holbează la tavanul alb-gri. Nu este nici prea destins, nici prea încordat. Pur şi simplu stă. Când se mişcă – de exemplu, ca să stropească floarea, care creşte într-un ghiveci pe o masă mică plasată sub fereastră – nu se mişcă nici repede, nici lent. Totul e foarte simplu, e rutină… Numai dacă nu te uiţi foarte atent la el, la gura lui. Priviţi buzele sale şi veţi vedea că acestea sunt în mişcare rapidă. Sunt în mişcare extrem de rapidă! Ce spune el? Numai dacă îl ascultăm putem auzi potopul de cuvinte, o erupţie, un vis despre paradis şi păsări tropicale! Aici, în acest oraş imens, astfel de visuri trebuie să fie semnele nebuniei! Dar nimeni nu poate supravieţui singur. (Tom Dugdale)

Ultimul mesaj al cosmonautului catre femeia pe care a iubit-o candva in fosta Uniune Sovietica

La Teatrul National “Lucian Blaga”

19 Martie 2011, ora 19:00

Sala mare

Bilete: 30 lei; 25 lei; 15 lei; 10 lei; 7.5 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari.

de David Greig, traducere de Laura Poantă

Regia: Radu Afrim

It’s all about being high and down at the same time…

Ca un tip care se dă cu skate-ul. Sau ceva de genul.

Sau ca în visele în care zburăm la cîţiva centimetri de sol. Asta în cazul în care vă amintiţi despre astfel de vise (adrenalina e concentrată la aterizare).

Autorul însuşi o face cu textul: convergenţe cosmice, întîlniri premeditate (de către cine?), feelinguri libere prin spaţiu, puncte de fugă distorsionate, piste false (tentaţia policierului), pasiuni carnale care se evaporă în stratosferă.

Mi-am dorit să lucrez aproape fiecare scenă în alt regim estetic. Să exclud orice urmă de rasism al formelor. Să risc o armonie în compoziţia căreia intră cam o sută paisprezece feluri de haos. Harmony 114. Acesta e numele capsulei care poartă zilele şi nopţile celor doi cosmonauţi prin spaţiu. Şi ale cărei semnale ajung din ce în ce mai palid pe pamînt. Bruiate de respiraţia fiicei unuia din cosmonauţi. Nastasia. Nastasia doarme. Visează că zboară doar la cîţiva centimetri de sol. De fapt, visează adevărul.

It’s all about being high and down at the same time. (you know what I mean)

Radu Afrim

Psychofreud

in Flying Circus Pub

17 martie 2011, ora 22.00

Bilete: 10 ron

S.I.L.F. Hunters si Flying Circus Pub prezinta Psychofreud. Producator drum&bass si ragga-jungle de top din Oslo, Norvegia. De la bun început şi-a definit stilul inconfundabil de ragga si drum&bass, piesele sale fiind ascultate pe întreg mapamondul, din Europa, Statele Unite şi Jamaica pana in Australia, Japonia şi Canada.
Knowledge Magazine l-a desemnat in printre Top 10 artisti de urmarit in 2010.
În România revine de fiecare dată cu mare bucurie, aşa că pregătiţi-vă pentru o seara exploziva.

via Flying Circus Pub

Tinerete fara batranete

la Teatrul National “Lucian Blaga”

20 Aprilie 2011, ora 12:00

Sala mare

Bilete: 30 lei; 25 lei; 15 lei; 10 lei; 7,5 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari.

*Spectacol interactiv, recomandat copiilor cu varsta intre 6- 12 ani.

după povestea lui Petre Ispirescu

Regia: Marian Râlea

Toţi avem nevoie de poveste. „… fără îndoială, de când e lumea, poveştile sunt ale lumii, însă fireşte, felul poveştilor rămâne oricând al povestitorului — precum Maica Precista este a tuturor creştinilor, dar o icoană cu chipul ei e a meşterului care a zugrăvit-o în felul lui“, după cum spunea şi I.L. Caragiale. Marian Râlea îi invită pe copii să urce pe scenă, să descopere povestea şi să devină eroi de poveste, pentru că scena este locul unde îţi poţi învinge teama, emoţiile şi poţi să-ţi descoperi un talent ascuns, este locul unde îţi poţi continua joaca şi dezvolta imaginaţia. Cu ajutorul reflectoarelor, al măştilor, al costumelor şi al cuvântului, copiii vor putea deveni eroi de poveste: personajele negative vor fi interpretate de actorii Teatrului Naţional Cluj-Napoca iar cele pozitive de către copiii-spectatori.

Pălinca de Cluj, de maxim interes la Târgul de turism de la Berlin

Pălinca şi produsele gastronomice made in Cluj au fost atracţii majore pentru publicul larg, care a vizitat standul oraşului nostru la celebrul Târg Internaţional de Tursim de la Berlin care a avut loc în perioada 9-13 martie 2011.

“În ceea ce priveşte impresia publicului larg, nimeni nu a plecat de la standul Clujului nemulţumit sau fără să fi găsit ceva de interes, un loc important jucând aici şi “atracţiile gastronomice” specifice zonei noastre, în special în privinţa tradiţionalei pălinci clujene, pe care cu toţii şi-o vor aminti multă vreme de acum încolo. Sperăm ca vizitatorii standului nostru să se numere printre cei care vor vizita Clujul în viitor” a declarat Ovidiu Câmpean, reprezentantul Primăriei Cluj-Napoca la Târgul de la Berlin.

Mai multe detalii pe buzznews.ro

Castigatorii concursului BT – cele mai bune afise de evenimente culturale din 2010

Carturesti Cluj a vernisat simbata seara o expozitie inedita – e vorba de expozitia celor mai reusite afise de evenimente culturale din 2010. Reactiile entuziaste primite in urma lansarii apelului de participae la concurs, cu o luna si jumatate in urma, au confirmat nevoia unei asemenea expozitii – o nevoie fireasca de recunoaştere şi apreciere a valorii şi profesionalismului in domeniul advertising-ului cultural. Dincolo de asta, intenţia expoziţiei este aceea de a marca, de a oficializa fatul ca exista o piaţa a design-ului de afiş, cu producatori si consumatori al caror gust este deja rafinat.

Din cele 130 de afise primite in urma apelului la participare, juriul concurului a ales 20 de lucrari, tinind cont de criterii precum impact vizual şi funcţionalitate, relevanţa pentru eveniment, sinergie text-imagine, idee, compoziţie sau originalitate.

Expozitia, care poate fi vizitata in ceainaria librariei Cartuesti Cluj pina in 14 aprilie, e dedicata in primul rnd designer-ilor. In mod indirect ea omagiaza insa şi operatorii culturali care, in realizarea afiselor pentru evenimentele lor, au apelat la profesionisti. Iata lista celor expusi:Camelia Dobrin (pentru Carturesti), Vlad Guţa (pentru Centrul Cultural German), Florin Chereji (pentru Flowing Mist), CameliaDobrin & Dan Aga (pentru Slicker), Alexandra Ţuclea (pentru Indie Scouts), Eugen Cosorean (pentru Fabrica de Pensule), Adrian Bogdan Ciprian (pentru Carturesti), Istvan Biro (pentru Teatrul maghiar), Ina Stoian & Tiberiu Bucsa(pentru +/- cluj), Daniel Aga (pentru Caturesti). I-am lasat la final pe ciştigatorii primelor trei locuri, care au fost si premiati: locul 3, cu doua lucrari expuse, RADU NEGRU (pentru Dubious Underground Association); locul 2, cu trei lucrari in expoziţie, ALEX PONORAN (pentruFacultatea de Teatru si Televiziune); locul 1, cu 5 lucrari selectate, VLAD ŞULEA (pentru The Independent Music Resistance, Booha Bar si Colectiva). Felicitari tuturor!

Multumim celor care ne-au ajutat in organizarea acestui eveniment: tuturor celor care n-au trimis afisele pentru concurs, membrlor juriului, Atelierului de grafica si firmei Expres Print.

Via Carturesti Cluj

Concert Animal X in Euphoria Music Hall

Foto: Roxana Duma

Alcoolicii

La Teatrul Maghiar de Stat

17 Martie 2011, ora 20:00

In noua sala studio

Bilete: 15 lei; 10 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari.

*Interzis tinerilor sub 12 ani!

Regia: Gábor Tompa

La baza piesei, în mod «clasic», am putea spune, se află un interviu realizat cu o femeie afectată grav de alcoolism, dintr-un oraş de provincie din Transilvania. Ea încearcă să înţeleagă cum şi din ce cauză a ajuns aşa. În perioada realizării interviului, personajul era deja un alcoolic abstinent sau „eliberat“, dar frazele ei au rămas fragmentate, sparte, şi totuşi tăioase şi emoţionante prin credibilitatea lor. Éva, fata admirată pentru frumuseţea ei în oraşul de provincie, se pregăteşte pentru o carieră de cântăreaţă şi actriţă, dar se îndrăgosteşte de un cunoscut actor bucureştean pe care îl interesează doar o aventură. După această relaţie, ce o răneşte profund, Éva devine soţia unui medic veterinar care rămâne alături de ea chiar şi în cele mai grele situaţii şi, în pofida faptului, că femeia naşte mai mulţi copii din diferite relaţii neclare.

Richard al III-lea se interzice

La Teatrul Maghiar de Stat

16 Martie 2011, ora 20:00

In noua sala studio

Bilete: 15 lei; 10 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari

*Spectacol lectura

Regia: Éva Patkó

Matei Vişniec, considerat inovatorul absurdului de după Ionesco, este unul dintre cei mai interesanţi autori ai literaturii europene contemporane. Piesele lui de teatru sunt montante în ateliere bine-cunsocute ale teatrului universal, dar a atins succese imporante şi ca poet sau scriitor de romane. După prezentarea în cadrul unui spectacol-lectură a piesei Richard al III-lea se interzice, o dramă care evocă era stalinistă, spectatorii vor avea ocazia să participe şi la un dialog deschis cu autorul care trăieşte la Paris. Matei Vişniec se prezintă pentru prima oară publicului clujean, iar această prezentare poate fi considerată cel mai semnificativ eveniment cultural al primăverii. (András Visky)

Cipsuri si dale

La Teatrul National “Lucian Blaga”

17 Martie 2011, ora 19:00

Sala mare

Bilete: 30 lei; 25 lei; 15 lei; 10 lei

7,5 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari.

de Ioan Peter

Regia: Cristian Nedea

CIPSURI ŞI DALE

O comedie de Ioan Peter. Şi o Românie care, chiar dacă recognoscibilă în datele ei fundamentale, nu ne mai doare. Pentru că oamenii devin ridicol de mici în comparaţie cu problemele lor. Cu viaţa lor. Şi te fac să râzi de inutilitatea acestei zbateri.

O comedie de Ioan Peter. Cu un fost muncitor la o fostă fabrică de confecţii, care se întâlneşte cu alţi doi foşti muncitori, actualmente hoţi de cărămizi din clădiri neterminate, în barul deţinut de o fostă animatoare de club, pe marginea unei mereu actuale halbe cu bere. Şi, totodată, pe marginea prăpastiei. Fără job, fără familie sau cu familia în curs de dizolvare, fără perspective. Şi, totuşi, cu atâta seninătate.

O comedie de Ioan Peter. Cu catastrofe care se succed la fiecare nouă idee a personajelor lui despre cum ar putea ieşi din criza deopotrivă economică şi existenţială. Dar acest tăvălug are şi meritul de a-i aduce de aceeaşi parte a baricadei, de a-i face să lucreze împreună, pentru prima dată.

O comedie de Ioan Peter, în care ne recunoaştem pe noi înşine. (Cristian Nedea)

Le printemps des poetes – Primavara poetilor

la Ceainaria Qui One Quint (str. Cismigiu, nr.1, langa Parcul Central)

16 martie 2011, ora 20:00

Seara de poezie franceza si romana cu Alexandru Jurcan si Flavia Teoc

Alexandru JURCAN

Poète et prosateur, Alexandru Jurcan est aussi un proche du Centre culturel français de Cluj.  Membre de l’Union des Ecrivains, il écrit en roumain et français. Il a reçu les Palmes académique en 2009.

Poet si prozator, Alexandru Jurcan este un apropiat al Centrului cultural francez Cluj. Membru al Uniunii Scriitorilor, el scrie în română şi franceză. A primit Palmes academiques în 2009.

Cărţi publicate / Livres publiés:

  • Printre iubirile altora, povestiri, 1997;
  • decapitare nocturnă, roman, 2000;
  • Rană albastră, versuri, bilingv, română-franceză, 2001;
  • Revelion cu sicriu, roman, 2002;
  • Un câine legat de poarta Raiului, versuri, bilingv, 2003;
  • Chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, bilingv, 2004;
  • Să ieşi din viaţa mea cu o lumânare în buzunar, 2005;
  • Cocoşul şi cocoaşa, 2006;
  • Stăpânul şi Silberta, 2007; 119 [versuri în franceză], 2007;
  • Plouă peste crimele oraşului [povestiri], 2008;
  • Fuga insulelor [versuri], 2009;
  • Cei rămaşi pe pământ, roman, 2010.

Flavia TEOC. Născută în 1971 la Cluj-Napoca, a absolvit  facultatea de Filosofie a Universitatii Babes Bolyai. Din 1989 publică proză, poezie, recenzii, interviuri în diverse reviste. Este autoarea mai multor volume de versuri şi a unui roman. Membră a Uniunii scriitorilor.

Cărţi publicate / Livres publiés :

  • Semn catre cetate (vers, 1994) ;
  • Inzeire (vers, 1997) ;
  • Din casa lui Faust (vers, 1998) ;
  • Trestie si plumb (entretien, 2001) ;
  • Bratul pierdut (vers, 2001) ;
  • Din capitala provinciei (entretiens avec des écrivains de Cluj, 2002) ;
  • Cronograf (volume anthologique de vers, 2004);
  • The Dice (prose, traduite en langue anglaise par Aura Teudean et Robert Tribe, 2005) ;  Povestea lui Theodor / La storia di Teodoro (edition bilingue, traduction italienne de Francesco de Bari, 2006) ;
  • Kyrie Lex (roman, 2009.

la mediateca Centrului Cultural Francez

17 martie 2011, ora 17:00

Seara de poezie cu Letitia Ilea si Ioan-Pavel Azap

Letiţia ILEA

Collaboratrice fréquente du Centre culturel français de Cluj, Letitia Ilea est l’un des écrivains les plus actifs sur le plan international. Poète, elle a d’abord écrit en roumain, se traduisant elle-même en français. Depuis quelques années, elle écrit directement en français. Elle a publié depuis 1984 poèmes, textes critiques, traductions et interviews dans la plupart des revues littéraires roumaines. Professeur de Français,  elle a écrit sa thèse sur Boris Vian. Elle est membre de l’Union des écrivains Cluj.

Colaboratoare frecventă a Centrului cultural francez, Letitia Ilea este unul dintre cei mai activi scriitori pe plan internaţional. Poetă, ea a scris iniţial în română, traducându-şi textele în franceză. De câţiva ani scrie direct în franceză. A publicat începând cu 1984 poezii, texte critice, traduceri şi interviuri în majoritatea revistelor literare româneşti. Profesor de franceză, şi-a scris teza de doctorat despre Boris Vian. Este membră a uniunii scriitorilor.

Cărţi publicate / Livres publiés:

  • Eufemisme, versuri, 1997;
  • Chiar viaţa, 1999;
  • O persoană serioasă, 2004; est-cris, Paris, 2005;
  • Terrasses, Marseille, 2005;
  • Apprivoiser le silence, Marseille, 2005;
  • Blues pentru cai verzi, 2010

Ioan-Pavel AZAP s-a născut în 15 mai 1967, în satul Ticvaniul Mic, judeţul Caraş-Severin. Licenţiat al Facultăţii de Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1995). Poet, prozator, critic de film. Redactor la revista „Tribuna” din Cluj-Napoca.  Membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Cluj.

Cărţi publicate / Livres publiés:

  • Autoportret cu mască (poezii, Ed. Recomfinas Fapta Transilvăneană, Cluj-Napoca, 1993;
  • Funigei (poezii, Colecţia „Liliput” a Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici” Caraş-Severin, Reşiţa, 1997; ediţie bibliofilă);
  • Poeme de cinci stele (poezii, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2002; Premiul TVR Cluj la Festivalul Internaţional de Poezie Sighetu Marmaţiei – 2002);
  • Bărbi (catrene epigramatice, Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2002);
  • Traveling (interviuri cu regizori români de film, vol. I, Ed. Tritonic, Cluj-Napoca/Bucureşti, 2003);
  • Stop-cadru (cronici de film, Ed. Tribuna, Cluj-Napoca, 2005);
  • Câteva ore din viaţa ta (pseudoroman, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuş, 2007);
  • Togă de gală (poezii, antologie, Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2008; ed. a II-a, 2009);
  • Coperta a patra (interviuri cu scriitori clujeni, Ed. Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2010).

Via CCF

Duelul Pilulelor. Finala

in Le General

16 Martie 2011, ora 20:00

Avem pilulele: Iulian Timar, Claudia Ciobanu, Alexandra Sidor, Claudiu Aftimescu, Roxana Zapartan, Mirona Pascu, Robert Filip, Andreea Neicu, Sorana Trif, Dan Amarie, Ana Maria Bisziok, Anida Babtan.

Îi avem pe Dr. Ionuț Mangu și asistenții Mishu Călian (artist, cantautor), Bogdan Beșliu (asistent, specializarea partener media) și Adrian Toma (medic de gardă în Clinica Le Général). Membrii ai consiliului decizional.
Miercuri vom afla care sunt cele mai bune pilule pt. tratamentul anti-depresiv și contra asteniei de primăvară. Pilula nr. 3 va câștiga un premiu din partea clinicii, Pilula nr. 2 va primi suport financiar pt. participarea la un concurs național, iar Pilula nr. 1 va câștiga o chitară electroacustică.
Vă așteptăm cu mic cu mare, miercuri de la 20.00 fix, să vă sustineți pilula preferată
Concurs susținut de Jack Daniel’s.

Facebook Event

Via Le General

Stoli Night

in Le General

12 Martie 2011, ora 21:00

La 93 de ani de la stabilirea capitalei Rusiei la Moscova, Stolichnaya mută din nou capitala, dar de data asta în Le Général!

O noapte plină de cocktailuri cu vodka rusească!

для Матери России!

Facebook event

Via Le General

Concert Magica Anulat!

Din cauza unor evenimente neprevazute, concertul Magica din aceasta seara, 11 martie, programat la ora 21.00 a fost anulat.

Filmele Castigatoare ale Festivalului de Film Studentesc Cluj

in Gambrinus Pub

16 Martie 2011, ora 20:00

Miercuri 16 martie Cluj Movie Nights prezinta “Filmele Castigatoare ale Festivalului de Film Studentesc Cluj”. (English subtitles available for some of the films). Invitati la aceasta proiectie sunt regizorul Robert Lakatos si prof. universitar Doru Pop. Proiectia este urmata de o discutie de aprox. 15 minute.

Cluj Movie Nights si serile de teatru CTC (Cluj Theatre Company) au loc in fiecare miercuri la Gambrinus Pub (Piata Unirii 25) la orele 20. Gambrinus Pub recomanda ca cei interesati sa rezerve locuri in avans la numarul 0755-87-09-25 sau 0730-79-42-69. In sala sunt doar 80 de locuri la mese si 20 pe scaune. Gambrinus recomanda pentru a continua sa ofere aceste evenimente gratuit ca fiecare invitat sa consume produse de la bar in valoare de cel putin 10lei/persoana.

Detalii pe pagina Facebook

Serile teatru

Via Lucian Tion

2 Ani de Poezie cu Petra Balu

in Ceainaria La Port

12 Martie 2011, ora 20:00

Via Ceainaria La Port

Laura Rusu merge maine la Dansul mortii

A fost desemnata castigatoarea invitatiei gratuite, pentru doua persoane la spectacolul Dansul mortii de la Teatrul National “Lucian Blaga”.

Dintr-un numar total de 10 participanti care au optat sa mearga la acest spectacol de teatru, am ales in mod aleator cu ajutorul site-ului www.random.org, castigatoarea: Laura Rusu. Felicitari!!!

Ne bucuram ca v-ati inscris la concursul nostru, organizat exclusiv pentru abonatii la Newsletterul “Evenimente in Cluj”.

Va reamintim ca puteti participa in continuare, iar “Evenimente in Cluj va trimite la teatru”. Mult succes!

Programul Festivalului “Primavara Cafe” [valabil 10-18 martie]

10 martie – 22:00 – in Euphoria Music Hall

Concert JFX

11 martie – 21:00 – in Irish Music&Pub

Concert MAGICA + Whispering Woods

12 martie – 21:00 – in Samsara

Spectacol MAGIC MOUSS

13 martie – 21:00 – in Irish Music & Pub

ARCA LUI NOE – O noapte furtunoasa

14 martie – 18:30 – La Galerie

CineGalerie – La raison du plus faible

- 20:00 – L’Atelier Cafe

Seara de portrete si caricaturi sustinuta de ARTILERIA

15 martie – 18:00 – in Zorki Photo Cafe

Vernisaj expo foto TEMPLELE DIN ANGKOR de Claudia Mihaila

- 19:00 – l’Atelier Cafe

Atelier PAPER FOLDING

16 martie – 20:00 – in Qui One Quint

PRINTEMPS DES POETES – poezie francofona cu Alexandru Jurcan si Flavia Teoc

17 martie – 21:00 – L’Atelier Cafe

Concert ANDARCAVAR BEND

- 22:00 in Gambrinus Pub

Concert KATAPULT

18 martie – 19:00 in Insomnia

Vernisaj expozitie foto de Ovidiu Gordan

Conferinta de presa pentru deschiderea Festivalului “Printemps des cafes”

Aflat la cea de-a 5-a editie anul acesta, Festivalul “Printemps des cafes” – “Primavara Cafe”, propune, in fiecare seara, intre 10 martie-10 aprilie 2011, o mare varietate de evenimente: concerte, spectacole de teatru si de magie, proiectii de film, expozitii, jocuri de societate, seri tematice: arhitectura, poezie, scurt metraj si moda, in incinta a 15 cafenele si baruri implicate, spune Raluca Ghervan, PR-ul Centrului Cultural Francez din Cluj. Acesta a luat initiativa de a coordona timp de o luna acest festival, care reuneste o paleta variata de evenimente si de parteneri.

Primavara isi propune sa incite si sa promoveze diferite evenimente in locuri din centrul orasului, pentru a-l legitimiza pe acesta din punct de vedere cultural. Aceasta manifestare permite punerea in prim plan a bogatiei artistice pe care o poarta aceste locuri de intalnire si schimb de opinii.

Totodata, prin Primavara Cafe, Centrul Cultural Francez din Cluj doreste sa incurajeze parteneriatul intre asociatii culturale, centre culturale, universitati, artisti locali si parteneri, precum si implicarea masiva a tineretului.

Bucurati-va de primavara si de cafenele!

Concert Partizan

in Flying Circus Pub

18 Martie 2011, ora 21:00

Bilete: 15 ron

Trupa s-a nascut pentru prima data in anul 2002. In 2005, a luat o pauza. Dupa alti 5 ani, fondatorii, Artan (Adrian Plesca) si Suedezu (Razvan Moldovan), prieteni de-o viata si fondatorii Timpuri Noi, au pus din nou pe picioare proiectul Partizan.

Inceputul lui martie va marca turneul (de 2 luni) al trupei Partizan prin tara, in playlist facandu-si loc, alaturi de piesele noi, si piese de rezistenta: Perfect, Dusmania, Mii de scuze, Sah.

Componenta:

Adrian Plesca – Artan- voce
Razvan Moldovan: chitara, groove box, voce
Robin Proca: bas
Radu Moldovan: tobe

via Flying Circus Pub

Leonce si Lena

La Teatrul Maghiar de Stat

14 Martie 2011, ora 20:00

Studio

Bilete: 15 lei; 10 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari

Regia: Gábor Tompa

Atât Leonce cât şi Lena fug de acasă pentru a scăpa de nunta impusă de alţii. Cu toate acestea, în mod inevitabil, se îndrăgostesc unul de celălalt. Piesa “Leonce şi Lena”, scrisă în timpul unei Germanii compuse din mai mult de optzeci de state mărunte, este prima capodoperă a literaturii dramatice care abordează mecanismul depersonalizant şi de scindare a gândirii şi vorbirii umane, o comedie în care personajele se joacă şi, ca nişte copii neastâmpăraţi, îşi strică jucăriile fatale, pentru a-şi găsi propria libertate. (Gábor Tompa)

Paradisul gangsterilor

La Teatrul National “Lucian Blaga”

15 Martie 2011, ora 19:00

Sala mare

Bilete: 30 lei; 25 lei; 15 lei; 10 lei;

7,5 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari

*Spectacol nerecomandat tinerilor sub 12 ani!

de Hervé Blutsch

Regia: Răzvan Mureşan

Hervé Blutsch centrează comedia La gelée d’arbre / Paradisul gangsterilor pe teme caracteristice filmului negru: evadarea din închisoare a doi ucigaşi canibali, o cavalcadă de crime, multe împuşcături. Galeria de personaje mai cuprinde, înafară de cei doi canibali, poliţişti decăzuţi, o dansatoare de cabaret cu un picior bont, un director de închisoare care se transformă, treptat, în cîine, piesa fiind alcătuită dintr-o succesiune rapidă de scene foarte scurte, care aproape se suprapun, mergînd pînă la efectul de imagine caleidoscopică.

Act Performance

in Act Cafe (str. Clinicilor nr. 41)

11 Martie 2011, ora 21:00

Intrare libera!

Act Performance

Col3a [Dope - Baia Mare] – Dub Step/Dnb/Breaks ,

Christian (Asalt Fonic- Satu Mare) – Hip Hop/Roots/Reggae .

Visuals: Gabi

Sound: Matioc

Pret special la bere: 3Lei + alte promotii :D

Va asteptam !

Via Act Cafe

Folk in Port cu Ionut Mangu si invitatii

la Ceainaria La Port

11 Martie 2011, ora 20:00

Intrare libera!

Vor canta Ionut Mangu si invitatii:

Sorana Triff si Mihai Todoran

Via Ceainaria La Port

TEDx- Social Change

la Bastionul Croitorilor

25 Martie 2011, ora 18:30

Vă invităm să “share ideas” pe tema ”Social Change” pe data de 25 martie la Bastionul Croitorilor, începând cu ora 18:30. Invitații alături de care vom face schimbul de idei vor fi: Hedi Hoka și Vasile Dâncu cu care vom avea dezbateri pe baza a două TEDTalks, selectate în concordanță cu tema principală.

Evenimentul TEDxCluj – Social Change este cadrul în care vrem să vă provocăm la discuții, vrem să vă cunoaștem și să împărtășim idei. Am deschis sesiunea de înscrieri pentru participarea la eveniment, o găsiți pe site, accesul fiind gratuit în limita a 50 de persoane.

Via TEDx Cluj

Premierele saptamanii din cinematografe

Filmele vor rula la Cinema City (Iulius Mall) si Odeon (Polus Center).

The Adjustment Bureau

Partial bazat pe nuvela “Adjustment Team” a autorului Philip K. Dick, filmul science-fiction cu elemente romantice “The Adjustment Bureau” il are in centrul actiunii pe ambitiosul si carismaticul politician David Norris, caruia soarta i-a rezervat un loc privilegiat in Senatul Statelor Unite ale Americii. Atunci cand o intalneste pe fermecatoarea balerina Elise Sellas si se indragosteste de ea, David Norris se abate fara sa stie de la drumul pe care i l-a trasat destinul propriu, moment in care un grup de barbati misteriosi, imbracati in costume elegante asemanatoare cu cele ale oamenilor de afaceri, decid sa intervina pentru a-l impiedica pe tanarul politician sa isi continue idila cu dansatoarea si sa modifice astfel existenta ce i-a fost menita inca de la nastere. Convins ca agentii destinului de la The Adjustment Bureau isi vor folosi puterile supranaturale pentru a-l desparti de Elise, David Norris trebuie sa aleaga intre a rupe relatia cu frumoasa balerina si a se pleca in fata destinului implacabil sau a lupta pentru dragostea vietii lui si a incerca sa isi impuna liberul arbitru.

The Rite

Un film inspirat din fapte reale şi după cartea cu titlul “The Rite – The Making of a Modern Exorcist”, “The Rite” regizat de Mikael Hafstrom şi Michael Petroni este un thriller/dramă – supranatural ce dezvăluie venirea diavolului în cel mai sfânt loc de pe pământ.

Un student sceptic şi deziluzionat al seminarului, Michael Kovak ajunge la Roma, unde urmează şcoala de exorcism a Vaticanului la cererea episcopului său. Aici el întâlneşte un preot neortodox părintele Lucas profesorul de exorcism care îi arată partea întunecată a tradiţiilor şi ritualurile de exorcizare folosite de preoţii Vaticanului în lupta împotriva demonilor. Împreună cu Ciaran Hinds (The Eclipse) şi Toby Jones (Capote) duc o luptă intensă cu forţe demonice ce duc într-un final la recâştigarea credinţei lui Michael.


Aurora
Filmul face parte dintr-o serie de sase povesti din periferia Bucurestiului, serie inceputa cu filmul de succes Moartea Domnului Lazarescu. Fiecare poveste se desfasoara pe parcursul a 24 de ore. Aurora, al doilea film din aceasta serie il are in centru pe Viorel, un barbat divortat, care are doi copii, si care isi da demisia de la locul sau de munca, pentru a face o schimbare radicala in viata sa.

Via CinemaRx

Stand-up in The City- Costel

in Club Ring

16 Martie 2011, ora 21:30

Bilete: 20 Lei
18 Lei cu Omnipass

Stand up in the city pleaca iar la drum in toata tara! Comedia de cea mai buna calitate vine in orasul tau sa descreteasca frunti si sa incinga spirite.

Constantin Bojog. Sau Booooojooooog. Sau pur si simplu Costel, coleg de trupa la randul lui cu Teo si Vio.

Costel a dat admitere la UNATC cand era deja în anul IV la Politehnica, după un chef la care glumele lui au atras atentia unui prieten. Acelasi prieten a fost cel care l-a convins să faca stand-up.

S-a urcat prima dată pe scenă cu emoţii şi fără să ştie prea bine la ce să se aştepte, dar s-a mai relaxat când oamenii au râs. Acum, după patru ani de facultate, ani buni de improvizaţie şi stand-up împreună cu Trupa Deko, piese de teatru la Teatrul Foarte Mic şi la Teatrul Metropolis şi roluri în noile producţii ale lui Cristian Mungiu şi Dan Chişu, este mai sigur pe el, a învăţat să accepte imprevizibilul de pe scenă şi să îşi stabilească limite şi continuă să facă oamenii să râdă.

Via Artitude Cluj

Filme de senzaţie la TIFF 2011

În perioada 3-12 iunie, la Cluj-Napoca va avea loc cea de-a zecea ediţie a celui mai important eveniment cinematografic din România – Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

În acest an, mai mult ca în oricare altă ediţie, TIFF va surprinde publicul festivalier cu o ofertă extrem de tentantă, cuprinzând producţii de senzaţie, concerte, expoziţii, dezbateri, conferinţe, şi multe alte evenimente surpriză şi transformând Clujul, timp de zece zile, într-o veritabilă capitală culturală.

În materie de filme, Directorul artistic TIFF, Mihai Chirilov, a dezvăluit câteva titluri hit prezente în secţiunea Supernova, care fac ca ediţia din acest an a Festivalului să fie de neratat.

Recent, TIFF a fost acreditat de Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Producătorilor de Film (FIAPF). Acreditarea FIAPF funcţionează drept o etichetă a calităţii festivalului şi contribuie la dezvoltarea acestuia, garantându-i o promovare eficientă printre profesioniştii din întreaga lume. TIFF a ajuns astfel într-o companie selectă, alcătuită din 40 de alte festivaluri competitive din toată lumea.

Mai multe detalii, aici.

Managementul banilor pentru antreprenori

la Casa de Cultura a Studentilor

12 Martie 2011, intre orele 9:00- 15:00

Dupa peste 450 de cursanti instruiti in educatie financiara, BURCASH lanseaza primul produs de educatie financiara adresat Antreprenorilor:

Sambata 12 Martie 2011, 09:00 – 15:00, Casa de Cultura a Studentilor,

Cluj-Napoca sala 22

Beneficiile participarii la curs:

- Afli ce tip de antreprenor esti si cat de importanti sunt banii pentru tine

- Stii ce comportament ai fata de risc

- Vei afla cum sa-ti conduci afacerea si cum sa o controlezi financiar

- Inveti sa folosesti principalele instrumente de management financiar pentru antreprenori (bugete, cash-flow, cont de profit si pierderi)

- Iti vei face un plan financiar personal

- Vei invata in ce poti investi banii din afacere pentru a fi stabil financiar

- Vei afla cum sa investesti prin Bursa de la un INVITAT SPECIAL (Virgil Zahan – Director General SSIF Goldring SA)

Pentru inscrieri, in limita celor 18 locuri disponibile, va rugam sa va inscrieti pe situl www.burcash.ro/evenimente#cluj

Argint şi bronz pentru doi studenţi ai UTCN la Olimpiada internaţională de matematică

Studenţii Ionuţ Mesaroş (anul II) şi Sorin Moldovan (anul I), ambii de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare au câştigat medalia de argint, respectiv bronz, la ediţia din acest an a Olimpiadei internaţionale studenţeşti de matematică a ţărilor din sud-estul Europei (SEEMOUS).

Competiţia s-a desfăşurat în perioada 2-5 martie, la Universitatea „Politehnica” din Bucureşti.

Mai multe detalii cititi în Adevărul de Seară

Dj Jyo

in Stripes Caffe

11 Martie 2011, ora 22:00

Intrare libera!

Stripes Caffe asteapta VINERI, 11 MARTIE incepand cu ora 22 toti iubitorii de minimal house tech la o petrecere cu DJ JYO.

Intrarea libera. Pentru rezervari 0745 464 361

Via Stripes Caffe

Cluj, Capitală Culturală în 2020: Avem nevoie de teatru de vară, centru de cultură şi artişti internaţionali

Clujul are nevoie de un teatru municipal, un teatru de vară, o sală polivalentă pentru spectacole, un festival de muzică tradiţională românească, care să aducă la Cluj artişti internaţionali, şi trebuie sa-şi redescopere locuri vechi care ar putea fi reintroduse în circuitul cultural. Aceasta e concluzia membrilor Comisiei de Arte ale Spectacolului (teatru, operă şi dans) şi Muzică, din cadrul Asociaţiei “Cluj-Napoca – 2020 – Capitală Culturală Europeană” care s-au reunit astăzi la Primăria Cluj-Napoca.

Întâlnirea a fost condusă de directorii celor două teatre clujene, Mihai Mănuţiu de la Teatrul Naţional “Lucian Blaga” şi Andras Visky, de la Teatrul Maghiar de Stat. Cei doi au ţinut să sublinieze obiectivele şi evenimentele cu care Clujul se poate mândri, după care au punctat lipsurile şi necesităţile oraşului de pe Someş.

Mai multe detalii pe buzznews.ro

Lansare de carte – Corin Braga

la Facultatea de Litere (Str. Horea, nr.31 – sala Eminescu)

16 martie 2011, ora 12:00

Lansarea volumelor din ciclul Noctambulii, de Corin Braga -

Claustrofobul, Hidra şi Oniria – Editura Dacia XXI.

Prezintă Horea Poenar, Călin Teutişan şi Alex Goldiş.

Corin Braga este profesor de literatură comparată, un romancier şi un critic literar român contemporan, actualul decan al Facultatii de Litere din Cluj.

A semnat circa 200 de studii, eseuri, cronici literare, publicate in revistele Apostrof, Art-Panorama, Cahiers roumains d’études littéraires, Caietele Echinox, Clouds Magazine, Contrafort, Contrapunct, Conversatia, Cuvantul, Discobolul, Echinox, Euphorion, Familia, Journal for the Studies of Religions and Ideologies, Jurnalul literar, Metabasis, Minerva, Observator cultural, Poesis, Philologia Jassyensia, Poesis, Psihanaliza, Revista de istorie si teorie literara, Romania literara, Rostirea româneasca, Steaua, Studia Universitatis Babes-Bolyai, Synergies, Transilvania, Transylvanian Review, Tribuna, Viata Româneasca.

Piesa “Faites vos jeux”, regia: András Hatházi

la Fabrica de Pensule, Sala Mică, etaj II

11  Matie 2011, 20.00 h

Bilete: 17 RON / 12 RON cu reducere. Informații și rezervări: waitingroomproject@yahoo.com.

Spectacol produs de Váróterem Projekt în parteneriat cu Facultatea de Teatru şi Sala Mică.
Spectacol în limba maghiară cu subtitrare în limba română.
Regia: András Hatházi
Cu: Margit Molnár, Zsolt Csepei, Levente Imecs, Nándor Vetési, Andrej Visky
Colaboratori: Andrea Kürti, László Márton, Othniel Visky, Sámuel Visky

Spectacolul ,,Faites vos jeux!“ oferă spectatorilor un experiment teatral unic în timpul căreia totul este decis de mereu incalculabila soartă chiar sub privirile lor. În această oră de intense invenţii actoriceşti scenele până la mici detalii (numărul actorilor, tema scenelor, textul, recuzitele, accesoriile) sunt alese conform regulilor jocului de noroc chiar de spectator. În acest spectacol totul este posibil, singura limită fiind doar timpul. 60 de minute de experienţă teatrală inedită!

grupamica@gmail.com, waitingroomproject@yahoo.com, 0749 955 707

BT – cele mai bune afişe de evenimente culturale din 2010

la librăria Cărtureşti Cluj

12 Martie- 14 Aprilie 2011

vernisaj 12 martie 2011, ora 18.00

Libraria Carturesti va invita simbata seara la vernisajul unei expozitii-premiera pentru Cluj – e vorba de expozitia celor mai reusite afise de evenimente culturale din 2010.

Apelul de participare la concurs, lansat in urma cu o luna si jumatate, a starni o mica unda de entuziasm  – am primit spre jurizare 130 de afise, insotite de multe felicitari pentru initiativa. Ne bucuram deci ca am venit  in intimpinarea unei nevoi – aceea de recunoastere si apeciere a valorii, originalitatii si profesionalismului in domeniul advertising-ului cultural.

Cele 20 de lucrari alese de juriu vor fi expuse in perioada 12 martie – 14 aprilie 2011 in ceainaria noastra – am vrea ca aceasta expozitie sa fie un omagiu adus creatorilor de afise bune si celor care-i angajeaza.

Va asteptam la vernisaj, unde vom anunta si castigatorii locurilor 1, 2 si 3.

Multumim pentru sprijinul in organizarea acestui eveniment Atelierului de grafica din Bucuresti, si firmei Expres Print din Cluj. De asemenea  Roxanei  Milesan, lui Radu Manelici si lui Ciprian Isac, care-au acceptat sa faca perte din juriu.

Boom-ul din ultimii ani de pe piaţa evenimentelor culturale din Cluj – zi de zi concerte, spectacole de teatru, lansari de carte, proiecţii de film, dezbateri, spectacole de dans, performance-uri, vernisaje, audiţii etc. etc.

Cultura sub toate formele, in orice fel de spaţii – teatre, cafenele, sali de spectacole, fabrici, strazi, bistro-uri, facultaţi, librarii, galerii etc.etc.

Sutele de afişe care impinzesc oraşul – de la foi A4 trase la xerox pina la printuri uriaşe, de la cele pictate cu mina pina la cele produse in programe de care inca nu am auzit. Pereţi cu straturi groase de afişe.

Afişe frumoase şi afişe urite. Agresive. Discrete. Afişe amuzante. Afişe mişto, aşa-şi-aşa sau naşpa. Afişe geniale. Afişe-pe-linga-care-treci-fara-sa-le-bagi-in-seama. Indrazneţe. Inovative. Afişe horror. Afişe ininteligibile. Bilingve sau nu. Tot felul de afişe.

Facem o expozitie cu cele mai bune dintre ele. Pentru ca ne place design-ul. Si lucrurile facute bine.

Via Carturesti Cluj

Zilele Martisor 2011

la Casa de Cultura a Studentilor

9-10 martie 2011

Intrare libera!

Clujenii dornici sa participe la Zilele Mărţişorului vor putea viziona spectacole de muzică şi dans, expoziţie de pictură precum şi un concert de muzică Jazz.

Astazi, 9 martie 2011, începând cu ora 19,00 are loc un concert de muzică jazz alături de: Big Band Gaio, dirijor Vannal Ştefan, Hot Vocal Jazz Quartet, Jump Band & soliştii vocali: Cezara Verdeş, Ionuţ Mangu, Alexandra Sidor, Mădălina Costin şi Oana Mureşan. De asemenea vor mai cânta şi Trio Rebecca, Alpi Band, Swinging Train Transilvania Brass.

Maine, 10 martie 2011, tot de la orele 19:00 spectacolul va fi de muzică dar şi de dans la care vor participa: Salsa Caliente, Tango Caliente, X-Tazy, Jump-In, Madness UMF, Boemdance, Ansamblul folcloric “Ordogtergye” şi Ansamblul folcloric “Mărţişorul”. Seara se va încheia cu o expoziţie de pictură “Clubul de pictură”.

Premiera piesei “Richard al III-lea”, regia Toma Enache

la Casa de Cultura a Studentilor

12 aprilie 2011, ora 19:00

Biletele se gasesc la agentia Salii de Spectacole

Nu mai putin de 48 de actori, in frunte cu Claudiu Bleont, se vor afla pe 12 aprilie pe scena Casei de Cultura a Studentilor Cluj, unde se va juca premiera Cautandu-l pe Shakespeare, prin Richard al III-lea.

„S-a lucrat trei luni la realizarea spectacolului. Invitatia mea nu este la o simpla piesa de teatru, ci la o stare de spirit. Acum, Romania se caracterizeaza prin criza, consum si plangeri. Tocmai de aceea trebuie sa avem o atitudine demna, sa avem o stare de spirit fata de ceea ce ne temem cel mai mult, fata de moarte. Spectacolul este o «liturghie neagra», insa finalul vizeaza asumarea demna a destinului”, a declarat Claudiu Bleont.

Pentru ca cei 48 de actori sa intre cat mai bine in pielea peronajelor „se antreneaza” cu ajutorul unui dans razboinic specific triburilor din Noua Zeelanda. Ritualul este intrebuintat si de echipa de rugby a tarii, Haka All Black, devenind un fel de rugaciune a jucatorilor inainte de intrarea in teren.

via Bitpress.ro

Târgul Internațional de Cariere Medicale și Farmaceutice

la West City Hotel

12- 13 Martie 2011

Se lansează cel mai avansat portal online de recrutare în domeniul medical – MedPharmJobs.com în cadrul celei de-a VI-a ediții în România a Târgului Internațional de Cariere Medicale și Farmaceutice

Vizitatorii Târgului de la Cluj pot filma video CV cu ajutorul profesioniștilor și încărcat instant pe site! 12-13 martie, la Cluj-Napoca

În perioada martie-aprilie 2011 trei mari centre universitare vor găzdui cea de a VI-a ediţie din România a Târgului Internaţional de Cariere Medicale şi Farmaceutice, cel mai mare eveniment de recrutare din domeniul medical şi farmaceutic din Europa, primul de acest gen din Europa Centrală şi de Est şi primul care a fost realizat în România. Evenimentul este organizat de dr. Grzegorz Chodkowski (MedPharmCareers.com), în colaborare cu Houston NPA, partenerul oficial pentru România.

Programul târgurilor: Sâmbătă între orele 11-18, duminică între orele 11-17. Intrarea este liberă. Detalii despre evenimente, expozaţi şi program le găsiţi accesând site-ul http://www.medpharmcareers.com. Vizitatorii se pot înscrie la eveniment pe http://www.medpharmcareers.com/index.php?mod=registration&type=candidate

“Târgul Internaţional de Cariere Medicale şi Farmaceutice a fost inaugurat în primăvara anului 2007, ajungând acum la a VI-a ediţie în România şi la a IX-a la nivel internaţional, câștigând astfel experiență și recunoaștere remarcabile în toată Europa. Este primul și cel mai mare târg de acest gen, acoperind 9 țări diferite. Ne-am creat un renume internațional ceea ce ne-a ajutat să lucrăm cu cei mai mari și respectați angajatori și recrutatori din Europa, care revin cu plăcere și încredere la fiecare ediție a Târgului Internaţional de Cariere Medicale şi Farmaceutice. În cadrul Târgurilor oferim o varietate de conferințe și seminarii, care aduc o mare valoare educațională vizitatorilor, acoperind diferite aspecte ale dezvoltării unei cariere în medicină în străinătate, cum ar fi: învățarea limbii engleze medicale, întocmirea unui CV medical etc” a declarat dr. Grzegorz Chodkowski (MedPharmCareers.com).

Primul eveniment din această primăvară are loc la Cluj, între 12-13 martie a.c., într-o locație nouă – Hotel West City, unde organizatorii vor găzdui peste 10 agenţii de recrutare şi angajatori din diferite ţări europene: Asklepios Kliniken, Germanys-next-doctors.com, Link2Europe, Medexpert, Medicarrera, NES Healthcare, Paragona, Permedex Consulting, Pfeiffer Personnel, WorkinDenmark.

Ţările unde sunt oferite cele mai multe joburi in cadrul editiei a 6-a din România sunt: Germania, Suedia, Danemarca, Norvegia, Franţa, Austria, Elveţia, Marea Britanie, Belgia, etc.

Organizatorii de la MedPharmCareers vor lansa oficial la Cluj, sâmbătă, 12 martie, cea mai avansată platformă online de joburi medicale – www.MedPharmJobs.com. MedPharmJobs va fi cel mai performant site de recrutare online din domeniul medical, adunând joburi din partea angajatorilor și recrutatorilor de top din Europa, dar și de la nivel internațional. Siteul va prezenta câteva caracteristici unice, una dintre ele fiind posibilitatea încărcării CV-urilor în format video. Vizitatorii Târgului de Cariere Medicale de la Cluj din weekendul 12-13 martie vor avea oportunitatea să filmeze CV-ul video (introducerea) cu o echipă profesionistă adusă de MedPharmJobs, apoi CV-ul să fie încărcat pe portal în câteva secunde pentru a putea fi vizionat de către cei mai buni angajatori din Europa.

Târgul se adresează în special medicilor specialişti şi cu experienţă, dar şi medicilor tineri, de toate specialităţile, rezidenţilor, asistentelor medicale, dentiştilor, farmaciştilor. În principiu, tuturor celor care doresc să discute concret asupra şanselor lor de angajare pe piaţa de muncă europeană în vederea luării unei decizii de a profesa în afara ţări, fie acum sau fie pe viitor.

Vizitatorii care trec pragul Târgului Internaţional de Cariere Medicale vor avea ocazia să intre în contact direct cu angajatorii şi companiile de recrutare prezente, să “ia pulsul” ofertelor de muncă în străinătate. Cei interesaţi pot explica direct potenţialilor angajatori ce doresc şi cum doresc să lucreze, discutând pe baza duratei contractului şi a diferitelor modalităţi de angajare. Târgul reprezintă cea mai bună oportunitate ca personalul medical să se întâlnească cu recrutatorii, formula târgurilor de acest gen fiind cu mult mai profesionistă decât comunicarea via email sau telefon, unde nu se pot obţine toate informaţiile deodată.

Toţi vizitatorii sunt sfătuiţi să aducă la Târg mai multe exemplare ale CV-ului în diferite limbi de circulaţie internaţională, în funcţie de ţara unde şi-ar dori să profeseze şi să participe pe cât posibil la cursurile şi seminariile gratuite oferite în cadrul Târgului, precum: tehnici de învăţare ale englezei medicale, modalităţi de înscriere şi oportunităţi de angajare în domeniul medical din diverse ţări europene, sfaturi pentru întocmirea CV-ului medical.

„Angajatorii şi companiile de recrutare internaţionale vin în România cu oferte de muncă ce cuprind atât posturi permanente, dar şi posturi temporare, tocmai pentru a veni în întâmpinarea tuturor nevoilor celor interesaţi de o carieră medicală internaţională, a timpului de care dispun şi a schimbărilor pe care şi le doresc să le facă sau nu” a precizat Simona Oprea, din partea companiei Houston NPA, partenerul oficial pentru România al Târgului.

În ceea ce priveşte numărul ofertelor cu care angajatorii vin la Târg, acestea se schimbă zilnic/săptămânal, existând cu aproximaţie 4000 de posturi disponibile în toată Europa care se adresează tuturor participanţilor la aceste Târguri, nu numai celor din România, ci şi celor din restul ţărilor unde se desfăşoară Târgul în această primăvară.

Motivaţia medicilor de a pleca din ţară este influenţată de reducerile salariale, situația generală a sistemului sanitar din România, lipsa dotărilor şi a condiţiilor optime de muncă din unităţile sanitare, subţinanţarea sistemului şi dorinţa de a începe o carieră medicală cu posibilităţi salariale de aproximativ 10 ori mai mari.

Printre specialitățile medicale cele mai căutate se numără anestezia, medicina de urgenţă, dermatologia, medicina internă, chirurgia şi medicina generală.

Salariile şi pachetele salariale oferite personalului medical din România diferă de la o ţară la alta. Pentru medicii cu experienţă, salariile medii oferite în cadrul Târgului Internaţional de Cariere Medicale sunt cuprinse între 60.000-80.000 Euro/an, pentru posturi în Marea Britanie și Scandinavia. În Germania salariile sunt cuprinse intre 40.000-60.000 euro pe an.

În cazul în care cadrele medicale din România doresc să urmeze o carieră în străinătate, contactarea unei agenţii de recrutare prin participarea la un astfel de Târg Internaţional de Cariere reprezintă o oportunitate eficientă şi extrem de importantă în procesul de recrutare, sporind astfel şansele de angajare.

La ultima ediție organizată în România în noiembrie-decembrie 2010 au participat în jur de 8000 de cadre medicale din toată țara. Detalii despre evenimente, expozaţi şi program le găsiţi accesând site-ul http://www.medpharmcareers.com.

Recital de muzica clasica

la Casa de Cultura a Studentilor

11 martie 2011, ora 19:00, ab.19

Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”

Dirijor: Noam Zur (Israel)
Solista: Kele Brigitta

În program:
J. Haydn – Simfonia nr. 22 in Mi bemol major, Filosoful
R. Schumann – Simfonia nr. 4 în re minor, op.120
R.Wagner-Wesendonck lieder

Inga Bolandau merge maine la Sluga la doi stapani

A fost desemnata castigatoarea invitatiei gratuite, pentru doua persoane la spectacolul Sluga la doi stapani de la Teatrul National “Lucian Blaga”.

Dintr-un numar total de 14 participanti care au optat sa mearga la acest spectacol de teatru, am ales in mod aleator cu ajutorul site-ului www.random.org, castigatoarea: Inga Bolandau. Felicitari!!!

Ne bucuram ca v-ati inscris la concursul nostru, organizat exclusiv pentru abonatii la Newsletterul “Evenimente in Cluj”.

Va reamintim ca puteti participa in continuare, iar “Evenimente in Cluj va trimite la teatru”. Mult succes!

Concurs URMA

EvenimenteinCluj.ro si My Way Club te trimit la concertul URMA din data de 16 Martie 2011. Tot ce trebuie sa faci e sa raspunzi la intrebarea de aici si ai sansa de a castiga una dintre cele 2 invitatii pentru o persoana la concert. Concursul se incheie pe data de 16 Martie 2011, ora 12:00. Atunci vor fi anuntati castigatoii pe atat pe site-ul nostru, cat si pe paginile noastre de Facebook si Twitter.

Mult succes!

Oferta ISDC pentru practica studentilor in IT pentru 2011

Si in acest an, ISDC participa la invitatia Universitatii Babes-Bolyai si a Universitatii Tehnice
la programele distincte ale celor doua universitati in beneficiul studentilor care urmeaza sa-si
desfasoare stagiile de practica de vara in companii IT clujene.
Astfel, vinerea trecuta, 4 martie, ISDC si-a prezentat oferta de practica in cadrul targului
de practica (internship) organizat de catre Universitatea Babes-Bolyai pentru studentii cu
specializare IT. Reprezentatii ISDC au avut oportunitatea de a interactiona cu un public destul de numeros, circa 200 de studenti, si de a le oferi toate detaliile relevante pentru locurile de practica disponibile in companie. Pentru 2011, ISDC ofera studentilor cu specializare IT practica
platita si chiar sansa de a obtine un job in ISDC dupa finalizarea stagiului de practica, evident pentru cei mai talentati si ambitiosi dintre ei. Oferta se adreseaza atat studentilor de la UBB cat si celor de la UT pentru urmatoarele specializari: Java, .NET si Business Intelligence. Pe langa
imbogatirea cunostintelor teoretice pentru aceste tehnologii, studentii selectionati vor putea si aplica aceste cunostinte pe aplicatii concrete, dezvoltate in echipa si cu suportul necesar furnizat de responsabilii de practica din partea companiei.
Procesul de aplicare si selectie al candidatilor este adaptat calendarului celor doua universitati pentru a putea permite tuturor studentilor interesati sa aplice si sa fie selectionati. Mai multe detalii despre intregul program de practica al ISDC, direct pe site-ul isdc.
Feedback-ul cules dupa targul de practica de vineri a evidentiat inca o data interesul tot mai mare al studentilor de a se conecta la un mediu de lucru real si de a-si perfectiona cunostintele prin practica in companii care nu doar atrag talentele dar le si provoaca la excelenta.
ISDC (Integrated Systems Development Corporation) este o companie europeana de servicii IT pentru piata europeana, predominant olandeza, activa de mai bine de 20 de ani, avand propriul centru de dezvoltare
la Cluj-Napoca (1999). Ca pionier in ICT nearshoring, ISDC a progresat de la pozitia de furnizor de tehnologie pura la cea de partener strategic pentru segmente specifice de piata (financiar-bancar, medical, asigurari), specializandu-se in Conectivitate si Integrare, BI si data warehousing dar pastrandu-si ariile traditionale de dezvoltare si modernizare software in Microsoft .Net, Java/Opensource, Oracle si SAP.
Ambitia noastra – ISDC 3.0 – simbolizeaza pasiunea noastra pentru clienti, solutii si tehnologie.
Si in acest an, ISDC participa la invitatia Universitatii Babes-Bolyai si a Universitatii Tehnicela programele distincte ale celor doua universitati in beneficiul studentilor care urmeaza sa-sidesfasoare stagiile de practica de vara in companii IT clujene.
Astfel, vinerea trecuta, 4 martie, ISDC si-a prezentat oferta de practica in cadrul targuluide practica (internship) organizat de catre Universitatea Babes-Bolyai pentru studentii cuspecializare IT. Reprezentatii ISDC au avut oportunitatea de a interactiona cu un public destulde numeros, circa 200 de studenti, si de a le oferi toate detaliile relevante pentru locurile depractica disponibile in companie. Pentru 2011, ISDC ofera studentilor cu specializare IT practicaplatita si chiar sansa de a obtine un job in ISDC dupa finalizarea stagiului de practica, evidentpentru cei mai talentati si ambitiosi dintre ei. Oferta se adreseaza atat studentilor de la UBB catsi celor de la UT pentru urmatoarele specializari: Java, .NET si Business Intelligence. Pe langaimbogatirea cunostintelor teoretice pentru aceste tehnologii, studentii selectionati vor putea siaplica aceste cunostinte pe aplicatii concrete, dezvoltate in echipa si cu suportul necesar furnizatde responsabilii de practica din partea companiei.
Procesul de aplicare si selectie al candidatilor este adaptat calendarului celor doua universitatipentru a putea permite tuturor studentilor interesati sa aplice si sa fie selectionati. Mai multedetalii despre intregul program de practica al ISDC, direct pe site-ul isdc: www.isdc.eu/Community/Academy
Feedback-ul cules dupa targul de practica de vineri a evidentiat inca o data interesul tot mai mareal studentilor de a se conecta la un mediu de lucru real si de a-si perfectiona cunostintele prinpractica in companii care nu doar atrag talentele dar le si provoaca la excelenta.

ISDC (Integrated Systems Development Corporation) este o companie europeana de servicii IT pentru piataeuropeana, predominant olandeza, activa de mai bine de 20 de ani, avand propriul centru de dezvoltarela Cluj-Napoca (1999). Ca pionier in ICT nearshoring, ISDC a progresat de la pozitia de furnizor detehnologie pura la cea de partener strategic pentru segmente specifice de piata (financiar-bancar, medical,asigurari), specializandu-se in Conectivitate si Integrare, BI si data warehousing dar pastrandu-si ariiletraditionale de dezvoltare si modernizare software in Microsoft .Net, Java/Opensource, Oracle si SAP.Ambitia noastra – ISDC 3.0 – simbolizeaza pasiunea noastra pentru clienti, solutii si tehnologie.

ISDC – Integrated Systems Development Corporation

Avram Iancu, nr. 506-508, Cluj-Napoca

Tel: 0364 403900

Fax: 0364 403999

E-mail Program Internship: academy@isdc.eu

Website: www.isdc.eu

Via Alina Marginean

Joia de Folk sub Felinare cu Adrian Bezna

in Irish and Music Pub

17 Martie 2011, ora 21:00

Bilete: 10 Lei

Adi Bezna s-a nascut in 1968 la Baia Mare, dar traieste de multi ani in Piatra Neamt. A inceput cu muzica rock, infiintand prima trupa in anii liceului, a cantat apoi in grupurile „Rebeca” si „Teuton”. A fost om de radio si organizator de festivaluri, iar astazi il intalnim cel mai adesea pe scenele folk. Joi, 17 martie il puteti vedea la Joia de Folk sub Felinare, in Irish & Music Pub.

Via Irish Music Pub

Concert Caritabil – O seara cu prietenii

in Irish and Music Pub

16 Martie 2011, ora 21:00

Bilete: 10 Lei

“Dragi prieteni, va invitam Miercuri 16 Martie, la un Concert CARITABIL, in Irish Music Pub incepand cu orele 21:00. Vor canta pentru voi Liviu Bocaniala, Viorela Cioban, si cei doi tineri pe care i-ati auzit la ultimul nostru recital, RUSUL Gleb Danilov si ROMANUL Zoltan Kacso.

Intrarea: 10 Lei

Fondurile obtinute vor fi donate Fundatiei de Caritate Herald pentru Centrul de Zi pentru Adolescentii.

Va pregatim o atmosfera FAINA intr-o seara cu PRIETENII!

Fundatia de Caritate Herald

Via Irish and Music Pub

Expozitie Mihuț Boșcu – A prologue to vanity and self-adoration

la Fabrica de Pensule, Galeria Sabot

4 februarie – 12 martie | marţi – sâmbătă, 16.00 h – 20.00 h
Vernisaj: 4 februarie, 19.00 – 22.00 h

Expozitie de fotografie urmata de Cenaclul Teohar Mihadas

la Ceainaria La Port

9 Martie 2011, ora 19:00

Intrare libera!

Vernisaj FetzExpozitie de fotografie

Realizata de Ana Teodora Rus
Urmat de Cenaclul Teohar Mihadas

Via Ceainaria La Port

Cafe Concert cu Andreas Band

la Ceainaria La Port

8 Martie 2011, ora 20:00

Intrare libera!

Via Ceainaria La Port

Dundo Maroje

La Teatrul Maghiar de Stat

12 Martie 2011, ora 20:00

Studio

Bilete: 15 lei; 10 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari

Regia: Robert Raponja

Piesa Dundo Maroje este cea mai cunoscută şi frecvent jucată comedie a dramaturgului renascentin croat Marin Držić. Acţiunea se desfăşoară la Roma, capitala Europei a timpului unde un tânăr din Dubrovnik pe nume Maro în loc să investească averea tatălui său, se hotăreşte să ducă o viaţă uşuratică, devenind un generos cavaler al celei mai vestite curtizane, din Dubrovnik şi ea de altfel. Vestea vieţii lui destrăbălate îl determină pe tatăl său, Dundo Maroje să călătorească după fiiul lui cu scopul de a-l convinge să-şi schimbe stilul de viaţă, dar mai ales să recupereze banii cheltuiţi. Comedia cu un umor savuros, specific comediei de’ll arte demască necruţător societatea în care banii reprezintă valoarea ultimă, fiind cel mai important agent al relaţiilor umane. Držić, folosind comedia plautină creează cu mult umor şi erotism rafinat tipuri memorabile ale societăţii raguziene, care în mod surprinzător se regăsesc şi în vecinetatea noastră imediată.

Unchiul Vania

La Teatrul Maghiar de Stat

11 Martie 2011, ora 19:00

Studio

Bilete: 15 lei; 10 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari.

În limba română de Andrei Şerban şi Kinga Kovács

Regia: Andrei Serban

Serebriakov, profesorul universitar aflat la pensie, se retrage la ţară împreună cu soţia lui tânără şi frumoasă, Elena. Viaţa celor de aici se schimbă cu desăvârşire, Vania şi Astrov se luptă pentru privirile Elenei, în timp ce Sonia şi Elena se simt atrase de Astrov…

“Trebuie să acceptăm că piesa e mult mai misterioasă şi mai bogată decât oricare dintre noi, să acceptăm paradoxul de a fi uman şi să acceptăm că scena nu dă soluţii, ci lasă totul deschis…” – afirmă regizorul Andrei Şerban.

Premiera: Zenobia

La Teatrul National “Lucian Blaga”

13 Martie 2011, ora 19:00

Studio “Euphorion”

Bilete: 30 lei, 25 lei, 15 lei, 10 lei, 7,5 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari

Scenariu de Mona Marian, după Gellu Naum

Regia: Mona Marian

Monica Lovinescu scrie despre Zenobia că „Un poem — şi poate, cu atât mai mult, un pohem al lui Gellu Naum — nu poate fi descris. Cartea aceasta de căutare (în sensul de «quête»), de parcurs iniţiatic, de semne malefice sau benefice emise de obiecte, de laborioasă descifrare a unui sens ascuns, capabil să remedieze nonsensul mizeriei noastre existenţiale, ar suferi mai mult decât altele de povestirea unei acţiuni ce nu e decât aparenţă. Ajunge să spunem, fără a trăda, cu vorbele autorului, că datoria Zenobiei şi a naratorului-autor este «de a menţine trează dragostea în lume». O datorie ce pare lesne de suportat câtă vreme se află ascunşi într-o scorbură de copac printre mlaştini, dar devine irealizabilă în oraşul unde naratorul va rătăci de-a lungul unui interminabil coridor kafkian, în căutarea a ceea ce găsise deja, pierduse şi nu va regăsi decât reîntors în mlaştinile de unde emană parcă o memorie primordială.“ Atmosfera este suprarealistă, în sensul în care André Breton definea suprarealismul, ca punct în care „susul şi josul, viaţa şi moartea, trecutul şi viitorul, realul şi imaginarul încetează să mai fie percepute în mod contradictoriu“, povestea fiind un amalgam de viziuni din zona mitologic-onirică, în care figura Zenobiei, întrupare a „principiului feinin“ domină, completînd fiinţa bărbatului.

Busy 4 Business Weeks

la UBB, Facultatea de Business

7-18 martie 2011

Intre 7-18 martie, Asociatia Studentilor de la Business din Cluj-Napoca, va invita sa luati parte la evenimentele desfasurate cu ocazia Zilelor Facultatii de Business, intitulate BUSY 4 BUSINESS WEEKS.

Pe parcursul a celor doua saptamani, atat studentii cat si elevii sunt invitati sa ia parte la activitatile organizate de studentii de la Business, activitati apartinand de sase mari domenii de interes: profesional, cultural, socio-educational, sanatate, divertisment si sport.
Student pentru o zi” este un eveniment adresat elevilor care vor sa experimenteze viata in mediul academic la Facultatea de Business, participand la cursuri si seminarii pe parcursul unei zile.
Pe partea de profesional, in cadrul „Career Day”, studentii vor avea posibilitatea sa participe la prezentari de companii cu renume international precum Office Depot, Emerson, Evalueserve si vor primi consiliere profesionala individuala si gratuita din partea unor persoane acreditate in acest domeniu.
Nu vor lipsi nici activitatile de divertisment printre care Footquest-ul traditional al B4BWs, Campionat de fotbal, Concurs de skanderberg, Concurs de dans, Karaoke si probabil cel mai putin cunoscut – Mp3 Experimentul, un experiment cu impact social si plin de amuzament.

Programul complet al activitatilor poate fi accesat pe asbcluj.ro

via ASB

Vezi cum va arăta viitorul sediul al Filarmonicii Transilvania şi cine îl proiectează

Un juriu internaţional a stabilit că designul-ul care se potriveşte cel mai bine viitorului sediul al Filarmonicii din Cluj este cel propus de arhitectul Viorel Hurduc. Fost arhitect şef al Bucureştiului, Hurduc a proiectat şi clădirea în care funcţionează Filarmonica din Tokyo, Japonia.

Juriul format din specialişti ai Primăriei Cluj, ai Ordinului Arhitecţilor din România şi din specialişti din străinătate a declarat câştigător proiectul propus de VAAL Arhitectură cu Popp şi asociaţii din Bucureşti pentru realizarea viitorul sediu al Filarmonicii de Stat Transilvania.

Pentru mai multe detalii, accesati buzznews.ro

Absent Lovers

in Gambrinus Live Stage

11 martie 2011, ora 22.00

*Absent Lovers cu Planet Hell, Mega Mishan, Dj Wicked, Mathieu si Dubzy

via Gambrinus Pub


Seminar gratuit – Investeste in tine! cu Lorand Soares Szasz

in Stripes Caffe

9 Martie 2011, ora 17:00

Lorand Soares-Szasz, Business Coach, Proprietar si Director General al Coaching4You, nu a fost dintotdeauna om de afaceri.

La nici 30 de ani, Lorand se poate mandri ca a adus in Romania conceptul de Business Coaching. A invatat inca din perioada liceului ca banii au un pret. Acum munceste nu pentru bani, ci pentru ce poate sa faca cu acestia. (time4news.ro)

Lorand Soares-Szasz va veni in 9 martie incepand cu ora 17.00, in Stripes Caffe sa se intalneasca cu studentii in cadrul seminarului GRATUIT “5 pasi pentru a creste afacerea ta!”

Pune-i si tu o intrebare singurului business coach din Romania, un tanar care vrea sa demonstreze ca orice e posibil!

Rezervari la numarul de telefon: 0747 077 063.

Via Stripes Caffe

Ladies Night – Deep Dance

in Stripes Caffe

8 Martie 2011, ora 22:00

Flori, cocktail-uri, muzica, distractie si dans! Ia-ti gasca de prietene si vino sa te distrezi de “Ziua Femeii” pe influente Deep Dance by Alinash. Lasa-te rasfatata de Stripes Caffe, marti, 8 martie 2011, la ora 22.00! Rezervari: 0747 077 063

Via Stripes Caffe

Seara Reggae/ Dub/ Dancehall

in Booha Bar

12 Martie 2011, ora 22:00

Bilete: 10 Lei

Jafa Mafia Sound System MySpace

MC G. Ras MySpace

SEARA REGGAE/DUB/DANCEHALL

BOOHA BAR & INDEPENDENT MUSIC RESISTANCE prezinta Sambata, 12 Martie de la ora 10 seara 6 ORE DE REGGAE PARTY cu:

JAFA MAFIA SOUNDSYTEM

MC GREGORY G.RAS

Jafa Mafia Sound System a fost infiintata in Noua Zeelanda in anul 2003 de către selectah Tobi şi Captain Midnite. Tobi este nascut Noua Zeelanda si a crescut la Londra, a inceput sa creasca in scena muzicii rave ca intr-un final sa fie cunoscut ca si dj dubstep in cluburile londoneze. Selector Captain Midnite este din Ungaria şi a dezvoltat o pasiune pentru cultura jamaicana în Roma la legendarul festival european de reggae Onelove. Jafa Mafia Soundsystem e o familie mare care colaboreaza si cu altii ca Jay-MC Flowzion şi VJ / soundboy Razhard, MC Tuff Enchant,Kyabamba Sound (elveţian), Outernational Sound (Irlanda), Tek Nasty (Sydney) şi Goldfinger (Japonia), Reclash. În mai 2008, Captain Midnite a fost ales ca si selectah pentru TOP Cat, renumitul artist de dancehall din Marea Britanie la Batta Dem Reggae Festival. Alti artişti cunoscuti cu care au mai colaborat: Junior Reid (Jam), Top Cat (UK), General Levy (Marea Britanie), Dawn Penn (JAM), Lady Saw (JAM), Jahmali (JAM), Palm Beach International (GER) Longfingah Mc (GER), Kya Bamba (CH), Firehouse (AUS), Chant Down Sound (AUS), Yardwise (NZ), Bass Rebel (NZ), Ganja Massive (CH), Noua Generatie (CH ), Ites Irie (F), Sound TK (UK / JAM), Bassrunner (A), Basstone (D), Tank Love (D), Inspectah III (D), El Condorsito (A). In fiecare an la cortul de reggae de la SZIGET FESZTIVAL sunt prezenti peste 10 mii de oameni la party-urile lor.

Gregory G. Ras este un bine-cunoscut artist reggae/dancehall şi MC din Europa, cu un obiectiv clar: raspandirea mesajului pozitiv „One Love, Unity and Righteousness”

Scopul lui G. Ras “este de a reda muzica reggae cu ‚Tru Fire Livin’ şi pentru a răspândi energia pozitiva. A reusit sa colaboreze in scurt timp cu artisti consacrati de reggae ca Ray Darwin, Warrior Mandingo, Sena, D Lion.

Este cunoscut ca frontmanul din Riddim Colony, trupa de reggae din Budapesta, cunoscuta pentru showurile live incendiare, la mai toate festivalurile de gen.

“Muzica este o misiune, nu o competitie”

Via Booha Bar si Independent Music Resistance

Duelul Pilulelor. Calificările #4

in Le General

9 Martie 2011, ora 21:00

Miercuri vă invităm la a patra și ultima săptămână de calificări. Îi vom asculta pe pe Dan Amarie, Ana Maria Bisziok, Anida Babtan.

Concursul Duelul Pilulelor se desfășoară în cadrul evenimentului săptămânal Pilula de Folk din Le Général Café-Pub. Concursul se adresează tuturor iubitorilor de muzică folk cu calităţi componistice şi interpretative. Marele premiu constă într-o chitară electroacustică, premiul II constă în suportul financiar pentru deplasarea la un festival de profil din țară, iar premiul III, un premiu din partea organizatorilor.

Concurs susținut de Jack Daniel’s.

Următoarea săptămână va fi finala Duelului Pilulelor.

Menționăm că ordinea de intrare în concurs a fost stabilită în urma trageriilor la sorți.

Fie ca pilula cea mai eficientă să câștige chitara pusă în joc!

Via Le General

8 Martie

in Le General

8 Martie 2011

De 8 martie, doar bărbații lucrează în Le Général. Din spatele barului vă așteaptă Mișa și Matyi, iar la masă vă servesc Toma și Vio.

O zi dedicată sexului frumos.

Rezervări (dacă mai prindeți loc): 0751 019 315

Facebook event

Via Le General

O noapte furtunoasa

in Irish and Music Pub

13 Martie 2011

Duminica, 13 martie Grupul de Initiativa Arca lui Noe impreuna cu Irish & Music

Pub va invita la spectacolul “O noapte furtunoasa”.

DISTRIBUTIA:

Jupan Dumitrache: Cristian PETRULE

Nae Ipingescu: Alin ACHIM

Chiriac: Radu CATANA

Spiridon: Luissa Maino

Zita: Teodora DEMIAN

Veta: Laura PACURAR

Rica Venturiano: Mihai Cinpoeru

Un spectacol de: Alexandru Robert Nagy

Sunet: Remus DAVID-CRISAN

O productie: GIT ArCa LuI nOe cLuJ. Premiera a avut loc in martie 2009. Durata

spectacolului: 70 minute.

Spectacolul a fost distins cu Premiul al II-la al Festivalului National de

Teatru pentru Tineret BUFTEA 2009

Via Irish and Music Pub

Masterpiece

in Irish and Music Pub

12 Martie 2011, ora 21:00

Bilete: 12 Lei

Masterpiece MySpace

Sambata, 12 martie de la ora 21.00 nu rata un concert exploziv, marca

Masterpiece (Tribute to Metallica). Special Guest: Ego!

Trupa MASTERPIECE este PRIMA formatie tribut METALLICA din Romania. Desi tanara, este alcatuita din membrii cu o vasta experienta muzicala, fiecare cantand si in diferite trupe consacrate din tara.

Componenta:

Andy Ghost-voce(ex-Asalt, ex-Certainty, ex-Awana, ex-Asaf, ex-Shekinah, Altar),

Szabi-chitara(Voices of Silence),

Dorin-chitara(Vespera, Smeagal, Voices of Silence),

Liviu-chitara bas(ex-She-Wolf, C.U.G.),

Ady-tobe(ex-Ad Libitum Experiment, ex-A.L.A., Voices of Silence).

Via Irish and Music Pub

Videoclipul trupei care va reprezenta România la Eurovision, are imagini şi din Salina Turda

Videoclipul trupei Hotel FM, care va reprezenta România la Eurovisionul din acest an, care se va desfăşura în luna mai, va conţine şi imagini filmate în Salina Turda! De altfel, videoclipul piesei “Change”, care va promova trupa în toată Europa, conţine ideea de promovare a brandului de ţară, imaginile din videoclip fiind filmate la Salina Turda, la Bâlea lac şi la castelul Bran.

Videoclipul a fost realizat de Dan Manoliu și Edi Schneider. Conform estimărilor echipei care se ocupă de realizarea videoclipului, acesta ar putea fi gata pe la jumătatea acestei luni.

Mai multe detalii pe turdanews.ro

Studenţii clujeni i-au învins pe americani la Competiţia de Proiectare Seismică

O echipă de studenţi de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a câştigat un premiu important la Competiţia de Proiectare Seismică organizată în San Diego, SUA, în perioada 10-12 februarie. Echipa clujeană s-a întrecut cu alte echipe de la universităţi de renume din America, proiectul clujean fiind extrem de apreciat.

Studenţii clujeni de anul IV de la Facultatea de Construcţii din cadrul UTCN au realizat o machetă din lemn balsa la scara 1:72, care a reprezentat o clădire cu 29 de etaje, numită “Valahia Tower”. Aceasta era prevăzută cu amorotizori pe baza de frecare pentru disiparea energiei seismice. Modelul a fost supus la teste pe masa vibranta, care au simulat cutremure la nivel de serviciu şi de proiectare, si a fost evaluat pe criterii de performanţă a proiectării. În urma prezentării teoretice şi a încercării modelului, lucrarea a fost distinsă cu premiul Egor Popov pentru inovaţie structurală.

Cititi mai multe pe buzznrews.ro

Un zambet intr-o viata amara

in Zorki Photo Cafe

7 Martie 2011, ora 18:00

Ai sansa sa-l ajuti pe Raul Tomsa (www.raultomsa.ro) sa zambeasca! Vino de la ora 18:00 la o expozitie de fotografie in scop caritabil!

Via Zorki Photo Cafe

Prezentare de moda, colectia Catalin Botezatu, la Iulius Mall

Foto: Roxana Duma

Piaţa Muzeului, Băile Cojocna sau TIFF – atracţiile Clujului la supertârgul de turism din Berlin

Piaţa Muzeului, Piaţa Unirii, Grădina Botanică, Băile Sărate de la Cojocna sau TIFF sunt principalele atracţii pentru care merită să vii la Cluj. Cel puţin, aşa reiese din oferta pe care municipalitatea o va prezenta în perioada 9-13 martie la Târgul de turism de la Berlin, unul dintre cele mai mari târguri internaţionale din Europa şi din lume.

Anul trecut târgul a înregistrat 11.098 participanţi din 187 de ţări şi a avut aproximativ 200.000 de vizitatori.

“Sub deviza Cluj-Napoca, inima Transilvaniei, Primăria Cluj-Naopoca va prezenta oraşul ca fiind unul cu o istorie seculară, un oraş al legendelor, un centru multicultural, dar şi unul al evenimentelor, centru al cinematografiei”, a declarat primarul Sorin Apostu.

La târg vor fi prezentate trei tipuri de pliante realizate de Serviciul Relaţii Comunitare şi Turism din cadrul Primăriei.

Mai multe detalii gasiti pe buzznews.ro

Cel mai nou pub de pe Piezisa a avut deschiderea oficiala: Living Pub

Vineri seara s-a deschis cel mai nou pub de pe Piezisa: Living Pub!

Cu promotii si lume multa, noua “casa” de pe Piezisa si-a facut intrarea in lumea studentilor cu brio.

Mai jos aveti o galerie foto pentru a va face o mai buna idee despre ce este vorba.

Foto: Arina Neagu

Lansare de carte si concert Dinu Olarasu cu surprize!

Ieri, 5 martie, Dinu Orasaru a lansat, unde altundeva decat in La Port, cartea sa de poezii numita Vama. Momentul incepe cu introducerea frumoasa facuta de Ionut Mangu despre sensibilul artist Dinu Olarasu, urmata de preluarea sefiei microfonului a editorului acestei carti, Valentin Hasder. Acesta doreste sa ne dovedeasca faptul ca Dinu Olarasu scrie bine si citeste la intamplare poeziile cu numarul 15(“Oase de cer”) si 63(“Licitatie). Dupa alte cateva minute in care editorul ne familiariza cu poetul, apare si acesta la microfon impletind mai apoi poezia cu muzica, versurile cu notele si emotia cu timpul ce se scurgea placut. Seara a curs mai apoi linistit, cu poezii citite de catre editor si versuri cantate de Olarasu. La cererea artistului, apare langa el si tanara folkista Miruna Pascu alaturi de care imparte melodia “Zece ani” intr-un duet improvizat. Pentru ca Dinu Olarasu este poetul ce-si canta versurile, ne-a cantat in continuare sentimentele si emotiile ascunse in melodiile lui.

Ionut Mangu revine la microfon pentru a ne canta si el, insa momentul lui este interupt de aparitia subita, spre uimirea tuturor, a unei frumoase mirese. Aflam povestea de iubire a celor doi proaspat casatoriti, inceputa la Iasi, dupa un concert Dinu Olarasu, continuata se pare timp de trei luni pe acorduri de iubire ce-au dus si la o nunta de la care se pare ca mireasa a fugit pentru a-l intalni pe Dinu Olarasu. Apar apoi nasii, mirele si cameramanul. Totul era o coincidenta frumoasa atat pentru miri cat si pentru cei prezenti in acele momente in ceainarie. Dupa cum ne spune Izabella, cea mai buna prietena a miresei, coloana sonora a filmuletului ce continea poze cu cei doi miri era defapt tot o melodie de-a lui Dinu Olarasu, care alta decat “N-ai nevoie”. Una dintre cele mai frumoase melodii ale folkului romanesc este categoric si aceasta, pe care Dinu Olarasu a cantat-o pentru proaspetii casatoriti. Lavinia si Marian Dobrea primesc si un cadou de nunta din partea artistului, si anume melodia “2000 de ani” cantata special pentru acestia, precum si piesa “Naspa”. Spre surprinderea tuturor, apare si nasul la microfon ce ne canta doua melodii, una dintre acestea fiind si cea a lui Victor Socaciu, “Tata si caii”. Nuntasii mai raman putin in La Port dupa care se intorc grabiti la petrecere. Trebuie sa le uram si noi, echipa de la Evenimente in Cluj, o viata frumoasa inspirata mereu de muzica lui Dinu Olarasu si casa de piatra!

Dupa evenimentul neasteptat Ionut Mangu reapare la microfon continuandu-si repertoriul compus din piesele proprii precum:”Inca o zi”, “Fantezii duminicale”, “Raspantii”, “Hasuri” si “Dana”.

Nu pot sa inchei fara a aminti de momentele surprinse se mine pe  partursul serii de lansare a cartii, clipe in care vedeam ici-colo cate o persoana cu ochii atintiti in cartea lui Olarasu… ii vedeam cum raman cu ochii lipiti de pagini, cum se pierd printre amintiri si dau voie gandului sa fuga departe… sa fuga acolo, in Vama.

Text: Andreea Cîra

Foto: Adela Vancea

Recital de muzica franceza

La Muzeul de Arta Cluj-Napoca

17 Martie 2011, ora 18:30

Sala “Nicolae Tonitza”

Bilete

În program, pagini din creatia compozitorilor

Gabriel Fauré, Claude Debussy, Maurice Ravel, Francis Poulenc, Jules Massenet, Eugène Ysaÿe

Interpretează:

Soprana MIHAELA MAXIM

Violonistul RAFAEL BUTARU

La pian: ADELA BIHARI

Strigate si soapte

La Teatrul Maghiar de Stat

10 Martie 2011, ora 20:00

In noua sala studio

Bilete: 15 lei; 10 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari

*Interzis tinerilor sub 18 ani!

Regia: Andrei Şerban

Îmi place să fac pariuri imposibile cu mine însumi. Sa transpun pe scenă Strigăte şi şoapte, unul din filmele-cult cele mai tulburătoare din istoria cinematografului – iată un risc pe care mi-l asum, neştiind unde va duce, neştiind dacă în teatru putem recrea experienţa de neegalat a filmului. Bergman spune:

„A fi regizor de film este câteodată o adevărată fericire: ca atunci când pe faţa unui personaj apare o expresie spontană, iar camera o înregistrează. Acest lucru s-a întâmplat astăzi. Camera a imortalizat clipa. Durerea a fost prezentă pentru câteva secunde în clipa în care pelicula a prins-o. Apoi a dispărut pentru totdeauna. Astfel de momente mă fac să cred că toată munca noastră nu a fost în zadar. E posibil ca eu să trăiesc pentru aceste scurte momente. Întocmai ca un pescuitor de perle.”

Oare putem sa recreăm şi în teatru aceste scurte momente de adevăr?

Bergman repeta cu actriţele sale înaintea filmării. Încercăm să descoperim cum a început acest proiect. Să ne imaginăm cum ficţiunea filmului devine realitate, să încercăm să pătrundem în misterul creaţiei unuia dintre cei mai mari regizori lucrând intim cu patru actriţe de excepţie.

Patru femei constituie nucleul poveştii. Agnes care e pe moarte; surorile ei Karin şi Maria, care au venit să fie cu ea, şi servitoarea Anna. Strigătele şi şoaptele din titlu le aparţin acestor femei. (Andrei Şerban)

Dansul mortii

La Teatrul National “Lucian Blaga”

12 Martie 2011, ora 19:00

Sala mare

Bilete: 30 lei; 25 lei; 15 lei; 10 lei; 7,5 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari

de August Strindberg, traducere de Valeriu Munteanu

Regia: Sorin Misirianţu

Distribuţia:

Căpitanul- Anton Tauf

Alice- Melania Ursu

Kurt- Dan Chiorean

Iubirea-ură, cuplul care se devoră, alcătuiesc laitmotivul piesei Dansul morţii, tema străbătând ca un fir roşu întreaga operă a dramaturgului şi fiind un ecou din biografia extrem de zbuciumată a autorului.

*Spectacol realizat în cadrul Programului „Mari actori ai scenei clujene“.

Piano Live

My Way Club

in fiecare Duminica

Intrare Libera!

Via: My Way Club

PechaKucha Night

in Havana Club

9 Martie 2011, ora 20:00

Intrare libera!

PechaKucha Night revine cu a treia editie in Cluj-Napoca. PechaKucha Night #3 se va desfasura miercuri, 9 martie 2011, la Restaurantul Havana in cadrul Multiplexului Leul, incepand cu ora 20:00.

Tema acestei editii anunta „Vine, vine primavara!” si reuneste persoane creative intr-o seara spectaculoasa, cu prezentari in formatul simplu si concis 20X20 (un PowerPoint ce are fix 20 de slide-uri, pentru fiecare slide fiind alocate exact 20 de secunde). Invitatii vor avea parte de o atmosfera relaxata, networking si multa voie buna.

Prima editie a PechaKucha Night a debutat in data de 24 iunie 2010 si a avut ca tema subiectul „Frumos in Cluj-Napoca”. Evenimentul a reunit peste 50 de participanti dornici sa afle mai multe despre orasul Cluj si perspectiva speakerilor asupra a ceea ce e „Frumos in Cluj-Napoca”.

A doua editie a avut loc in 27 octombrie 2010 si si-a propus sa ilustreze „Viata in culori” a speakerilor si a celor peste 80 de invitati.

PechaKucha Night ofera si de aceasta data speakerilor cadrul favorabil pentru a-si exprima creativitatea si ideile. Acestia reprezinta variate domenii precum arta, publicitate, design, branding, marketing, ONG-uri, muzica, fotografie, teatru, film etc.

Conceput in Tokyo in februarie 2003 de catre Klein Dytham Architecture sub forma unei reuniuni a designerilor si a creativilor ca metoda de a impartasi din experienta lor si de a vorbi despre proiectele pe care le realizeaza, evenimentul PechaKucha a devenit cunoscut la nivel international, in peste 230 de orase din jurul lumii.

Va invitam sa descoperiti alaturi de noi cum isi prezinta si reprezinta speakerii intr-un ritm alert ideile, gandurile, munca si care va fi „sunetul conversatiei” in cele 6 minute si 40 de secunde de prezentare glorioasa.

Pentru mai multe informatii despre PechaKucha Night va invitam sa vizitati: http://www.pechakucha-cluj.com/ sau pagina de Facebook PechaKucha Cluj.

Despre PechaKucha Cluj-Napoca

PechaKucha Night Cluj-Napoca este o intalnire informala si plina de voie buna unde invitatii impartasesc din ideile, experientele si munca lor, in formatul PechaKucha 20×20 (20 de imagini a cate 20 de secunde).

Via Gabriela Grosu

Ovidiu Scridon & Silvan Stancel

in Irish and Music Pub

10 Martie 2011, ora 21:00
Bilete: 10 Lei

Joi, 10 martie de la ora 21.00, in Irish & Music Pub revin la Joia de Folk sub Felinare Ovidiu Scridon si Silvan Stancel. Ovidiu Scridon spune despre sine ca este “un om liber si de-aici pleaca totul”. A fost fascinat din copilarie de chitara, astfel incat un in 1993 debuteaza in cadrul unor manifestari cultural artistice studentesti; festivale, cenacluri, baluri, tabere, etc. In 1996 una din piesele lui este declarata oficial Imnul studentilor din Romania. Dupa o pauza, a reaparut pe scena romaneasca la-nceputul anului 2007, plin de optimism, energie si bucuria de-a impartasi din emotiile lui, alaturi de chitara si muzicutele sale. Silvan Stancel se indragosteste de chitara la varsta de 17 ani in urma unei tabere unde invata primele acorduri. La ora actuala Silvan Stancel este invitat la diverse festivaluri si manifestari culturale din tara si din strainatate pentru a sustine concerte si recitaluri. Joi, 10 martie aveti ocazia de a-i asculta pe cei doi artisti cantand impreuna pe scena din Irish & Music Pub! Pret bilet: 10 lei.

Via Irish and Music Pub

Virginia Blajan merge maine la Bosch. Gradina placerilor lumesti

A fost desemnata castigatoarea invitatiei gratuite, pentru doua persoane la spectacolul Bosch. Gradina placerilor lumesti de la Teatrul National “Lucian Blaga”.

Dintr-un numar total de 6 participanti care au optat sa mearga la acest spectacol de teatru, am ales in mod aleator cu ajutorul site-ului www.random.org, castigatoarea: Virginia Blajan. Felicitari!!!

Ne bucuram ca v-ati inscris la concursul nostru, organizat exclusiv pentru abonatii la Newsletterul “Evenimente in Cluj”.

Va reamintim ca puteti participa in continuare, iar “Evenimente in Cluj va trimite la teatru”. Mult succes!

Diseara merg in Booha Bar la Toulouse Lautrec Nadina Zanoaga si Claudiu Chertes

Au fost desemnati castigatorii invitatiilor de o persoana la concertul Toulouse Lautrec din aceasta seara din Booha Bar.

Dintr-un numar total de 32 raspunsuri corecte ale participantilor abonati la newsletter-ul EvenimenteinCluj.ro, am ales in mod aleator cu ajutorul site-ului www.random.org castigatorii: Nadina Zanoaga si Claudiu Chertes Felicitari!

Ne bucuram ca v-ati inscris la concursul nostru, organizat exclusiv pentru abonatii la Newsletterul “Evenimente in Cluj”!

Piesa “Tangou final” cu Maia Morgenstern

la Teatrul National

28 martie 2011, ora 19:00

Biletele se gasesc la agentia Teatrala si la agentia Casei de Cultura a Studentilor

tel: 0744-23-83-84

Maia Morgenstern joacă rolul unei foste stele de cinema, Valeria Duran, care s-a retras subit, în plină glorie, şi s-a claustrat inexplicabil într-o cameră de hotel. Timp de 20 de ani nu a scos vreo vorbă, învăluindu-şi viaţa în mister. Tudor Istodor este Diego Goldstein, un reporter imberb care o convinge pe actriţă să-i acorde un interviu. Este, mai întâi, intimidat de personalitatea puternică a divei; treptat, pe măsură ce îşi declară admiraţia faţă de rolurile ei, care l-au făcut să viseze, jurnalistul îi câştigă încrederea şi reuşeşte să pătrundă, cu reportofonul deschis, dincolo de zidurile care protejează amintirile traumatizante ale actriţei.

O drama apartinand autorului argentinian Mario Diament, montata de Moshe Yassur. Scenografia ii apartine lui Constantin Ciubotariu, iar muzica lui Mircea Kiraly.

Proiectia filmului “Gara pentru doi” in regia lui Eldar Ryazanov

la Casa Municipala de Cultura

8 martie 2011, ora 18:00

Intrare libera

Comedie romantica, satira sociala, Gara pentru doi este o poveste plină de tristete si umor, inceputa intr-o gara, locul unde destinele se intalnesc… si poate nu intamplator.

Prezinta lect.dr. Judith Bartalis-Ban

Coordonator CCI pe spatiul francofon

Comedia romaneasca “Buna! Ce faci?” in cinematografele din Cluj

La Cinema City Iulius Mall si Cinema “Florin Piersic”

Comedia romantică „Bună! Ce faci?”, apreciată la TIFF 2010 dar și în cadrul unor festivaluri de profil din străinătate, poate fi vizionată și în Cluj, la Cinema City în Iulius Mall și la Cinematograful „Florin Piersic”.

Povestea a avut ca punct de plecare un articol din „Dilema veche”, în care era prezentată povestea a doi soți care descoperă chat-ul, iar după îndelungi conversații virtuale, hotărăsc să se cunoască. La întâlnire constată că sunt soț și soție.

Pe scurt, într-o familie modestă, după 20 de ani de căsătorie, apare rutina și plictisul, iar protagoniștii apelează la alte metode pentru a-și găsi fericirea: chat-ul. În urma discuțiilor pe chat, ambii protagoniști sunt convinși că și-au găsit amantul perfect.

Surpriza apare atunci când, învingând sentimentul de vinovăție, cei doi se întâlnesc și constată că se cunosc mai bine decât s-ar fi așteptat. Această întâlnire neplanificată le distruge definitiv căsnicia.

Un alt personaj important este fiul lor, Vladimir, care visează să ajungă un celebru actor de filme pentru adulți. Conștient de situația tensionată a părinților, rolul acestuia este de a prezenta atmosfera din familie dintr-o altă perspectivă.

Ionel Mihăilescu și Dana Voicu interpretează rolurile celor doi soți, iar Paul Diaconescu cel al fiului surprins de secretele părinților. Din distribuție mai fac parte și Ana Popescu, Antoaneta Cojocaru, Adrian Păduraru, Ioana Abur sau Adriana Trandafir.

byron, Perfect in Diesel Club

Pentru fanii byron, a venit si mult asteptata seara de 3.03. Pana si data conspira la ceea ce avea sa fie in Diesel Club la inceputul lunii martie: trupa mai sus mentionata urma sa isi lanseze un nou album, de data aceasta in limba romana. Cand am auzi prima data de aceasta idee, am fost destul de sceptica. Sa reorchestezi melodii vechi, consacrate, intr-un asa fel incat sa nu cada greu urechii deja formate intr-un anumit stil parea o provocare grea, dar baietii au reusit sa-i faca fata mai mult decat cu brio.

Seara a inceput cu melodii de pe penultimul album, A Kind of Alchemy: The Alchemist, A Little Bit Deranged, King of Clowns, Diggin’a Hole si War.

Dupa scurta incursiune in istoria byron, ne-am intors in prezent, in compania versurilor melodiei care da si titlul celui mai nou album, Perfect (Timpuri Noi). Seara perfecta a continuat cu Daca Vrei (Celelalte Cuvinte), Ma Simt Minunat (Mircea Florian), binecunoscuta 1000 de Chipuri a clujenilor de la KUMM, Chihlimbar (Luna Amara), Ploaie in Luna lui Marte (Alifantis), Mierea (Sfinx) si nu se putea sa lipseasca Songul Puscariasului (de nimeni altul decat Nae Caranfil).  Si asa s-a terminat seria pieselor in limba romana, care de fapt au fost doar un teaser pentru mult asteptatul moment in care fiecare va lua acasa albumul, pentru a-l asculta in intregime.

Dupa o alta incursiune, de data aceasta de-a lungul timpului, in istoria muzicii romanesti, ne-am intors in urma cu doar cativa ani, cand byron isi lansa primul album, impreuna cu Losing Control si Blow Up My Tears. Si astfel s-a desfasurat o seara perfecta in centrul Clujului.

Pe langa noutatea adusa de inedita idee a celor de la byron de a reorchestra melodii mai vechi din patrimoniul national, un alt element nou a fost si o prezenta feminina pe scena. Vocea Georgianei Mototolea aduce un tonus nou formatiei, de care, ziceau unii, era nevoie. Parerea mea e ca byron suna bine si cu fi fara o voce feminina pe fundal.

Publicul prezent intr-un numar nu atat de numeros pe cum ma asteptam, a fost destul de static. Rareori puteai sa vezi pe cineva care da din cap sau bate ritmul odata cu tobele. Probabil faptul ca s-a stat la mese a incomodat publicul, care nu s-a desfasurat asa cum s-ar fi asteptat cei de pe scena. De abia de la cele 1000 de Chipuri parca lumea s-a mai dezghetat (sa fi fost acesta un semn?).

Trupa byron a fost reprezentata aseara pe scena de catre Dan Byron (voce, flaut, chitara acustica), 6fingers (clape), Costin Oprea (chitara electrica), Dan Georgescu (bass), Alex Szűz (tobe) si Georgiana Mototolea (voce).

Premierele cinematografice din aceasta saptamana

Filmele vor rula la Cinema City (Iulius Mall) si Odeon Cineplex (Polus Center)

1. Mecanicul

Remake al filmului cu acelasi titlu din anul 1972, “The Mechanic” ii are in centrul actiunii pe asasinul profesionist Arthur Bishop si pe discipolul acestuia Steve McKenna. Arthur Bishop a lucrat intotdeauna pe cont propriu, cu o meticulozitate, ingeniozitate si eficacitate care l-au facut celebru in bransa criminalilor platiti, studiindu-si cu mare atentie victimele inainte de a perfecta planul de atac si nelasand in urma niciun fel de indicii cu privire la identitatea sa. Operand intr-o lume in care nu se aplica regulile conventionale ale moralitatii si in care orice greseala il poate costa viata, veteranul accepta cu reticenta sa il ia sub aripa lui ocrotitoare pe tanarul Steve McKenna si sa il antreneze in arta de a ucide pentru bani. Ambitiosul ucenic da dovada de o abilitate si de o cruzime care il vexeaza chiar si pe mentorul sau, motiv pentru care intre cei doi asasini intervine un conflict. Oare Arthur Bishop doreste sa il initieze pe Steve McKenna in secretele meseriei pentru a exista cineva care sa ii continue cu succes cariera sau pentru a se recompensa fata de o fosta victima a lui?

2. Rango

Rango este un cameleon domesticit care traieste intr-un terrariu si viseaza la statutul de erou, consolandu-se cu speranta ca intr-o zi i se va oferi sansa de a-si demonstra calitatile de justitiar. Atunci cand paraseste confortul terrariului in cautare de aventuri palpitante, vanat fiind de catre un soim, Rango se trezeste intr-un oras din Vestul Salbatic denumit Dirt, in care localnicii nevinovati sunt terorizati de catre un grup de banditi si nu exista un reprezentant al legii capabil sa restabileasca ordinea. Ucigand in mod intamplator pasarea de prada care il haituia, Rango este privit de catre locuitorii din Dirt ca un erou curajos si capabil sa instaureze domnia legii, motiv pentru care este numit in functia de serif. Numai ca raufacatorii din oras nu sunt dispusi sa renunte fara lupta la pozitiile pe care si le-au castigat, iar cameleonul va invata pe propria piele ca nu este suficient sa ai bune intentii pentru a juca rolul de erou in viata reala, cimitirul din Dirt fiind populat cu o multime de morminte ale celor ce au incercat sa se opuna tiraniei exercitate de catre banditi si sa instaureze dreptatea.

3. Des hommes et des dieux

„Des Hommes et des Dieux” se inspiră din viaţa celor opt călugări cistercieni ai mănăstirii de la Tibihirine, Algeria, răpiţi şi ucişi în 1996, de un grup de islamişti extremişti. Filmul se concentrează pe viaţa cotidiană monahală, pe convieţuirea călugărilor cu musulmanii şi pe decizia dificilă pe care aceştia sunt forţaţi să o ia în momentul în care viaţa le este ameninţată. Deşi oficialităţile franceze din Algeria le cer să părăsească ţara, cei opt monahi hotărăsc cel puţin să amâne momentul. Cei vinovaţi pentru moartea lor nu au fost încă găsiţi şi pedepsiţi.

Via CinemaRx

Get Ready for Business

in Club Kharma

6 Martie 2011, ora 22:00

Intrare libera doar daca ai cravata!

Vino sa petrecem impreuna in stil business, pentru ca a doua zi sa incepem in forta Busy 4 Business Weeks!

Via ASB Cluj

Busy 4 Business Weeks

7- 18 Martie 2011

Asociatia Studentilor de la Business din Cluj-Napoca, va invita sa luati parte la evenimentele desfasurate cu ocazia Zilelor Facultatii de Business, intitulate BUSY 4 BUSINESS WEEKS.

Pe parcursul a celor doua saptamani, atat studentii cat si elevii sunt invitati sa ia parte la activitatile organizate de studentii de la Business, activitati apartinand de sase mari domenii de interes: profesional, cultural, socio-educational, sanatate, divertisment si sport.

“Student pentru o zi” este un eveniment adresat elevilor care vor sa experimenteze viata in mediul academic la Facultatea de Business, participand la cursuri si seminarii pe parcursul unei zile.

Pe partea de profesional, in cadrul „Career Day”, studentii vor avea posibilitatea sa participe la prezentari de companii cu renume international precum Office Depot, Emerson, Evalueserve si vor primi consiliere profesionala individuala si gratuita din partea unor persoane acreditate in acest domeniu.

Nu vor lipsi nici activitatile de divertisment printre care Footquest-ul traditional al B4BWs, Campionat de fotbal, Concurs de skanderberg, Concurs de dans, Karaoke si probabil cel mai putin cunoscut – Mp3 Experimentul, un experiment cu impact social si plin de amuzament.

B4BWs cuprinde peste 30 de astfel de activitati, fiecare cu un scop bine gandit, de imbogatire a cunostintelor studentilor legate de mediul de afaceri din Cluj, de constientizare sociala, din dorinta de a starni interesul fata de activitati precum dezbaterile, participarea la activitati educationale specifice domeniului de studiu, dar si la activitati recreationale.

Programul complet al activitatilor poate fi accesat pe www.asbcluj.ro.

Via ASB Cluj

Official Opening Party Living Pub

in Living Pub (str. Piezisa nr. 15)

4 Martie 2011, ora 22:00

Facebook Event

Va invitam la deschiderea oficiala a celui mai nou pub de pe Piezisa, garantam distractia unei seri de weekend alaturi de doi DJ bine cunoscuti si pentru ca seara sa fie completa avem si oferte “blana” si INTRARE LIBERA! Va asteptam!

Promo: 7lei Campari Orange

6,5lei Wiskey Cola

6lei Gin Tonic

2,7lei shot Sambuca

Hosts: DJ Wicked – Hip-Hop

DJ Twist – Dubstep

Via Living Pub

Cluj Theatre Company- Parastasul lui Viorel nu se mai tine aici

in Gambrinus Pub

9 Martie 2011, ora 20:00

In sfarsit versiunea de scena a filmului premiat “Parastasul lui Viorel nu se mai tine aici”. Piesa este o comedie spumoasă în care un grup de ţărani dintr-un sat de munte din Ardeal asistă la o sedinţă de… terapie de sex. Scenariul de Lucian Ţion a fost adaptat pentru scenă şi prezintă versiunea teatrală (dar deloc statică) a filmului premiat şi mult-apreciat de publicul cinefil clujean. “Parastasul lui Viorel… e una dintre cele mai reuşite, inteligente, fine şi fără fasoane comedii româneşti – Ziua de Cluj”. Cu: Răzvan Cornea, Vlad Dumitru, Renata Fabian, Ştefania Misăilă, Adrian Mureşan, Richard Regian, Emil Tamaş şi Tudor Pasc. Regia: Lucian Ţion

Cluj Movie Nights si serile de teatru organizate de CTC – Cluj Theatre Company au loc in fiecare miercuri la Gambrinus Pub (Piata Unirii 25) la orele 20. Pentru piesele de teatru, biletele se gasesc cu 10 zile inainte de spectacol la Gambrinus Pub zilnic dupa ora 17. Pentru informatii va stam la dispozitie la numerele de telefon 0755-87-09-25 sau 0730-79-42-69.

Deoarece locurile sunt limitate, recomandam achizitionarea biletelor din timp. Va multumim si va asteptam!

Via Lucian Tion

Leonce si Lena

La Teatrul Maghiar de Stat

9 Martie 2011, ora 19:00

Studio

Bilete: 15 lei; 10 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari

Regia: Gábor Tompa

Atât Leonce cât şi Lena fug de acasă pentru a scăpa de nunta impusă de alţii. Cu toate acestea, în mod inevitabil, se îndrăgostesc unul de celălalt. Piesa “Leonce şi Lena”, scrisă în timpul unei Germanii compuse din mai mult de optzeci de state mărunte, este prima capodoperă a literaturii dramatice care abordează mecanismul depersonalizant şi de scindare a gândirii şi vorbirii umane, o comedie în care personajele se joacă şi, ca nişte copii neastâmpăraţi, îşi strică jucăriile fatale, pentru a-şi găsi propria libertate. (Gábor Tompa)

Sluga la doi stapani

La Teatrul National “Lucian Blaga”

10 Martie 2011, ora 19:00

Sala mare

Bilete: 30 lei; 25 lei; 15 lei; 10 lei

7,5 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari

de Carlo Goldoni, traducere de Polixenia Karambi

Regia: Mona Marian

„Goldoni ne-a transmis în jumătate din opera sa şi mai ales în Slugă la doi stăpîni, esenţa artei improvizaţiei, transformată de imaginaţia lui creatoare într-o mărturie imbatabilă – adică, după cum Masca, prin interpretare, crea un tip bine reliefat, tot astfel Goldoni creează prin elaborarea dramaturgică natura şi însuşirile acumulate scenic ale tipului respectiv.“ (Vito Pandolfi)

Premiera “Buna! Ce faci?”

la Cinema City (Iulius Mall)

4 Martie 2011, ora 19:00

Comedia romantică „Bună! Ce faci?” se întoarce în oraşul în care a fost răsplătită cu aplauze puternice de primii săi spectatori, la ediţia trecută a Festivalului Internaţional de Film Transilvania – TIFF. Vineri, 4 martie, de la ora 19.00, la Cinema City Iulius Mall din Cluj, regizorul Alexandru Maftei şi actorii principali Dana Voicu şi Ionel Mihăilescu vor lua parte la premiera de gală a filmului şi vor răspunde întrebărilor publicului la finalul proiecţiei, într-o sesiune de Q&A.

Intrarea este deschisă publicului, la preţul unui bilet obişnuit.

„Bună! Ce faci?” va rula, începând din 4 martie, la Cinema City Iulius Mall şi Cinema „Florin Piersic” din Cluj.

Concert White Ash, Relative & Lights Out

in Gambrinus Live Stage

12 Martie 2011, ora 20:30

via Gambrinus Pub

Concert FusionCore

in Gambrinus Pub

5 martie 2011, ora 22:00

via Gambrinus Pub

Acoustic for the Ladies cu Florin Toloarga si Mishu Calian

in Gambrinus Live Stage

8 Martie 2011, ora 20:00

Bilete: Intrare gratis pentru doamne si domnisoare, 5 Ron pentru insotitori

via Gambrinus Pub

Bere Gratis

in Euphoria Music Hall

12 Martie 2011,  ora 22:00

Bilete: 20 ron/10 ron cu Studcard

via Euphoria Music Hall

Concert Animal X

in Euphoria Music Hall

11 Martie 2011, ora 22:00

Bilete: 20 ron/10 ron cu Studcard

via Euphoria Music Hall

Concert Jfx

in Euphoria Music Hall

10 Martie 2011, ora 22:00

Bilete: 10 ron

via Euphoria Music Hall

Magic Night

in District 1

8 Martie 2011

De 8 Martie, Club District 1, invita toate doamnele si domnisoarele la un eveniment special: Magic Night cu cei de la Sugar Boys.

Veniti in club District 1, marti 8 martie de la ora 22.00, pentru o super defilare si un numar incendiar de striptease, cu cei de la Sugar Boys.

Va asteptam la o petrecere, marca District 1!

Intrare 10 lei.

INFORMAŢII ŞI Rezervări la 0736.21 54 54 sau rezervări@districtclub.ro

Via District 1

200 de studenţi clujeni: “Funeriu să trăiască dintr-o bursă studenţească”

Peste 100 de studenţi clujeni au protestat în această dimineaţă, de la ora 12, în faţa Casei de Cultură a Studenţilor, cerând demisia ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu. Aceştia sunt revoltaţi din cauza noii Legii a Educaţiei, despre care spun că le taie din drepturi.

Studenţii au venit la protest echipaţi cu pancarde şi steaguri înscripţionate mesaje pentru Funeriu. De asemenea, tinerii au scandat lozinci împotriva ministrului, precum “Cum să fac să înţelegi, Funeriu tre’ să pleci”, “Drepturile câştigate nu lăsăm să fie luate”, “Funeriu să trăiască dintr-o bursă studenţească” sau “Funeriu e singurul vinovat pentru haosul creat”.

Detalii gasiti pe buzznews.ro

Endava Career Days

la Casa de Cultura a Studentilor

9- 12 Martie 2011

Endava este o companie de servicii IT cu sediul central la Londra și operațiuni în Marea Britanie, USA, Romania și Moldova. Centrele noastre de livrare din Europa de Est au capabilități pentru a susține proiectele clienților noștri pe parcursul întregului ciclu de viaţă, de la livrarea aplicaţiilor software şi testare, la găzduire şi servicii de suport tehnic.

Modelul nostru se bazează pe trei elemente principale:

Un model de livrare agil și colaborativ care ia în calcul și permite schimbări legate de business ;

Expertiză în domeniile de activitate ale clienților noștri pentru a asigura productivitate şi calitate;

Competențe avansate în tehnologii IT, incluzând: Java, .Net, Cloud, web 2.0, virtualizare, comunicații mobile.

Ne mândrim cu faptul că facem întotdeauna tot ceea ce este posibil pentru a asigura succesul proiectelor clienţilor noştri. Astfel am reuşit să construim relaţii apropiate şi bazate pe încredere cu clienţii. Clienții noștri sunt unele dintre cele mai importante companii din lume din domeniile financiar-bancar, telecomunicaţii şi media.

Via Endava

The Swan Bride si Band for Rent

in Gambrinus Live Stage

10 Martie 2011, ora 21:00

Bilete: 10 ron


via Gambrinus Pub

Happy March

in Irish and Music Pub

Toata luna Martie

Pe perioada intregii luni sarbatorim spiritul irlandez. In cinstea veselilor si ospitalierilor irlandezi, va asteptam cu preturi speciale, la fish & chips, jameson si ursus black!

In luna martie va asteptam sa gustati putin din spiritul Irlandei!

Numai in Irish & Music Pub!

Via Irish and Music Pub

A Legendary Mix

in CE?

5 Martie 2011, ora 21:00

Captain Morgan alături de ajutoarele lui te așteaptă la o seară plină cu rom.

Vom degusta din plin cocktailul Captain Cola. Un drink delicios care sublinează aroma de vanilie din romul Captain Morgan® Original Spiced.

Arrrg…

Despre Rom:

- Romul este produs din trestie de zahăr.

- Rețeta romul Captain Morgan conține un amestec secret de condimente, adunate din toată lumea pentru a crea un rom perfect.

Facebook event

Via CE?

Castigatoarele invitatiilor la concertul byron sunt Anamaria Radu si Alexandra Cotoc

Au fost desemnate castigatoarele invitatiilor de o persoana la concertul byron din aceasta seara din Diesel Club.

Dintr-un numar total de 29 raspunsuri corecte ale participantilor abonati la newsletter-ul EvenimenteinCluj.ro, am ales in mod aleator cu ajutorul site-ului www.random.org castigatoarele: Anamaria Radu si Alexandra Cotoc! Felicitari!

Ne bucuram ca v-ati inscris la concursul nostru, organizat exclusiv pentru abonatii la Newsletterul “Evenimente in Cluj”!

6 nominalizari UNITER au fost atribuite Teatrului Maghiar de Stat Cluj

La cea de a XIX-a editie a Galei Premiilor UNITER, Teatrul Maghiar de Stat a obtinut sase nominalizari.

In prima zi a lunii martie a fost facuta publica lista cu nominalizarile Uniunii Teatrale din Romania (UNITER) pentru premierea performantelor teatrale ale anului 2010.

Spectacolele “Leonce si Lena” si “Strigate si soapte” au fost nominalizate la categoria Cel mai bun spectacol. De asemenea, Carmencita Brojboiu, scenografa teatrului a fost nominalizata pentru Cea mai bună scenografie, cu spectacolul “Leonce şi Lena”, in regia lui Gábor Tompa.

Tot in spectacolul “Leonce si Lena”, Gábor Viola a fost nominalizat la categoria Cel mai bun actor în rol secundar, pentru rolul lui Valerio.

Zsolt Bogdán a fost nominalizat pentru Cel mai bun actor în rol principal pentru rolul lui Bergman din productia “Strigăte şi şoapte”, pus in scena de Andrei Şerban. Spectacolul a mai fost nominalizat şi la categoriile Cea mai bună regie şi Cel mai bun spectacol.

Gala Premiilor UNITER va avea loc pe 18 aprilie la Bucuresti. In cadrul Galei, vor fi acordate si premiile pentru intreaga activitate, premiile speciale, dar si premiul pentru excelenta.

Cantareata cheala

La Teatrul National “Lucian Blaga”

5 Martie 2011, ora 20:00

Sala mare (regim studio)

Bilete: 40 lei; 30 lei, 20 lei; 10 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari

de Eugène Ionesco, traducere de Vlad Russo şi Vlad Zografi

Regia: Gábor Tompa

„Ionesco spune, într-un fel, că noi nu ne putem sustrage din propria noastră istorie, din propria noastră poveste, de aceea ne merităm globalizarea, pentru că repetăm mereu si mereu aceleaşi vorbe şi aceleaşi acţiuni, zi de zi. Ele devin clişee, se golesc de conţinut şi sens şi atunci ajungem să trăim conform unor manuale sau softuri, şi, oricât de perfecte ar fi acestea, nu fac decât să crească prăpastia dintre oameni în ceea ce priveşte comunicarea. Ionesco arată acest lucru în Cântăreaţa cheală, cu un umor extraordinar, cu dragoste, şi compasiune chiar, pentru personajele sale.

Forma textului în Cântăreaţa cheală se apropie de perfecţiunea muzicii şi, de aceea, acest text trebuie tratat ca o simfonie, la care, dacă un regizor se întoarce, este la fel cu un dirijor care se întoarce, din nou, ca să dirijeze o operă muzicală cu o altă orchestră. Această structură muzicală a textului demonstrează că o dată ce este găsită forma unui spectacol, aşa cum cred că am găsit-o noi, ea devine, împreună cu textul, cheia spectacolului.“ ( Gábor Tompa )

Mansarda la Paris cu vedere spre moarte – AMANAT

La Teatrul National “Lucian Blaga”

Spectacolului “Mansarda la Paris cu vedere spre moarte” de sîmbătă, 5 martie, ora 19:00, va fi înlocuit cu spectacolul “Cîntăreaţa cheală” de Eugène Ionesco, care va începe de la ora 20:00.

Proiectia filmului de scurtmetraj “Dincolo de muntele meu”

la Cinema Odeon

7 Martie 2011, ora 12:00

Scurtmetrajul este in regia lui Cristian Pascariu, iar din distributie fac parte Radu Largeanu, Cristian Grosu, Irina Wintze, Miklos Bacs si Ionut Caras.

Via Cristian Grosu

Evenimente in Cluj te trimite la teatru!

Evenimente in Cluj” si Teatrul National “Lucian Blaga” va ofera sansa de a castiga o invitatie dubla pentru unul dintre spectacolele de teatru ce se vor juca pe scena Teatrului National, in luna Martie.

Tot ce trebuie sa faci este sa te inscrii aici si sa-ti alegi spectacolul de teatru la care doresti sa mergi.

Cu maxim 1 zi inainte de fiecare spectacol , vom anunta castigatorii pe site-ul EvenimenteinCluj.ro, pe Facebook si Twitter.

Mult succes!

Lansare de carte si concert Dinu Olarasu

la Ceainaria La Port

5 Martie 2011, ora 18:00

Intrare libera!

Carte de poezie: Vama

Via Ceainaria La Port

Folk in Port

la Ceainaria La Port

4 Martie 2011, ora 20:00

Intrare libera!

Canta Ionut Mangu si invitatii: Mirona Pascu si Claudia Ciobanu

Via Ceainaria La Port

4.900 de clujeni vor să păstreze denumirea de Fabrica de bere Ursus

Viitoarea mini unitate de producţie a beriiUrsus se va numi „Fabrica de bere Ursus”, după ce, 4900 de clujeni au votat pentru această denumire.

Timp de aproape două săptămîni, pe site-ulwww.ursus.ro/cluj, s-a putut opta pentru una dintre cele 4 variante propuse: Atelierul de bereBerăria URSUSFabrica de Bere URSUS şiPub 1878. Cea de-a doua denumire clasată în preferinţele clujenilor, „Berăria URSUS”, va fi rezervată unui nou proiect pregătit pentru comunitatea iubitorilor de bere din Cluj.

Mai multe detalii gasiti pe Foaia Transilvana

Clubul de Marti Seara – Vinul Femeilor

la Crama Noastra (str. I. C. Bratianu nr. 35)

15 Martie 2011, ora 19:30

Via Crama Noastra

Initiere in Arta degustarii vinului – de la moft la pasiune

la Crama Noastra (str. I.C. Bratianu nr.35)

5 Martie 2011, ora 16:30

Initiere in Arta degustarii vinului – de la moft la pasiune Martie 2011– Aprilie 2011

Grupa I:

5.03.2011 orele 16.30 – 18.30

7.03.2011, 10.03.2011 – orele 18.30 – 20.30

12.03. 2011, orele 16.30 – 18.30

Grupa II:

4.04.2011, 7.04.2011, 11.04. 2011, orele 18.30 – 20.30

9.04.2011 orele 16.30 – 18.30

Prezentare sustinuta de Delia Banga, somelier Crama Noastra, membru al Asociatiei Somelierilor din Romania www.somelieri.ro

Pret: 199 RON/ pentru toate cele patru sedinte.

Locuri limitate: maxim 14 persoane/grupa – minim 8 persoane/grupa

Inscrieri si informatii: Centrul Cultural Francez Cluj IC Bratianu 22;

e-mail: communication@ccfc.ro tel: 0264

Via Crama Noastra

Workshop: Atinge-ti pantecul

la Cluj Community Center

8 Martie 2011, ora 17:00

Acest workshop exploreaza intelepciunea din adancul pantecului feminin. De asemenea atinge subiecte ca:

- cum sa iti atingi si sa iti imbratisezi pantecul

- anatomia si fiziologia pantecului

- ritualuri ce sustin, curata si onoreaza pantecul

- cum sa reinvii legatura cu pantecul tau

Durata

3 intalniri, o data pe saptamana

cate 3 ore la fiecare intalnire

Cand?

Prima intalnire: marti, 8 martie 201, ora 17.00

A doua intalnire: marti, 15 martie 2011, ora 17.00

A treia intalnire: marti, 22 martie 2011, ora 17.00

Costul

150 ron pentru intregul workshop (trei intalniri)

Inscrierea

Este obligatorie si se face la telefonul 0758419068

Numarul de locuri este limitat

Mai multe informatii despre workshop gasiti aici.

Tu știi unde faci practică anul acesta?

Dacă ești student în anul II sau III la UBB, înscrie-te aici pentru a urma un program de practică ce îți oferă consiliere în carieră, training-uri și stagiu de practică plătit!

Noi ne înscriem pe www.practica-ta.ro!

Și asta pentru că…

· ei ne îndrumă spre stagii de practică relevante domeniului de studiu;

· stagiile se organizează în cele mai renumite companii din regiunea ta;

· beneficiem de consiliere în carieră;

· participăm la training-uri de comunicare, leadership, negociere sau lucru în echipă;

· iar apoi… urmează stagiul de practică pentru care vom fi remunerați!

Vino și tu? Află mai multe detalii pe www.practica-ta.ro!

Un program de practică recomandat de OSUBB

Via OSUBB

Organizaţiile membre au început protestele

Aceste acțiuni de protest au început ca urmare a lipsei reprezentării studenţilor în anumite structuri ale universităţilor, aşa cum este reflectată în Legea Educaţiei Naţionale, cât şi a lipsei unui răspuns pe care Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului ar fi trebuit să îl ofere referitor la problema semnalată de catre reprezentantii ANOSR.

Programul acțiunilor desfășurate de către studenți, la nivel de Cluj-Napoca continuă mâine, 2 martie cu:

Întinderea cearceafurilor cu mesaje de protest pe:

- căminul 16 şi căminul 14, din complexul HAŞDEU, începând cu orele 11.00

- căminele USAMV

- căminele din Observator

- sediile organizaţiilor din Cluj Napoca

-„protestul creativ” – aprinderea luminilor în formă de „25%” pe căminul 16, din complexul Haşdeu, la ora 19.30.

Trimiterea pachetului către Ministerul Educaţiei

Pentru joi, 3 Martie 2011, studenţii pregătesc un MARŞ, ce va începe puţin înaintea orei 12.00 prin adunarea studenţilor din cămine şi facultăţi, urmând ca la ora 12.00 grupurile să se reuneasca în faţa Casei de Cultură a Studenţilor şi să pornească în marş spre Piaţa Avram Iancu. Peîintreg acest traseu, studenţii vor scanda lozinci de protest, fără a acţiona violent sau blocând traficul.

Pentru Luni, 7 martie, studenţii Clujeni vor porni spre Bucureşti pentru a protesta în faţa Ministerului Educaţiei, Bucureşti alături de colegii lor din întreaga ţară.

Menţionăm că agenda protestelor va fi respectată atâta timp cât nu primim un răspuns din partea Ministerului la cele 2 întrebări lansate de catre ANOSR:

- au studenţii dreptul la cei 25% reprezentanţi în Consiliul Administrativ?

- au studenţii dreptul la cei 25% reprezentanţi în Comisia de Alegere a Rectorului?

Via Iulia Antonie

Concert Ellie White

in Obsession The Club

31 Martie 2011, ora 22:00

via Obsession The Club

Alcoolicii

La Teatrul Maghiar de Stat

8 Martie 2011, ora 20:00

In noua sala studio

Bilete: 15 lei; 10 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari.

Interzis tinerilor sub 12 ani!

Regia: Gábor Tompa

La baza piesei, în mod «clasic», am putea spune, se află un interviu realizat cu o femeie afectată grav de alcoolism, dintr-un oraş de provincie din Transilvania. Ea încearcă să înţeleagă cum şi din ce cauză a ajuns aşa. În perioada realizării interviului, personajul era deja un alcoolic abstinent sau „eliberat“, dar frazele ei au rămas fragmentate, sparte, şi totuşi tăioase şi emoţionante prin credibilitatea lor. Éva, fata admirată pentru frumuseţea ei în oraşul de provincie, se pregăteşte pentru o carieră de cântăreaţă şi actriţă, dar se îndrăgosteşte de un cunoscut actor bucureştean pe care îl interesează doar o aventură. După această relaţie, ce o răneşte profund, Éva devine soţia unui medic veterinar care rămâne alături de ea chiar şi în cele mai grele situaţii şi, în pofida faptului, că femeia naşte mai mulţi copii din diferite relaţii neclare.

Rosia Montana- pe linie fizica si pe linie politica

La Teatrul Maghiar de Stat

7 Martie 2011; ora 20:00

In noua sala studio

Bilete: 15 lei; 10 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari.

Regia: Gianina Cărbunariu, Andreea Vălean, Radu Apostol

Roşia Montană nu este doar un subiect “fierbinte”, ci deschide o discuţie mai largă despre lumea în care trăim, despre tema moralităţii în societatea contemporană, despre polarizarea acestei societăţi în jurul unui subiect, despre felul în care mass-media alege să reflecte (sau nu) acest fenomen, despre sărăcie, vulnerabilitate şi căutarea unor soluţii care să rezolve această stare de lucruri, despre dorinţa de a salva şi aceea de a fi salvat, despre relativitatea fiecărui adevăr şi a fiecărei minciuni, despre un prezent aflat într-un raport fragil cu trecutul şi viitorul, despre realul / irealul situaţiilor în care ne putem găsi la un moment dat, despre felul în care se construiesc discursurile într-o lume tulbure în care afirmăm ceva, iar în secunda următoare putem afirma exact contrariul şi, nu în ultimul rând, despre posibilităţile, limitele, încercările teatrului de a se raporta la o realitate greu de descifrat tocmai pentru că se întâmplă aici şi acum. Chiar sub ochii noştri. (Gianina Cărbunariu)

Un cuplu ciudat

La Teatrul National “Lucian Blaga”

8 Martie 2011, ora 20:00

Sala mare

Bilete: 30 lei; 25 lei; 15 lei; 10 lei

7,5 lei- reducere pentru elevi, studenti si pensionari

de Neil Simon, traducere de Antoaneta Ralian

Regia: Cristian Hadji-Culea

Născut la 4 iulie 1927, în cartierul Bronx din New York, Neil Simon începe să scrie piese de teatru în anul 1960. Primul său text, Come Blow Your Horn a apărut în 1961. A urmat Little Me, piesa care i-a adus prima nominalizare la Premiul Tony, apoi Barefoot in the Park (Desculţ în parc) care, după patru ani, se mută de pe Broadway la Hollywood, este ecranizată avîndu-i în rolurile principale pe Robert Redford şi Jane Fonda. Un alt succes a fost The Odd Couple (Un cuplu ciudat), scrisă iniţial pentru o distribuţie masculină, cu premiera pe Broadway în anul 1965. Gene Saks ecranizează piesa în 1968, cu Jack Lemmon şi Walter Matthau în rolurile principale, iar după treizeci de ani, în 1998, Howard Deutch realizează o continuare a acestui film, cu aceeaşi actori şi aceeaşi temă, Un cuplu ciudat II (Morocănoşii). Succesul repurtat l-a determinat pe Neil Simon să scrie şi o variantă pentru femei a acestei piese (1985).

Olive, proprietara unui apartament de şase camere, „ştiristă“ la un post TV, îşi primeşte prietenele la un joc de societate. Florence „are carduri de la patruzeci şi şapte de magazine“ şi dacă în opt ore nu face o cumpărătură, „New Yorkul îşi închide porţile“. Renée este partenera de joc a Sylviei, iar Vera face echipă cu Mickey. Olive, mărinimoasă, o primeşte pe Florence la ea, în urma despărţirii de soţul ei. Viaţa boemă a Oliviei ia sfîrşit din clipa în care Florence, o maniacă a ordinii, curăţeniei şi o împătimită a bucătăriei de înaltă clasă pune mîna pe frîiele gospodăriei. Are loc o întîlnire romantică, pusă la cale de Olive, cu doi fraţi spanioli, Jesus şi Manolo, care eşuează din cauza Florencei. Florence este nevoită să se mute… în apartamentul celor doi.

Smiley Live

in Obsession The Club

10 martie 2011, ora 22:00

via Obsession The Club

Proiectia filmului “Les apprentis” – “Ucenicii”

La Galerie (Str. Brassai, nr.4 – spate la Sora Shopping center)

07.03.2011, ora 18:30

Un film de Pierre Salvadori

Cu Francois Cluzet, Guillaume Depardieu

Comedie, durata: 95 min.

O productie din 1995, subtitrat in engleza

Hipster Party

in Le General

4 Martie 2011, ora 22:00

Petrecerile TVdece şi Le General vă cheamă la Marea Hipsterizare!

Ce vrem de la petrecerea asta? Să înţelegem cum funcţionează fenomenul, dacă tot e peste tot. Şi nu-l putem înţelege decât testând-ul. Astfel, ne vom îmbrăca hipstereşte, vom încerca să ne comportăm hipstereşte, vom petrece hipstereşte, tot tacâmul! Cine ştie, poate nu-i aşa rău precum pare.

Ce ne bucură e că am reuşit s-o organizăm în Le General, sediul distracţiei din oraş. Şi n-am ales rău: vor fi promoţii la băutură, shoturi şi cocktailuri hipstereşti, premii pentru cea mai hipsterească ţinută, constând într-o sticlă de tărie şi diploma “Eşarfafermecată”. Adică tot ce trebuie ca să-ţi doreşti să fii acolo!

Frați de băute: Stolichnaya.

No, după cum spune şi titlul, care e un trademark Le General, să înceapă petrecerea!

Facebook event: http://www.facebook.com/event.php?eid=170967816283736

Via Le General

AJOFM Cluj lanseaza show-ul “Somerii au Talent”

Daniel Don le face televiziune celor 17.800 de şomeri ai Clujului. Valoarea proiectului: 5 milioane de euro!!

Clujul va avea, în premieră naţională sau poate chiar internaţională, prima televiziune pentru şomeri, a anunţat astăzi directorul AJOFM Cluj, Daniel Don. Cei care vor iesi in prim plan vor fi somerii care, daca nu isi vor gasi un loc de munca, vor fi cel putin vedete in randul angajatorilor din strainatate care le vor urmari prestatia la televizor.

Postul nu va fi local, nici naţional, ci internaţional – iar angajatorii din străinătate nu vor mai trebui să vină la Cluj pentru interviurile cu candidaţii. Ei vor urmari online transmisia televiziunii din Cluj şi vor putea intra in dialog cu şomerii cu ajutorul camerelor.

Mai multe detalii cititi pe buzznews.ro

Bal Venetian

in Havana

5 Martie 2011, ora 22:00

Bilete: 20 Lei

In cazul in care nu ajungi anul acesta in Venetia la carnaval, pe data de 5 martie de la orele 22:00 iti aducem noi balul de la Venetia la tine acasa!

Cel mai creativ costum va fi premiat cu o excursie pentru 2 la Venetia.

Intrarea se va face pe baza de invitatie (20 lei). Aceasta se poate procura de la Havana.

Via Havana

Consulting Week

Organizaţia studenţească de consultanţă managerială Theory and Practice Consult (T&P Consult) în parteneriat cu Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) vor organiza la Cluj-Napoca, în perioada 7-11 Martie, a 3-a ediţie a evenimentului “Consulting Week”.

Evenimentul îşi propune sa pună în contact direct companii de renume din domeniul consultanţei şi auditului cu studenţi dornici de noi provocări care vor avea ocazia să se familiarizeze cu activitatea desfăşurată de aceste firme. Daca eşti student la FSEGA, şi te interesează o carieră în consultanţă sau pur şi simplu vrei să iţi extinzi aria curriculara echipa T&P Consult te invită să participi GRATUIT la Consulting Week! Aflat la a treia editie, Consulting Week va ofera ocazia de a fi instruiti de profesionisti.

Companiile participante la ediţia de anul acesta a “Consulting Week” sunt de cel mai înalt prestigiu: Deloitte, PricewaterhouseCoopers, Ernst&Young şi Horváth&Partners. Pe lângă detaliile oferite referitoare la activitatea desfăşurată, companiile vor organiza şi un seminar sau workshop în cadrul cărora studenţii vor avea ocazia să ia contact cu aspecte practice ale activităţii de consultanţă si audit.

Mai multe detalii despre eveniment si inscrieri, gasiti aici.

Via TPC Consult

Elena Mindru Quintet

in District 1

3 Martie 2011, ora 21:00

Via District 1

Concurs Toulouse Lautrec

“Evenimente in Cluj” impreuna cu Booha Bar si Independent Music Resistance te trimit la concertul Toulouse Lautrec din data de 5 Martie 2011.
Tot ce trebuie sa faci este sa raspunzi corect la intrebare aici si poti fi fericitul castigator a uneia dintre cele 2 invitatii puse la bataie!
Concursul se incheie in data de 5 Martie la ora 14:00, iar tot atunci vor fi anuntati si castigatorii!
Mult success!

Concert-spectacol de primavara cu ansamblul Coral “Voci transilvane”

Sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei

03.03.2011, ora 18:00

invitati:

soprana Daniela Muresan-Chisbora

mezzosoprana Marinela Marc

Natalia Constantin – pian, Ioan Pop, orga electronica

Valentin Constantin si Catalin Pah – chitara

Vernisaj “Conexiuni” de Viviana Vulturar

in Galeria Excelsior (piata Unirii, nr.24, etaj I)

1.03.2011, ora 13:00 si intre 1-13. 03.

Duelul Pilulelor #3

in Le General

2 Martie 2011

In cea de-a treia etapa a calificarilor in Duelul Pilulelor se vor intrece Robert Filip, Andreea Neicu si Sorana Trif.

Le Général Café-Pub organizează incepând din 16.02.2011 concursul intitulat “Duelul Pilulelor”, in cadrul evenimentului saptamânal “Pilula de Folk”.

Concursul „Duelul Pilulelor” se adresează tuturor iubitorilor de muzică folk cu calităţi componistice şi interpretative, cu vârsta minimă de 18 ani. Participarea în concurs va fi doar individuală.

Premiile oferite sunt: Premiul I – O chitară electroacustică

Premiul II – Suportul financiar pentru deplasarea la un festival de profil din țară

Premiul III – Premiu din partea organizatorilor

Concursul este sustinut de Jack Daniel’s.

Via Le General

Concert Pentru Emilia

in Gambrinus Pub

3 Martie 2011, ora 20:00

Bilete: 15 Lei

Pagina Facebook

Emilia Cristea are 33 ani si este mama a doi baietei. In luna noiembrie anul trecut a fost diagnosticata cu leucemie acuta. Singura ei sansa de a supravietui este un transplant de maduva, iar suma necesara pentru operatie este in jur de 120.000 euro.

Pentru mai multe sanse in lupta pentru viata, colegii si totodata prietenii sotului ei, Cosmin, care in prezent lucreaza la Yonder IT Solutions, au initiat organizarea unui concert de sustinere. Toate veniturile rezultate in urma vanzarii biletelor vor fi donate Emiliei .

La concert vor participa trupele NotA , Maya, Muzix si Liviu Bocaniala & Band.

Deasemenea, daca ii puteti ajuta financiar, sunteti rugati sa folositi urmatoarele conturi deschise la Banca Transilvania ,Cluj-Napoca, pe numele Emilia Cristea :

RON: RO52 BTRL 0130 1201 9313 34XX

USD: RO35 BTRL 0130 2201 9313 34XX

EUR: RO98 BTRL 0130 4201 9313 34XX

Cod SWIFT: BTRLRO22

Va multumim tuturor pentru sustinere in numele Emiliei si a intregii familii.