29-30 Octombrie: Catherine Millet – critic de artă de renume internaţional vine la Cluj
Arta contemporană la loc de cinste la Cluj
Casa Matei Corvin, Universitatea de Arta si Design
29-30 Octombrie 2009
Între 28 şi 31 octombrie 2009, Centrul Cultural Francez îi urează bun venit lui Catherine Millet, în parteneriat cu Universitatea de Artă şi Design, care îi va acorda titlul de Doctor Honoris Causa.
De peste 30 de ani, Catherine Millet joacă un rol central în domeniul artei contemporane. Critic de artă de renume internaţional, este în special cunoscută ca fiind fondatoarea revistei Art Press. Ea este şi autoarea a numeroase lucrări pe tema artei.
Art press este revista internaţională de referinţă în lumea artei contemporane. Primul număr a apărut în decembrie 1972. Încă din primul editorial, Catherine Millet explică faptul că refuză să adopte o abordare jurnalistică, prea orientată înspre anecdotă ; că nu doreşte o revistă avant-gardistă care ar omite istoria artelor, însă nici o luxoasă revistă de istoria artelor pentru anticari.
37 de ani mai târziu, Art Press face parte din rarele publicaţii cu influenţă pe piaţa de artă franceză, putând de exemplu să crească cota unui artist. Art Press este şi o revistă de opinie asupra marilor teme de dezbatere ale societatii contemporane.
Art Press este disponibilă la mediateca CCF. Veţi găsi şi alte lucrări de referinţă care tratează arta contemporană precum şi cărţile lui Catherine Millet, printre care autobiografia ei, care a fost un succes literar al anului 2001 : La vie sexuelle de Catherine M.
