25 August-11 Octombrie: Expozitia “Rar, pretios si util: metalul in satul traditional transilvanean”, la Muzeul Etnografic
Expozitia “Rar, pretios si util: metalul in satul traditional transilvanean”
la Muzeul Etnografic al Transilvaniei (Str.Memorandumului, Nr.21)
25 August – 11 Octombrie 2009 , de marti pana duminica intre orele 9:00 si 17:00
Brauri femeiesti, furci din fier, straite de pacurar, zgarde pentru protejarea cainilor de la stana impotriva lupilor, toate acestea se pot vedea la Muzeul Etnografic in cadrul expozitiei “Rar, pretios si util: metalul in satul traditional transilvanean”.
Expozitia a fost vernisata ieri si cuprinde obiecte de metal gasite in satele traditionale din Transilvania din secolul XIX si din perioada interbelica. Expozitia este impartita in doua incaperi, in prima fiind reprezentata obtinerea si prelucrarea fierului prin reconstituirea unui atelier de fierar. Aici va rula pe tot parcursul zilei un film realizat de etnografii Cristian Micu si George Ciupag. “Este o filmare pe viu, cu injuraturile de rigoare ale fierarului, cu tot tacamul, pentru a reda atmosfera unei fierarii autentice”, a declarat cercetatorul Ioan Augustin Goia.
Cea de-a doua incapere cuprinde elemente de prezenta a fierului in diferite obiceiuri din activitatile rurale, precum pastoritul, agricultura, pescuitul si altele. “Toate acestea ilustreaza faptul ca civilizatia din spatiul carpatic a fost caracterizata prin prezenta in cantitati mici de fier”, a spus cercetatorul. “Topitoria din Vascau, de exemplu, producea la sfarsitul secolului al XVIII-lea doar noua tone de fier pe an”, a spus Ioan Augustin Goia.
La expozitie mai pot fi admirate corfe pentru scoaterea minereurilor din galerii, ic pentru craparea rocii, carlige pentru foc, clopote din bronz pentru cai, cutite, furci, cai de vatra pentru butuci datate din 1834, curse cu arc pentru animale de talie mare, dar si hecele pentru perierea si sortarea fibrelor de canepa din anul 1840.
Sursa: Citynews.ro
