3-6 Iunie: Concerte in curtea Muzeului de Arta, la TIFF Meeting Point

Concerte sZempol, AB 4, Snails, Grimus

in curtea Muzeului de Arta, la TIFF Meeting Point

3-6 Iunie 2009 , de la ora 21:30

tiff-logo-2008

După multe filme impresionante şi expozitii de marcă, cinefilii au liber la concerte. Patru evenimente muzicale live vor încinge atmosfera în curtea Muzeului de Artă, la TIFF Meeting Point.

Miercuri, 3 iunie, de la ora 21.30, în cadrul Zilei Maghiare cântă sZempol. Fondată în 2007, şi având în componenţa sa 7 membri, formaţia este recunoscută pentru complexitatea de stiluri muzicale abordate, începând cu muzica progressive şi etno şi continuând cu stilul drum and break.

Joi 4 iunie, de la ora 21.30, în cadrul secţiunii Focus Moldova, petrecem în ritmurile melodiilor semnate de trupa Snails. Snails au debutat cu albumul Undeva, lansat în 2005 în România şi Republica Moldova. În toamna anului 2007, formaţia a lansat cel de-al doilea album Nu-mi pasă, care s-a bucurat de un binemeritat succes.

Vineri seara, 5 iunie, este rezervată unui alt eveniment muzical. De la 21.30, toti clujenii sunt invitaţi la concertul extraordinar susţinut de Grimus. Succesul notabil al trupei a fost înregistrat la sfârşitul anului 2005, odată cu piesa Solitude, care a câştigat şi Premiul Piesa Anului, oferit de postul de radio City Fm. Până în 2007, Grimus era invitată deja la toate festivalurile de muzică importante din România, iar în 2008, eforturile trupei au fost îndreptate în direcţia lansării albumului lor de debut Panikon, care s-a bucurat de critici pozitive.

Seria mega concertelor de la Meeting Point se termină sâmbătă, 6 iunie, în prezenţa uneia dintre cele mai de suces formaţii din România AB4. Fondată în anul 2000, trupa a fost influenţată de nume precum Soungarden, Nirvana, Alice in Chains, Sonic Youth, Placebo and Limp Bizkit. În 2003, în cadrul Premiilor MTV, AB4 câştigă premiul secţiunii Best Romanian Act. Trupa va putea fi ascultată începând cu ora 21.30 la TIFF Meeting Point.

blog comments powered by Disqus